Opinii

USL Vrancea, „ciobită” de Bachus

Corneliu Condurache
27 sep 2011 1789 vizualizări
„Şi în perioade de criză, război şi revoluţie, lumea face nunţi, face botezuri, lumea mai şi moare.

 Vrem să primim informaţii de la Camera de Comerţ cu ceea ce au cîştigat aceşti oameni care vin la Festival, pentru a nu avea sentimentul ca banii se duc pe Apa Sîmbetei", era de părere anul trecut consilierul judeţean liberal, Fevronia Stoica atunci cînd aleşii PNL împreună cu cei PSD aprobau „uniţi în cuget şi simţiri”, 740000 de lei pentru cheluieli, din bugetul Consiliul Judeţean Vrancea, la Festivalul Bachus 2010. Ieri, cînd în şedinţa ordinară a aceluiaşi for se solicita votul consilierilor judeţeni pentru a se aproba 781000 lei pentru Bachus 2011, consilierul judeţean PNL Eduard Lambrino exprima o cu totul altă atitudine a liberalilor decît în urmă cu un an. ”Grupul PNL se abține de la alocarea sumei respective din motive de criză. Considerăm că situația economică impune să avem o astfel de atitudine”. Ce s-a întîmplat din 2010 pînă în 2011, de-au ajuns liberalii la o astfel de concluzie, nu-i un mister prea greu de elucidat. Între timp s-a creat şi-n Vrancea Uniunea Social Liberală  formată din PSD, PNL şi PC. Alianţă care, iată, în ciuda entuziasmului din primele luni i-a adus pe liberali în postura de a descoperi după 12 luni criza în judeţul nostru. Revenind la ce s-a întîmplat în şedinţa Consiliului Judeţean, practic se poate interpreta că Festivalul Bachus 2011 a dus dacă nu la „spargerea”, măcar la „ciobirea” vizibilă a USL în Vrancea, pentru că astfel se traduce votul aleşilor judeţeani PNL. O dată „ciobit” ceva însă - inclusiv USL Vrancea - e posibil ca nimic să nu mai poată fi readus la starea iniţială.

P.S. O dovadă în plus că ceva nu-i în regulă în „paradisul” USL Vrancea a apărut tot ieri, şi în Consiliul Local Focşani. Unde consilierul liberal Gheorghe Stan şi-a exprimat dorinţa de a şti cîţi bani a cheltuit Primăria Focşani din bugetul local pentru toate lucrările făcute în Piaţa Unirii, întrucît bugetul alocat iniţial a fost cu mult depăşit. Curiozitatea sa a fost stîrnită de sumele mari solicitate în proiectul care viza apă rece şi caldă la centrele meşteşugăreşti şi iluminat în Piaţa Unirii, investiţii care sar de multe sute de mii de euro. Noua atitudine a aliaţilor liberali ar putea fi o explicaţie în plus a faptului că nici Oprişan n-a fost deloc în apele lui la şedinţa de CJ


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
gigi, acum 3543 zile, 50 minute, 25 secunde
De fapt Popescu si Nini sunt social -democrati colorati liberali , fac patre din UNIUNEA SUPUNERII LOIALE
Focsaneanul, acum 3545 zile, 20 ore, 58 minute, 11 secunde
dupa portocalii mai vin si astia.frumos este ca la bucuresti ,antonescu vorbeste de unitate ca fiind forta usl si o cere partenerilor.oare gasca lui nini nu a auzit declaratiile sau la televizor citeste integral
Eroul U.R.S.S., acum 3546 zile, 4 ore, 28 minute, 5 secunde
E o interpretare un pic fortata. Liberalii nu vor face nimic, dincolo de astfel de gesturi absolut gratuite. Abtinerea lor la vot in CJ nu a contat in luarea deciziei. In Consiliul Local Focsani a citeste integral
gigi kent, acum 3546 zile, 5 ore, 42 minute, 59 secunde
Problema se va rezolva de indata ce Oprisan va mai da citiva bani primariilor liberale sau ceva contracte lui Sapunaru sau Popescu.Asa sint obisnuiti cei doi farsori sa faca politica, prin santaj.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.