Şmecheria la romani - deziderat naţional
În concepţia „romanaşilor” sînt două variante: ori şmecher ori fraier. Ne antrenăm toată viaţa să fim şmecheri. Să trecem pe roşu la semafor, să tăiem calea fraierului care are prioritate că … doar sîntem şmecheri ... să lăsăm maşina unde ne trăzneşte, că doar noi nu avem timp de pierdut, să facem treabă de mîntuială, că doar nu o să fim fraieri să muncim serios... să ne luăm examenele cu bani sau copiind, să îl ţăpuim pe fraierul ăla... că doar Murphy spune că este imoral să laşi fraierii să-şi păstreze banii. Şi lista poate continua...
La sfîrşit de zi, obosiţi de atîta şmecherie, ne uităm la TV şi comentăm... „Uite-i dom’le pe nesimţiţii ăia cum ne fură!” Ne plîngem că sîntem furaţi. Foarte adevărat! Mai mult, chiar ne merităm soarta. Uitaţi-vă în jur, fiecare în microuniversul lui. Nu cumva majoritatea apreciază mai mult sau mai puţin făţiş şmecheria? Nu cumva îi privim cu admiraţie pe cei care ştiu „să se descurce”? Prin asta întelegînd mica sau marea ciupeală, minciunile, evitarea muncii, etc. Ce se întîmplă în Guvern şi în Parlament este acelaşi lucru, dar la altă scară. Şi atunci, de ce ne plîngem? Fără ajutorul nostru nu ar fi la conducere oameni cu grave carenţe culturale, morale, educaţionale şamd. Că ne place sau nu, ei ne reprezintă. Poate dacă ne-am lamenta mai puţin şi am munci mai mult, lucrurile ar sta altfel.
La cîţiva ani după revoluţie, televiziunile se întreceau în a difuza emisiuni concurs pe teme de cultură generală. Treptat acestea au dispărut lăsînd loc diverstimentului ieftin, gen „În puii mei”, şi talk show-urilor despre la viaţa vedetelor de carton. Oare de ce s-a schimbat radical grila de programe? Credeţi că ar difuza aşa ceva dacă nu ar avea audienţă? Acesta este nivelul naţiunii şi nu facem nimic să îl ridicăm. Nu, nu ne trebuie încă o revoluţie ca în ’89, ci o revoluţie culturală, educaţională. Dacă pornim schimbarea din căminul propriu, de la felul în care ne educăm copiii, putem spera într-o schimbare la scară largă. Dacă ne încurajăm copiii să sfideze regulile, să caute „scurtăturile”, să sfideze profesorii, rezultatul nu poate fi unul de valoare.
Recent, la un post de radio, o tînără neabsolventă de liceu - la al doilea eşec la bac - îşi declara indignarea faţă de sistemul de învăţămînt romanesc, ce i-a întunecat orizonturile, punîndu-i camere video în sălile de examen. Dar ne asigura că va merge mai departe... bineînţeles nu în ţară. Ceea ce scăpa acea tînără din vedere - şi mulţi ca ea - este faptul că în orice ţară am merge avem două variante: să fim serioşi, implicaţi şi cinstiţi sau ”şmecheri”. Şi mai ştiu că nicăieri în lume nu aşteaptă vreun cîine cu covrigi în coadă romanii ce vor să fie doar „şmecheri”. Din păcate, aceşti „şmecheri” de doi bani umplu puşcăriile din străinătate şi pătează numele unei ţări frumoase despre care se spunea pe vremuri că avea un popor muncitor. O fi fost vreo legendă...