Opinii

Aberaţiile morţii copilului “nenăscut” de la Urecheşti

Corneliu Condurache
21 sep 2011 1325 vizualizări
Cunoscută public abia cu ocazia morţii sale, survenită acum o săptămînă în faţa biserici din Urecheşti - cînd micuţul fusese trimis la cerşit, deoarece tocmai era planificată oficierea unei cununii acolo - povestea copilului rom are şi un sfîrşit pe măsură.

Cînd să-l înmormînteze, cei maturi au realizat, vrînd să-i scrie pe cruce data naşterii, că nu o ştiu şi nici nu au de unde s-o afle oficial. Pentru că băieţelul tocmai decedat nu figurează în nici un document că s-ar fi născut! Sînt însă atîtea instituţii ale statului care în scurta sa existenţă au avut în obiectul activităţii lor grija – cel puţin teoretică - faţă de soarta sa în diferite etape ale vieţii: Direcţia Generală de Protecţie a Copilului (ce nume pompos cu acoperire aşa de puţină, în realitate!), Poliţia (cu programe speciale anti-cerşit aflate în derulare), Primărie, Şcoală(Grădiniţă), Medicină de familie. Cît, în ce procent, şi care din aceste instituţii are a-şi reproşa ceva faţă de modul în care s-a rupt firul vieţii  micuţului intrat prin moartea sa în atenţia celor ce ar fi trebuit să-l aibă în grijă, este dificil de stabilit ori apreciat. Şi-n mod sigur nu are nimeni interesul să o facă. În afara oricărui dubiu rămîne însă după trista, dar aberanta poveste a copilului nenăscut dar care a îndrăznit, totuşi, să moară cerşind în uşa bisercii de la Urecheşti, indiferenţa, superficialitatea şi neputinţa multor  semeni de-ai săi, maturi.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.