Lamuriri asteptate
Cit sint ele de reale, temeinice si legale ramine la aprecierea justitiei, pentru ca, iata, adjunctul lui Jan Vraciu nu-si mai ascunde intentia de a le contesta in instanta. Dumneavoastra, cititorii, la fel va puteti forma propriul punct de vedere avizat referitor la aceasta inca destul de suspecta intorsatura din viata politica locala cu suficient de amestecate izuri. Ce este, insa, curios, si este un element fata de care, in opinia mea, s- ar cuveni ca acei care l-au girat politic pe fostul sef al bancii sistemului de sanatate din judet sa ofere minime explicatii, este urmatorul aspect: nu este, totusi, cam scurt termenul de sapte luni dupa care un individ promovat politic intr-un post de raspundere intr-o institutie publica descentralizata, sau cum o mai fi ea, locala, ajunge sa-si permita un concediu de odihna in Austria? Poate ca raspunsul la aceasta intrebare este unul care exclude orice legatura cu postul pe care
proaspatul om numarul doi din conducerea filialei locale a Partidului Democrat l-a ocupat pina joi. Dar, daca nu-i asa? Se cuvin, si cu maxima urgenta, ceva explicatii din partea formatiunii politice despre
care-i vorba, daca nu chiar de la politicianul local in cauza. De aceea este cu atit mai dificil de inteles felul in care subordonatii lui Emil Boc din Vrancea s-au ferit ieri, de exemplu, sa dea ochii cu presa. La fel
cum, inexplicabil si generator de nu mai putine semne de intrebare, este acelasi comportament din partea liberalilior din judet. Zau, parca singura caracterizare care-ti e la indemina s-o folosesti imediat e:
jenant!