Conferinta de presa - executie publica
Inainte de weekend-ul care tocmai s-a incheiat, "Ziarul de Vrancea", o parte dintre jurnalistii care lucreaza la acest cotidian si eu personal am avut din nou parte de o sedinta publica de "infierare" cu "minie proletara" cu arsenalul deja cunoscut: cuvinte grele, inclusiv jigniri, amenintari directe sau mai voalate, indicatii privind modul in care ar trebui sa se scrie in ziar ca sa nu deranjam si sa le fim pe plac, nelipsitul set de diversiuni, etc. Toate prilejuite de o analiza pe text pusa in scena, in stilul inconfundabil, de Marian Oprisan. Cum ii sta in obicei la astfel de actiuni gindite cel mai probabil ca un gen de executii publice, acesta recurge, cind nu are argumente logice cu care sa explice, de pe pozitia pe care se afla, parte din nu putinele probleme si scandaluri in centrul carora se regaseste de mai multa vreme. Inca din debutul curioasei conferinte de presa - care s-a dovedit de fapt doar una de "demascare" si infierare a noastra - s-a pus din nou in functiune banda cu minciuni. Despre asa-zisa "amplasare ilegala" a punctelor noastre de difuzare in Focsani care au fost ridicate cu macaralele primariei asistate de rusinosul "desant" format din politisti, jandarmi si alti feluriti agenti in civil sau cu uniforme, veniti sa participe la incalcarea unei hotariri judecatoresti, in aprilie 2002. Cu presarata mare diversiune si uriasa gogoasa ca respectiva ridicare s-ar fi facut pentru ca in chioscuri noi vindeam tigari si alcool iar ziarele erau doar asa un paravan pentru alte afaceri ori interese ale mele.
Sint exact "adevaruri" vopsite, in fapt atacuri in stilul Oprisan.
Desi inclusiv el stie foarte bine ca noi intre timp am obtinut in instanta o dovada deasupra oricarui dubiu. O hotarire judecatoreasca ramasa definitiva care atesta ca marile "dezvaluiri" ale baronului prin care el incearca din rasputeri sa impacheteze in alt ambalaj demolarea ilegala a societatii noastre de difuzare - supterfugiu ieftin la care recurge de fapt a nu stiu cita oara atunci cind nu are cum explica afacerile controversate si cu multe semne de intrebare in care-i implicat, care ies la iveala si prin ce scriu jurnalisti de la "Ziarul de Vrancea"- il proclama cu acte ca pe unul dintre diversionistii notorii din judet. Dar ce mai conteaza, cind scopul este cit mai mult zgomot si scandal - se banuie dupa cunoscuta si exersata metoda "pasarica" deprinsa in tineretele zbuciumate ale unora - ca doar-doar n-o mai ramine din cele dezvaluite exact ce trebuie retinut. Si nu-s fapte defel minore, oricit s-ar face sfortari pentru trimiterea lor in derizoriu sau banal.
Asa cum rezulta si din cele ce apar prin ziarele care refuza sa scrie dupa dictare.
Nesansa lui este ca noi cunoastem de mult atit stilul cit si personajul. Iar astfel de tertipuri nu ne impresioneaza. Dar de loc! De mult timp.
Cititorii nostri trebuie sa afle, indiferent de iritarile tot mai evidente ale personajelor - fie ele si din categoria "nederanjabili"-, suspuse, cit de "curati" sint cei platiti din banii lor.
Unii dintre ei, taman cei care au reusit trista performanta sa aduca judetul la stadiul de "judet -feuda" de care se feresc multi ca de ciuma.
Chiar si cu riscul de a fi pusi ca jurnalisti in categoria inconstientilor" si "sinucigasilor", pentru ca nu punem mare pret pe stilul agreat in Vrancea de Oprisan de a face presa. Cu laude ca in lozincile in care se prezinta singur ca-i cel mai mare si mai tare, cu realizari marete nemaiintilnite si imposibil de egalat vreodata. Sau direct prin ziarele care-i gidila cultul personalitatii, pe nu putini bani publici.
Revenind la ce a infierat cu mare avint Oprisan vineri sint, cum spuneam, multe lucruri care nu-l privesc si despre care nici
n-are dreptul sa ne intrebe ce-i cu ele.
Cum ar fi cele in care nu-i convine si are nedumeriri legate de modul in care jurnalistii nostri au obtinut informatiile sau cine si de ce a semnat asa un anumit articolul.
Ce sa nu mai vorbim de pretentia de a inghiti si noi pe nemestecate, precum fac cei agreati si sustinuti de el: faptul ca o societate pentru care nimeni ca persoana sau functie nu are temeiuri de a-si aroga drepturi - ca de indatoriri nu prea a fost cazul - de a i se dona practic o masina de 65000 de euro
"24 de ore din 24 ". In conditiile in plus stiute si care au fost facute publice la vremea respectiva tot prin stradaniile care-i stirnesc furia, ale cotidianului nostru dar de care ar trebui ca noi sa ne facem ca nu mai amintim, fiindca se supara si face urit baronul!
Ca in anul 2002 si Consiliu Judetean Vrancea i-a mai pus la dispozitie aceluiasi personaj cu un rationament sustinut de catre acesta cu aproximativ acelesi argumente ale sigurantei in circulatie - de parca am avea de protejat un fel de monument sau bun de valoare din patrimoniu national! - un "4x4"- Nisan Patrol comparabil ca pret si dotari cu respectivul Audi.
Circula, de altfel variante, ce vor trebui in mod normal lamurite de cei in drept, ca prin influente pe care nu putini le banuie c-au venit exact de prin oarece birouri bine capitonate de la Consiliul Judetean si pe care seful judetului feuda le-ar cunoaste foarte bine, multe lucrari de profil din Vrancea ajungeau de regula prima data la "amicul Prunache".Pentru ca apoi acesta sa execute comoda operatiune de a le da in "subantrepriza" societatii Drumuri si Poduri. Careia i s-au impus insa pe linga acest mic dar nu neinsemnat artificiu si scheme financiare precum cele cu scoaterea prin falsuri a banilor din Trezorerie pentru plata clientilor din "gasca" sau "Contractul de leasing" cu Audi-ul buclucas.
Despre acesta mai apare in discutie un element neclar, destul de suspect. Si care nu-i exclus sa-l supere din nou pe Oprisan. Pentru ca l-am aflat fara "stirea si permisiunea" lui.
In contractul sus amintit autoturismul achizitionat de drumari (sic!) in "leasing"cel putin dubios apare ca fiind de culoare "gri metalizat", iar in realitatea cea dura acesta este negru, precum situatia financiara in care a ajuns actualmente societatea.
Comparatia cu Traian Basescu, care ar fi avut si el 4 ani comodat un Mecedes de lux de la Regia Nationala a Drumurilor sau care se duce la procese ca presedinte al tarii la Tribunal insotit de coloana oficiala, conform declaratiilor lui Oprisan din "conferinta de presa", tine foarte probabil de resorturi si chestiuni ce-ar fi bine sa le dea de gindit unora din lumea medicala.
Doua din scopurile conferintei de presa de vineri ale lui Oprisan apar mai relevante. Si sint extrem de sugestive, dezvaluindu-i inca o data cum nici ca se putea mai bine conceptiile despre rolul si locul presei.
Prima, si care nu mai necesita nici un comentariu in plus este gaselnita - despre care a si scapat porumbelul in conferinta cu pricina - ca el se considera un fel de "victima lipsita de aparare" a "Ziarului de Vrancea". "Nevinovat", si cum nu se poate de curat .
Parchetul National Anticoruptie, care a si anuntat oficial o reverificare a tuturor cauzelor trecute - si poate nu-i exclus si altele - l-ar putea contrazice.
Cea de a doua este legata de marele tam-tam pe care-l face in jurul recentei sale condamnari cu amenda panala pentru insulta .
Pentru care inclusiv eu mi-am exprimat parerea si doar atit ca o consider usor exagerata.
Dar nu asta-i problema, desi am auzit ca Oprisan s-a pronuntat zglobiu c-as fi spus asa ceva de frica proceselor pe care ni le face el! Atit poate el sa priceapa, e problema lui.
Asa cum s-a putut insa desprinde, conform originalei sale conceptii, dreptul la libera exprimare i-ar partine cumva numai lui ca si cel de a striga in gura mare ce mare nedreptate a patit el; restul, mai ales jurnalistii, ar putea avea marele privilegiu de-al lauda pe el.
In realitate, patania cu amenda penala nu-i departe de a putea fi asemuita cu cea in care se povesteste despre "cel sapa groapa altuia".
P.S Desi nu i-a convenit sa spuna adevarul, in toate cele 4 procese intentate jurnalistilor de la "Ziarul de Vrancea" le cere acestora "sanctionarea penala" si in plus despagubiri morale de
36 000 000 000 (treizecisisasemiliarde) lei.
Despre cine si cum ar trebui impuscat daca Oprisan a fost amendat penal, ati putut afla si din stirile de aseara ale unor televiziuni centrale, asa ca nu mai merita insitat. Ar fi de prisos.
Pe linga toate astea insa, am aflat ca nu-i place baronului nici
sloganul ziarului.
Pai nici n-avea cum:
"Ziarul de Vrancea"- Iti spune ce altii iti ascund!