Coruptia in Vrancea si tentatiile modelului ei baronesc
Asupra lui s-au facut deja numeroase comentarii intre care cel mai
des intilnit, nu-i o noutate,este acela ca documentul de
monitorizare al Comisiei Europene asupra tarii noastre insista in
mod deosebit pe lupta impotriva coruptiei la orice nivel.
Nu-i o revelatie ca in Vrancea o astfel de remarca poate fi privita
si inteleasa la adevarata ei valoare si mult mai complet decit in
orice alt colt al scumpei noastre patrii.
Si asta dintr-un motiv ce nu mai trebuie explicat.
Desi deloc putinele cazuri din judetul nostru cu intemeiate
susceptibilitati de a fi exact cazuri notorii de coruptie, cu foarte
posibile legaturi care duc spre virfurile clasei politice au fost intens
mediatizate de presa ultimilor ani, finalitatea lor este una tare
aproape de a aparea una ridicola.
Singurul condamnat in urma unui dosar finalizat de catre Parchetul
National Anticoruptie in zona, a fost cel al fostului administrtaor al
Pietei Moldovei din Focsani,Octavian Gaitanaru.
Restul semenurilor si coteriilor intens executate in aceasta
perioada cu imense valori din bani publici despre care a vuit presa
au ramas practic neatinse!
Dupa ultimele evolutii mai mult:exista chiar suficiente motive de
banuiala legitima a unor intelegeri subterane intre vechii si noii
puternici ai zilei pe marile cazuri de adevarate jafuri pe spatele
contribuabililor din judet. Cum am mai spus-o noi, cei de la "Ziarul
de Vrancea" si cu alte ocazii, un exemplu foarte concret legat de o
astfel de suspiciune ar putea fi de exemplu dosarul "Drumuri si
Poduri".
Dar nici in altele nu-i imposibil ca ostilitatile sa se fi indreptat cu
pasi vioi intocmai in aceiasi directie.
In unele dintre ele se stie dupa ce li s-au facut verificari de fatada
impricinatilor,au urmat internari pe la "baietii veseli" pina s-a pus
batista pe tambal, iar acum s-a atins faza reapucatului de treaba.
Pe lucrari de refacere a ifrastructurii afectate de inundatii!
Si pentru ca orice astfel de evolutie nu avea cum ramine una fara
efecte,modelul baronesc a inceput sa fie unul aprig rivnit de
politicieni din mai multe colturi ale esicherului politic local,
Si privit ca unul asigurator de succes, atit in privinta afacerilor cu
firme tipice capitalismului de cumetrie,dar si vietii politice sau al
relatiilor cu presa.
Nu mai departe decit la o recenta conferinta de alegeri a unui
partid bastinas aflat acum la putere,cineva ar fi emis deja public si
pus in circulatie curajos cugetarea care spune-n rezumat ca altele
ar fi problemele Vrancei decit modelul sau de baron si coruptia
aferenta.
Acesta este doar un mic exemplu de cum li se schimba viziunile si
strategiile celor de dobindesc puterea odata cocotati in scaune.
De ce n-au avut oare curajul sa scoata astfel de vederi politice la
inaintare la alegerile de anul trecut ?
Sa vada cite voturi ar fi obtinut!