Diversiunile si politica vrinceana
Despre modul cum se vad aceste manifestari, asta-i alta problema... La liberali, iata, s- a optat, cum s-a observat clar duminica, pentru varianta netransparentei si secretomaniei - la fel cu alea pe care le infierau si ei cu mare avint pina mai an - cu scopul de a trage cortina peste aprigele cotonogeli interne, in plina desfasurare. Echipa lui Sapunaru, care se cam profileaza in cistigatoare fara mari probleme, dupa cum decurg pina acum ostilitatile, ar trebui sa se gindeasca serios insa la planuri de perspectiva. Care sa schimbe ceva in evolutia liberalilor vrinceni, odata cu preluarea friielor organizatiei. Conform unei mai vechi cugetari din popor, cine urca in saua calului trebuie sa-i dea acestuia si fin. Asta-i si adevarata provocare. Daca se merge ori se imagineaza solutia aceleiasi Marii cu alte palarii, posibil ca-i bai. S-ar prea putea ca lipsa de probleme de acum in preluarea puterii sa se intoarca impotriva cistigatorilor mult mai repede decit acestia o cred. Si sa se constituie in primul rind in cel mai mare si de luat in calcul dusman al celor care se vad acum ridicatorii potului de la masa de joc in urmatorii ani. Pentru ca greul cu mare probabilitate va fi prezent abia de acum incolo, iar zilele n-au intrat defel in sac nici macar in lumea politica din judetul nostru. Cam aceleasi observatii sint valabile in mare si pentru celalalt component al Aliantei: Partidul Democrat. Unde-n plus, surprinzator, nimeni nu pare a-si face vreo minima problema sau a se gindi la ce urmeaza sa se intimple dupa alegeri, si in special la ce urme lasa disputele inerente pe care acestea le determina. Tot aici n-ar trebui omisa observatia ca vizibila strategie care s-ar vrea infailibila, si-n fata careia ar trebui sa cada toti "pe spate" de admiratie (inclusiv jurnalistii, pentru ca altfel "se schimba foaia", cum au inceput sa ne fie transmise si noua mesaje anonime, pline de "tilc"!), de a opune zonei de influenta si interese Oprisan pe cea a fratilor Panciu, e posibil ca pe termen mediu si lung sa nu fie tocmai varianta cea de mare si garantat succes. La Partidul Social Democrat, recentele alegeri "la femei" au constituit un bun prilej pentru a se pune iarasi in circulatie iluzorii centre de dizidenta antibaroneasca. Cum de nu le-ati sesizat? Pai, cit de anti Oprisan a fost Baiesu atunci cind a sarit la gitul Carminei, mai rar vezi! Ca sa nu mai vorbim despre dizidenta anti baron Fevronia, cea care s-a radicalizat intr-atit dupa ce fiul sau a primt casa ANL ca iata a ajuns sa se "sacrifice" si sa mai accepte inca o data functia de sef al femeilor PSD, numai ca sa nu iasa candidata dorita de cel pe care-l combate mai nou. Iac-asa: unii dintre cei mai devotati lingai si migalosi lustruitori ai
cultului personalitatii satrapului local pina nu demult ar fi devenit brusc, cica, adversarii inversunati ai acestuia. Mai ceva ca-n telenovele! Dupa cum presteaza cel putin deocamdata, contestindu-si vechiul idol tinind capul sub perna, iar in public avind iesiri de parada sau criticind eticheta de corupti ce le-a fost
lor atribuita, nu prea se intrevede mare modificare. Ca solutii, astfel de mime au cel mai probabil efectul frectiilor cu "Diana" administrate unor solide picioare de lemn. Dar ca diversiuni, pot purta, nu-i vorba, o binecunoscuta marca si par sa fi fost deja preluate cu sirg de majoritatea celor din spectrul politic local.
Asa incit nu se stie ce urmeaza. Numai ca, daca se spune "bine faci, bine gasesti", de ce n-o fi, oare, valabila si o varianta adaptata politicienilor din judet? Precum cea de genul: diversiuni imaginezi, tot de diversiuni vei avea parte!