Dedesubturile propunerii lui Sapunaru
Refacerea in judet a aliantei cu Partidul Democrat-Liberal, mergind pina la liste cumune de candidati; inclusiv pentru presedintia Consiliului Judetean si Primaria Focsani. Doua intrebari se cuvin a fi puse imediat dupa o asemenea propunere. Prima: de ce ia Nini Sapunaru o astfel de initiativa, unul dintre politicienii cu partea sa de contributie (defel neglijabila) la spargerea aliantei PNL- PD-L de pe vremea cind aceasta se chema "Dreptate si Adevar"? Iar a doua: de ce acum, in august 2009, cind mai este atit timp pina la scrutinul pentru locale? Raspunsul la ambele este clar dependent de numitorul comun pe care nu-i greu de sesizat ca-i asezata si aparitia propunerii cu pricina: campania electorala pentru alegerile prezidentiale. Nu-i un secret ca Sapunaru este unul dintre apropiatii lui Crin Antonescu, si el candidat in mentionata cursa. Iata ca propunerea sefului PNL Vrancea de refacere a aliantei PNL-PD-L apare exact in contextul in care ieri vicepresedintele democrat-liberal, Cezar Preda, cerea ca PSD sa fie dat afara de la guvernare. Iar un document intern al PSD nota preocuprea PD-L si a lui Traian Basescu pentru crearea unei noi majoritati parlamentare (nu-i foarte clar daca pina in alegerile prezidentiale, sau dupa acestea). In 2007 PD - cum se numea atunci actualul PD-L a fost dat afara de la guvernare da catre PNL, care-l avea pe Calin Popescu Taricenau premier, si-n baza invocarii neintelegerilor de la Vrancea. Sa ne amintim ca atunci a fost criticata prestatia lui Vasile Blaga vis a vis de incercarea de demitere din functia de presedinte al CJ Vrancea a lui Marian Oprisan. Acum ar putea fi invers. Semnalul dat de Sapunaru cu propunerea lui de refacere a Aliantei PNL-PD-L in Vrancea nu-i exclus sa constituie indiciul ca liberalii n-ar spune "nu" unei oferte democrat-liberale; dupa scoaterea de la guvernare a PSD pomenita de Cezar Preda, de exemplu. Nu-i exclusa, desigur, nici o strategie a lui Sapunaru cu propunerea sa de a-i pune in dificultate, mai ales in segmentul de electorat comun, pe PD-L-istii vrinceni. Acestia au reactionat, de altfel, chiar ieri printr-un atac la Sapunaru pe care l-au taxat pentru relatiile sale cu baronul de Vrancea, dar mai ales pentru banii publici atrasi pentru firma sa de proiectare din amintita colaborare. Nici modul in care ei se complac acum cu rolul umilitor de partid de rangul doi in judet la umbra responsabilitatii pentru pastrarea Parteneriatului nu este, probabil, prea impresionant pentru alegatori.