Rusine!
Cine a crezut ca sirul faptelor socante din Vrancea s-a sfirsit, poate constata cu stupoare ca s-a inselat amarnic. Dupa imaginile care au lasat o tara intreaga fara replica, in care cei trei-patru gainari au fost prinsi furind in Vadu Rosca din casele celor evacuati de inundatii, dupa campania electorala stridenta pe care o deruleaza de citeva zile bune bravii politicieni locali, printre puhoaiele si nenorocirile lasate de acestea, ieri judetul nostru a mai avut parte de-un eveniment demn de a face inconjurul Romaniei.
Secretarul Prefecturii, Constantin Mindrila, un personaj suficient de controversat, este anchetat pentru o imensa gainarie. Care ar trebui sa lase intreaga clasa politica autohtona cu privirea-n pamint si constienta ca s-a procopsit cu o pata greu de inlaturat de pe imagine. Ce incredere mai pot prezenta in fata alegatorilor forte politice care au promovat si sustinut afirmarea unor astfel de borfasi pina la nivelul de reprezentare a guvernului in judet?
Care pot avea micimea sufleteasca sa fure din conservele trimse cu scopul de a asigura hrana unor batuti de soarta ce au impresionat in aceste zile atitia oameni.
Desigur, avind in vedere ca ne aflam in Vrancea, unde un fiu al unui potentat local si al unei judecatoare a fost scos nevionvat dupa ce a omorit doi oameni (circulind intr-un Audi ultimul tip, cu 49 km/ora prin Golesti!); unde un braconaj in care erau implicati ofiteri de politie de pe la Bucuresti a fost transformat intr-o banala deplasare, soldata cu descoperirea unui jeep in care au fost gasite doua oi; si-n care "NUP "-urile (Neinceperea Urmaririi Penale) au fost scoase din joben oricind au avut nevoie de ele sefi cu functii importante in comunitate, ne putem astepta la o musamalizare si-o incercare de punere a batistei pe tambal, pe masura.
Singurul lucru pe care nu va reusi, insa, cineva sa-l spele vreodata este pentru clasa politica din Vrancea (atit opozitia, care a produs un asemenea specimen, cit si puterea care l-a protejat suspect, nereusind sa-l schimbe-n sapte luni, dindu-i pe mina si gestionarea unor valori de tipul ajutoarelor pentru sinistrati): RUSINEA!