Opinii

1 Mai si biruitorii crizei

Corneliu Condurache
1 mai 2009 1492 vizualizări
Ca Partidul Social Democrat organizeaza de 1 Mai in Vrancea anului 2009 manifestari publice cu tenta electorala, n-ar fi neobisnuit.

Si faptul ca intr-un an proclamat de apriga criza economica petrecerile dureaza trei zile ca-n povesti, sa admitem ca ar putea fi catalogat nu chiar exagerat; ci doar usor bizar si deplasat. In situatia insa, cind cheltuielile pentru astfel de manifestari sint afectate din nou de legitime banuieli asupra strinselor legaturi cu surse de provenienta plasate prin bugete publice, problemele se pun cu totul altfel. Intr-un stil asemanator cu hei-rupismul ce preceda inainte de decembrie 1989 vizitele prezidentiale ale lui Ceausescu, firma consilierului judetean PSD Victor Roman asfalteaza, iata, drumul spre Cringul Petresti. Unde este programata petrecerea electorala organizata de partidul sau. Cu bani pe care si-i aproba singur, votind in Consiliul Judetean impreuna cu ai sai colegi de partid bugetul cu astfel de prevederi. Daca avem in vedere asigurarile pe care guvernantii ni le tot dau de cind au preluat puterea, cum ca investitiile publice (precum cea referitoare la repararea drumurilor pe care tocmai o face S C Roman Impex SRL a lui Victor Roman intr-un smecheresc conflict de interese, defel singular, pe traseul Focsani-Cringul Petresti) sint cele mai solide garantii ale depasirii fara probleme a crizei, incepe sa devina tot mai clar cine vor fi beneficiarii si cine sacrificatii acestei perioade. In prima categorie se vor posta "victorromanii" de partid; iar in cea de a doua poporul, in numele caruia se cheltuie o multime de bani pentru alte trei zile de petrecere electorala care incep astazi in Cring. Cu banii publici obtinuti in acest mod biruitorii crizei pot sponsoriza, desigur si ei, fara prea mari eforturi astfel de actiuni propagandistico-electorale.Pentru ca o fac de fapt pe buzunarele sacrificatilor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
, acum 739396 zile, 10 ore, 56 minute, 35 secunde
Se pare ca pe plan mondial exista o deruta generalizata in ceea ce priveste indicatorii economici care au cam dat gres. In acest context cred ca un indicator destul de exact care sa reflecte situatia citeste integral
, acum 739396 zile, 10 ore, 56 minute, 35 secunde
In sfirsit, ,,plebea cea rebela" si, pe cale de consecinta, vinovata de toate relele ce nu se mai termina, raspunde mult trimbitatei si, ca orice fapt mult trimbitat de ai nostrii ,,politicari", citeste integral
, acum 739396 zile, 10 ore, 56 minute, 35 secunde
Rusine hotilor din CJ, in frunte cu presedintele Oprisan si cocalarii din jurul lui.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.