Strania poveste a lui Costel Buton
Iata modelul si judecati daca se potriveste in linii mari cu ceea ce stiti deja despre alte exemplare din zona dumneavoastra. Costel, asa am sa-l numesc in aceasta bucata de text, face afaceri de ani de zile si usor usor incepe sa devina cunoscut. Nu pentru geniul sau in ale business-ului ci gratie unor scandaluri care incep sa intre in atentia presei locale. In varianta benigna ar putea fi vorba de un mic tun pe care l-a dat intr-o licitatie dubioasa cu primaria. Demn de o stire ceva mai lunga dar numele personajului ramine undeva in memoria, daca nu a publicului, macar a ziaristilor. Iar cum Costel are deja ceva cheag, afacerea sa saltind intre timp spre citeva milioane de euro, si pentru ca asta il face sa se considere deja un fel VIP, incepe sa-si faca simtita prezenta la tot felul de evenimente cu staif. Primarul, ca tot l-a fericit cu o spaga la licitatia care i-a atras pentru prima data atentia presei, il invita la receptii, sare cu ceva bani la o sindrofie organizata de un ONG local in sprijinul unei cauze umanitare, ca deh, cum a auzit el ca se spune, obrazul subtire cu cheltuiala se tine. Ideea ca stima de sine, desi nesustinuta nici de scoala, ca abia a terminat liceul, nici de vreun talent iesit din comun, creste exponential odata cu aroganta specifica oricarui imbogatit peste noapte de pe la noi. Ziaristii incep sa-l caute tot mai des si pentru alte mici tunuri despre care se zvoneste prin tirg dar omul nu mai raspunde decit cu injuraturi si amenintari pentru ca in mintea sa e deja un fel de Becali local. Presa il ataca dur iar el jubileaza. Are publicitate gratuita pe prima pagina a ziarelor. Asa interpreteaza el atentia tot mai mare de care se bucura din partea jurnalistilor si nici nu-i departe de adevar. Despre Costel se vorbeste deja pe strada, in circiumi si se tes chiar mici legende. Cum intre timp banii, tot mai multi, ii asigura si protectia politiei, procuraturii si a garzii financiare, Costel trece la nivelul urmator. Bate palma contra unei sume frumusele cu liderul local al unui important partid politic in schimbul promisiunii unei viitoare candidaturi. Pentru inceput, Consiliul local pare locul cel mai potrivit. Presa e mai mult cu ochii pe primar in timp ce marile smenuri se fac de fapt prin comisii. Mai baga o sponsorizare teapana la partid si ajunge sef la comisia de urbanism. Pentru ca am uitat sa va spun, dar Costel are si foarte multe terenuri, iar nebunia asta cu imobiliarele nu-i poate scapa. In doi ani construieste trei blocuri de locuinte si un centru de afaceri. Gata, nimeni nu-l mai poate ignora, ba, mai mult, incepe chiar sa devina un fel de favorit al presei. A invatat si ce inseamna o spaga data unui redactor sef si o maslina reporterului de pe investigatii si o palma pe umar reporterului de pe politic. Pasul pina la o candidatura pentru Parlament pare de la sine inteles. Cum intre timp sistemul de vot s-a schimbat din cel de lista intr-un fel de uninominal, Costel isi face deja bugetul de campanie. Grosul se duce din nou la partid, mai exact la cei citiva din conducerea sa locala care-l desemneaza cu entuziasm. Dosarul de la DNA-ul local il lasa rece. Niste mucosi de pe-acolo ii vor capul dar ei habar n-au ca la Bucuresti, la partid, proptelele sint mult mai mari. Costel e deja o speranta in politica si partidul nu-si sacrifica asa usor oamenii de valoare. Omul mai are o singura problema. Trebuie sa-si recupereze milionul de euro pe care l-a cheltuit deja cu partidul si cu campania si, evident, sa devina cu adevarat ceea ce stie el ca merita. Miliardar. Deci la guvern. Sint zeci de functii care-l asteapta. Cu inca 200 de mii de euro ajunge secretar de stat. Costel Iancu cel adevarat a avut ghinion. Costelul nostru nu. Primul tun are deja ghiuleaua pe teava. Bafta, Costel.
