Obama a fost ales. Urmeaza trezirea
Tin minte bine momentul cind i-am auzit primul discurs major, tinut in 2004. La conventia Partidului Democrat din acel an, un tinar membru al Senatului din statul Illinois (era inca doar un politician local) a fost invitat sa vorbeasca delegatilor, unul dintre multii vorbitori care trebuiau sa intretina atmosfera inaintea discursurilor tinute de personajele cu adevarat importante ale zilei, de gen Clinton sau John Kerry. Obama a vorbit frumos, despre familia sa, despre un tata care a venit in America pentru a-si cauta visele, despre faptul ca America trebuie sa fie unita, despre faptul ca nu exista o America a albilor si una a negrilor, ci doar o singura America, despre faptul ca nu exista o America democrata si una republicana, ci doar o singura America. Pe masura ce ascultam discursul, simteam ca acel om are ceva cu totul special. De aceea, inteleg entuziasmul pe care Obama il poate provoca. La un moment, spre finalul discursului, mi-am pus totusi o intrebare: adica, ce ar vrea sa faca in mod concret? Nu era nimic clar. Obama vorbea la un nivel atit de general, era atit de bun in retorica incit fiecare intelegea ce dorea din discurs, fiecare isi lua ce avea nevoie din noianul de vise si vorbe mari care curgeau perfect controlate. Asa a inceput lansarea lui Obama in lumea mare a politicii si asa a continuat pina acum doua seri, cind a devenit cel mai puternic om din lume. Si tocmai aici este si marea problema: in lumea reala nu exista solutii pentru toti, sustinatorii sai vor ajunge repede sa inteleaga ca Obama reprezenta ceva diferit pentru fiecare dintre ei si ca nu vor putea sa fie cu totii multumiti.
M-am uitat si la discursul tinut imediat dupa ce televiziunile l-au declarat cistigator. A continuat in acelasi ton: schimbare, speranta, solidaritate, unitate, scoli mai bune, o lume mai dreapta, etc. Doar ca acum a apelat la rabdare, a spus ca nu se vor putea face toate deodata si nici macar pina la finele primului mandat. Obama este mult prea inteligent sa nu isi dea seama ca a ridicat asteptarile mult prea sus. Multe dintre promisiunile sale nu vor putea fi indeplinite nu in primul mandat, dar nici in o suta de mandate. Schimbarea va fi mai putin profunda decit se asteapta sustinatorii sai, pentru ca Obama devine sef peste un sistem politic performant si responsabil (care i-a facut posibila alegerea). A-l schimba radical ar insemna sinucidere. Da, vor fi schimbate anumite politici, dar nu in asemenea masura incit sa furnizeze sperante, vise, solidaritate. Politica nu se ocupa cu sperante si vise. Iar solidaritatea poate exista numai in masura in care exista un consens, ceea ce e cazul cu foarte putine domenii: nu li se poate cere republicanilor invinsi acum sa fie solidari cu politicile lui Obama, pe care le considera proaste. Foarte curind, Obama va trebui sa treaca de la discursuri frumoase la guvernarea practica. Adica va trebui sa spuna concret cum se vor face scoli mai bune, cine va plati pentru ele, ale cui impozite vor creste. Va mai trebui sa lamureasca lumea cum va face sa retraga trupele din Irak fara ca tara sa se prabuseasca in anarhie. Va trebui sa explice familiilor carora le-a promis aducerea trupelor acasa ca Afganistanul are nevoie de mai multe trupe (a promis mai multa atentie pentru acel razboi). Va trebui sa-i convinga pe europeni ca America trebuie sa-si pastreze pozitia de lider global (cum a tot spus-o) si ca in acelasi timp asteapta de la ei mai multi soldati si mai multi bani pentru interventiile comune, cum e Afganistanul (si asta a spus-o). Cum ziceam, fiecare a putut intelege ce dorea din ce spunea Obama. Acum, fiecare va trebui sa inteleaga ca un presedinte real, spre deosebire de un candidat, trebuie sa aiba niste prioritati. In campanie, fiecare crede ca prioritatea sa e cea mai importanta. Dupa campanie, foarte multi vor fi dezamagiti.
