Justitia cu intirziere
De luni de zile, sindicatul liber Solidaritatea isi facea de cap - greve, dezbateri, inscrieri fatise - se spunea ca ajunsese la noua milioane de membri. In interventia sa televizata, generalul Jaruzelski a afirmat ca "Polonia este pe marginea papastiei". Toata lumea a inteles ca asta insemna ca rusii se pregateau sa invadeze, cum facusera deja in Cehoslovacia in 1968. Si, ca atare, tirgul incheiat a fost privit cu oarecare ingaduinta. Ca sa impiedice intrarea rusilor, generalul a arestat chiar el pe disidentii polonezi -circa 5000, doar liderii- si a decretat starea martiala. Peste 40 de persoane au fost ucise in incidentele care au urmat.
Dupa 28 de ani, generalul a fost trimis in judecata de un procuror polonez. Opinia publica e mai curind de partea lui, considerind ca o invazie sovietica ar fi fost si mai rea. Probabil ca se vor prezenta dovezi in proces ca o asemenea invazie era deja pregatita. Fostii disidenti ii cam iau, prin gazete, partea generalului si se indoiesc de capetele de acuzare, care afirma ca organul de ancheta creat atunci era o "organizatie criminala" sub ordinele generalului. Cu toate acestea, un mic grup de organizatii au urmarit sistematic sa il vada judecat si iata, au reusit. Ei se considera imputernicitii familiilor celor 40 de morti care nu au mai vazut cedarea din 1988 si alegerile cistigate de Solidaritatea. Desi tranzitia poloneza a fost un model de compromis pasnic, mortii din 1981 apasa greu.
Am aflat zilele acestea ca, la Strasbourg, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a acceptat actiunea Asociatiei 21 decembrie din Romania care a actionat in judecata statul roman pentru ca nu a adus la finalizare, in 18 ani, anchetele privind Revolutia din decembrie. Mi se pare extraordinar ca a fost acceptat cazul, sub temeiul ca orice om are dreptul la un proces echitabil intr-un interval de timp rezonabil si cu un termen final predictibil. Dar acum ca a fost acceptat, nu numai Ion Iliescu, dar si toti diriguitorii justitiei de dupa 1990 sint practic acuzati. Curtea Constitutionala si Curtea Suprema de Justitie sint direct contribuabili la acest dezastru judiciar, prin lungile aminari si pronuntari ambigui in ce priveste condamnarile generalilor Chitac si Stanculescu. Acestia nu pot spune in apararea lor ca voiau sa ne protejeze de vreo invazie ruseasca atunci cind au ordonat sa se traga la Timisoara. Ar putea cel mult spune ca ordinul a venit de la Ceausescu, si ei au fost doar niste executanti. Dar chiar daca asta e apararea lor, trebuie sa o auzim demult si sa incheiem odata, oricum ar fi incheierea, nu sa ne ascundem dupa noi termene si aminari.
Am avut in mana mea dovada ca s-a incercat ingroparea adevarului despre evenimentele din decembrie 1989, cand am rasfoit dosarul in versiunea facuta de primul procuror, Mugurel Florescu (care a avansat de la maior la general maior intr-un an, 1990), cu rezolutiile pe cele 900 de cadavre din Bucuresti "sa nu se faca examen balistic". Mi-am spus ani de zile ca poate dl. Iliescu a facut un tirg secret cu armata si securitatea ca sa inceteze focul, pe care il platim cu aceasta acoperire a adevarului. Asa a iesit vorba ca teroristii au fost pusi chiar de el.
Generalul Jaruzelski are 85 de ani. Dl. Iliescu se apropie de 80. Dar odata ce procesul acesta e devenit unul european, e sigur ca va sta si el intr-o zi in fata judecatorilor. Justitia e tardiva adesea, dar devine implacabila de la un moment incolo. Nu ar fi mai macar acum mai rentabil pentru el sa ne spuna adevarul? Ca sint sigura ca judecata opiniei publice va fi mai indulgenta ca a oricarui tribunal.
