Razboi si pace
Stateam pe un deal inconjurat de un cot al Nistrului. Pe podul din spatele nostru pacificatorii rusi, de fapt fosta Armata a XIV-a, o banda de citiva pusti dotati cu un tanc se prajeau la soare in maiouri de o curatenie indoielnica. Scena fusese loc de batalie si in 1941, si in 1944, si in 1991, in razboiul transnistrean, acest cot al Nistrului avind nu stiu ce importanta strategica. Eram ncojurati de generatii de morminte pierdute in iarba inalta. Omul meu, sa ii spunem Simeon Ivanovici, imi dadea in termeni primitivi o versiune a unei teorii foarte cunoscute in relatiile internationale. "Locul nu ramine neocupat" mi-a zis el. "Daca rusii s-au retras in 1991, altcineva ar fi trebuit sa avanseze, de exemplu americanii. Daca nu au avansat, rusii au venit inapoi. Locul nu sta asa, gol". Si de ce nu au venit americanii? Simeon da din umeri. «E departe. Si apoi, americanii sint fricosi, eu ii stiu din Vietnam. Nu se baga ei la risc».
Dar s-au retras rusii intr-adevar? Da. Raspunsul e neindoielenic, chiar daca pe alocuri retragerea este incompleta. Daca azi sintem o democratie, daca azi Europa unita are 27 de state e din cauza ca rusii au plecat din tarile noastre. E destul sa vizitezi vechea lor baza de lansat rachete linga Balti, un clindru gigantic de 21 de etaje subterane, sau portul submarinelor de la Balaklava in Crimeea ca sa intelegi ce masiva era prezenta lor altadata. Nu au plecat din Transnistria si din regiunile secesioniste din Georgia, dar daca facem o minima comparatie cu anul 1988, toata dezvoltarea favorabila a regiunii s-a bazat pe decizia lui Gorbaciov de a se retrage de la Praga si Budapesta si a lui Eltin de a ceda Ialta si Riga.
Aceasta cedare a Rusiei a tinut loc de viziune pentru politica occidentala. Dupa ce au cistigat razboiul rece, tarile occidentale au cistigat si pacea care a urmat, acceptind, mai mult decit initiind, planurile liderilor din regiune. De la Praga la Bucuresti, acestia voiau un singur lucru, sa scape de sub amenintarea ruseasca (daca ar fi revenit) si de aceea au impins la largirea NATO, la inceput agreata greu, apoi devenita un fel de rutina. NATO a avansat la cerere, cu mari rezerve, ocupind treptat mai toata zona gri aparuta intre Rusia si Occident in urma retragerii URSS. Cu toate sicanele pe care le-au mai facut, rusii au opus in mod serios rezistenta doar in Transnistria si Georgia, semnalizind ca acolo e limita. Nimeni din Occident nu a avut vreodata intentia sa avanseze in aceste regiuni, desi in Georgia cererea locala era mare. La summitul NATO de la Bucuresti, Bush a fost izolat de aliatii lui europeni in propunerea de a oferi Georgiei un inceput de promisiune de aderare. Presedintele georgian Sakasvili era insa un intreprinzator chiar mai hotarit ca altii din regiune si hotarit sa aduca Vestul in tara lui, desi fusese avertizat sa nu ii provoace pe rusi. Gafa lui pune capat unei perioade in care Vestul a acceptat, mai mult decit a initiat, politica la Marea Neagra. Pasivitatea rusa a luat sfirsit. Ca si curajul de a sprijini politicieni locali nu tocmai responsabili de tipul Sakasvili. Frontiera fluida a Europei e pe cale sa se solidifice din nou, lasind afara nu doar Georgia, dar si Republica Moldova.
Noul razboi rece care se profileaza cu rusii este absurd. Frontiera noua, cu exceptia Moldovei, este una veche si naturala a Europei. Nistrul era frontiera Europei romane, care nu a mers niciodata mai departe. O regiune unde Vestul nu voia oricum sa avanseze si de unde rusii nu vor sa se retraga nu ar trebui sa fie teatrul unui conflict, mai ales cind in restul lumii Occidentul e angajat in conflicte mult mai importante.
