Blocajul aminat din Consiliul Local Focsani
1-Prezentarea sentintei civile nr.463/5.08.2008, privind anularea hotaririi Consiliului Local Focsani din 26.06.2008, referitoare la invalidarea mandatului Mirelei Bizna;
2-Completarea Comisiei de validare a Consiliului Local al municipiului Focsani
3-Validarea unui mandat de consilier
Intrucit cererea liderilor de grup democrat-liberal si respectiv liberal pare sa-i fi luat prin surprindere pe alesii social-democrati din legislativul municipiului resedinta de judet, acestia din urma au recurs la o tactica mult blamata de ei in alte ocazii (atunci cind amintita metoda era utilizata de adversarii politici): boicotul intrunirii. In realitate, constatind ca prin lipsa unui consilier din propriul grup,- aflat ieri in concediu - pot pierde la aritmetica votului, PSD-istii n-au ezitat sa apeleze la non-combatul etichetat imediat de PD-L-isti si PNL-isti drept "dispret fata de interesele focsanenilor". Asta arata ca meciul privind majoritatea in miniparlamentul focsanean, cu toate consecintele pe care aceasta le determina, nu este jucat inca din punctul de vedere al subordonatilor politici ai lui Marian Oprisan. Nu trebuie uitat ca prin sentinta judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila, obtinuta in dosarul invalidarii din functia de consilier al Mirelei Bizna se ajunge, practic, la o confruntare zece contra zece in disputa dintre PD-L^PNL si PSD in CL Focsani. Prin neprezentarea de ieri a alesilor PSD nu inseamna nicicum ca PD-L^PNL au transat disputa, gasind vreo solutie miraculoasa blocajului in care i-au plasat judecatorii. Pe de alta parte, nu trebuie cunostinte juridice subtile pentru a sesiza urmatoarea concluzie ce razbate, evident, din sentinta judecatoreasca data in dosarul Bizna: invalidarea pe care PD-L Focsani, conform prevederilor noii legi a alesilor locali, avea dreptul sa o faca, s-a realizat mai mult pe principiul "asa vor muschii mei", proclamat de Biroul Permanent Judetean al respectivei formatiuni politice, decit pe prevederi imbatabile in justitie. Or, pentru un partid care se vrea diferit de PSD, si chiar de PNL, in privinta democratiei si a corectitudinii, dar si cu pretentii de aspirant fara adversari pe masura la viitoarea guvernare, lucrurile nu arata prea optimist, orice s-ar spune. Revenind la blocajul din legislativul municipiului resedinta de judet, el n-a fost rezolvat ieri, ci doar aminat.