Opinii

Viceprimarii monitorizati

Corneliu Condurache
27 iun 2008 1074 vizualizări
Ieri Consiliul Local Focsani, constituit din a treia incercare, i-a ales lui Decebal Bacinschi viceprimari chiar fostii adversari din campania electorala.

Este o situatie inedita cu care municipiul resedinta de judet nu s-a mai intilnit din 1990 incoace. S-a dovedit totodata ca alianta Partidul National Liberal-Partidul - Democrat-Liberal, anuntata imediat dupa aflarea rezultatelor scrutinului din 1 iunie 2008, a functionat de aceasta data, in ciuda zvonurilor care s-au tot perindat zilele acestea ce sugerau fel de fel de alte aranjamente. Este, de altfel, al doilea legislativ rezultat dupa recentele alegeri locale din mediul urban al Vrancei, unde Partidul Social Democrat va trebui sa tina seama si de celelate forte politice in administrarea localitatii. Cum se va traduce asta pentru focsaneni, vom vedea in perioada urmatoare.

Nu putini cunoscatori ai realitatilor politice de pe aceste meleaguri isi pun, probabil, inclusiv intrebarea: cit vor ramine Alin Traculescu si respectiv Romeo Paul Postelnicu in aceste functii, avind in vedere ca primul a devenit liderul PD-L Vrancea, iar cel de-al doilea nu-i exclus sa fie solicitat pina la alegerile parlamentare de catre propriul partid sa ocupe alt post? Tot viitorul va lamuri o asemenea dilema, dar ramine in afara oricarui dubiu un lucru: prestatia celor doi in functiile in care-au ajuns incepind de ieri, atit cit le vor ocupa, va cintari suficient inclusiv in evolutia fortelor politice ai caror membri sint ei, in scrutinele ce urmeaza pe teritoriul judetului. Prin urmare, monitorizarea lui Postelnicu si Trasculescu de catre alegatorii vrinceni abia incepe, dar atentie! Nu se stie cum se termina.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.