ISTORIA CA TIMP PIERDUT
Capacele de canal sunt imediat inundate, casele fara temelie si din chirpici nu rezista sub ape si cad chiar in spatele corespondentilor TV, si asa mai departe. O casa de caramida sau de piatra sta in picioare pina se retrag apele si apoi se zvinta. Temeliile de piatra de la Venetia sau de la Bourges stau sub apa de sute de ani si casele nu au o fisura. în Romania rurala, singurul lucru rezistent pare sa fie placa de tabla care comemoreaza nivelul inundatiilor din 1970. Bine fixata, ea se vede chiar prin valul de apa care o acopera. Totul in rest, diguri, garduri, case, se naruie imediat ce vine apa. Are aerul ca vorbim de niste constructii de jucarie, ridicate in graba dupa ultima catastrofa, tot pe acelasi loc. Nu au costat mai nimic si rezistenta lor e pe masura costului. Cind bietul Emil Constantinescu, care se mai pricepea prin natura meseriei lui (era geolog) a sugerat ca nu e tocmai o idee buna ca oamenii sa reconstruiasca la loc tot in "lunca inundabila" a atras noi intemperii asupra lui. Ideea de guvernare buna in presa romana este ca guvernul trebuie sa faca cumva ca lunca inundabila sa nu se mai inunde. Constructia umana in aceste zone e vazuta ca adevaratul fenomen natural, in fata caruia nimeni nu poate face nimic.
Inundatiile sint un fenomen banal. Ceea ce ne infricoseaza este saracia pe care o vedem in spatele lor. Imaginile din Europa centrala inundatam cind revarsa Dunarea, arata frumoase parcuri pe malurile riurilor, cu banci de fier forjat care evoca anul 1900. Imaginile de la noi te fac sa te indoiesti ca anul 1900 a existat vreodata pe la noi. Daca a existat, atunci nu a lasat nici o urma. Casele care dispar nu sint departe de bordeiele pe care regele Carol I le declara prin lege ilegale, incercind sa oblige pe cetatenii noii lui tari sa nu mai construiasca din chirpici. O suta cinzeci de ani mai tirziu, singurul semn al modernitatii in Romania rurala sint Daciile din tabla, care evacueaza oameni si animale, inaintind curajos prin apa care depaseste nivelul rotilor. în rest nimic.
De ce un secol si jumatate de modernizare in Romania se adevereste la prima ploaie ca fiind superficial si nereusit? De ce acelasi secol a lasat urme mai durabile peste tot in Europa? Cum se face ca regimuri atit de diferite, capitalismul liberal, taranismul, si apoi comunismul, au esuat atit de spectaculos in a face din ruralul romanesc altceva decit o colectie de bordeie care ridica diguri de pamint ca sa se apere de inundatii? Cum se face ca tara noastra s-a eternizat in stadiul in care era Olanda prin secolul paisprezece, pina sa construiasca primul dig de piatra? Vor reusi banii europeni sa faca pentru noi ceea ce evident nu am reusit singuri, nu sa ne aduca la nivelul secolului XXI, ci la nivelul secolului XX? Faptul ca in Bucuresti exista Internet cafe-uri nu inseamna mai putin ca tara noastra europeana nu e de fapt in lumea a treia. Inundatiile nu fac decit sa ne aduca aminte de o realitate permanenta.
întrebarile astea dramatice nu par sa preocupe clasa noastra politica. Aceasta se agita cu alegerile locale, mai ales acum ca banii cei multi au ajuns la judete, nu la centru Elitele intelectuale par si ele mai preocupate de subiectul homosexualilor decit de lipsa noastra cronica de dezvoltare. Parlamentul e ca de obicei ocupat nu sa treaca legi, ci sp iunteasca legi, de exemplu cea a CNSAS, ca sa fie parlamentarii siguri ca nu o sa citim rapoartele lor despre rude si prieteni.
Exista undeva un plan national de dezvoltare, dar daca ne uitam cit am facut de cind a fost adoptat ne apuca teama ca si peste o suta de ani tot aici o sa fim: autostrazi pe hirtie si sate inundate de ploaie, linga un Bucuresti gigantic, dezvoltat salbatic intr-un oras ca in Lumea a Treia, cu 5-6 milioane de locuitori, sufocat de trafic si de insuficienta serviciilor publice. în schimb, cu o suta de televiziuni, care vor oferi amuzament ieftin. Singurul obstacol intre noi si aceasta imagine de cosmar este buna administrare a fondurilor europene. Mare atentie pe cine alegeti, sau le veti cufunda si pe astea in marea balta istorica in care din resurse rareori se alege ceva. Mai precis, s-a ales ceva doar sub domnia lui Carol I. Martor sta podul de peste Dunare, intre timp devenit monument istoric, al inginerului Saligny, sau instalatiile de evacuare de apa de la Sinaia, care nu au mai fost modernizate din timpul acelei exceptii istorice si pina astazi. Uitati-va la ce au construit candidatii in mandatul anterior, sau pur si simplu in viata lor de oamenid e afaceri, sau directori de scoala, sau ce sint ei, poate aveti noroc sa gasiti pe vreunul cu instinctul trainiciei. Eu pe acela l-as alege.
