PACTUL CU EDUCATIA RELIGIOASA
Doamna Ceausescu s-ar rasuci in mormant citind aceste cifre, ea, care in deceniul opt construia institute de inventica si ne trmitea de pe bancile scolii pe la cite olimpiade apuca, doar-doar om dobori recordurile planetare.
Cum putem rezolva aceasta problema, dat fiind ca discrepanta nu este atata de resurse? Ungaria are doar cu o zecime mai multi tineri ca noi in educatia secondara, Germania tot cu atata mai multi in universitati. Nemtii au de cinci ori mai multe computere ca noi, dar ungurii numai o data si jumatate, ceea ce nu pot justifica de ce sunt de cinci ori peste noi la inventii si la publicatii in jurnale academice, desi noi avem impresia ca scriem mai bine in limbi internationale decat ei.
Aceste exemple simple, datorate noii incercari a Bancii Mondiale de a monitoriza economia pe baza de cunoastere, care face in Europa obiectul ambitioasei Agende Lisabona ne arata cat de departe este discutia despre reforma educatiei de la noi de obiectivele sale reale. Presedintele Basescu, sub influenta unui grup de reformatori radicali, este foarte critic fata de performanta sistemului, dar nu imi e clar ca intelege unde e probema, sau nu ar crede ca solutiile din raportul Comisiei Prezidentiale o pot rezolva. Presedintele Emil Constantinescu, numai ca sa nu-i lase presedintelui Basescu terenul, care e chiar al lui propriu, fiind si profesor universitar, contrazice niste statistici elementare de educatie, invocand niste indicatori de proces care nu spun nimic. Poate Romania sa aplice oricat reformele formale din procesul Bologna, asta nu e nici o garantie ca indicatorii Bancii Mondiale se vor modifica, dat fiind ca nu procentul de tineri inrolati in universitati si forma creditelor sunt responsabile de proasta noastra performanta. Exercitiile retorice pe tema educatiei par destinate mai mult electoratelor: studentilor in primul caz, profesorilor in al doilea. Dar nici cu suturi in dos si nici cu mangaieri pe spate marele deficit de cunoastere din economia romaneasca nu se va rezolva.
Respect faptul ca dna rector Andronescu, ca si a fostul rector Emil Constantinescu isi apara universitatile, desi au reactionat exagerat la criticile presedintelui Basescu fata de universitati. E adevarat ca nu avem nici o universitate in topul primelor cinci sute din lume. Si nici un academic nu ar trebui niciodata sa fie multumit cu aceasta situatie, iar un manager de universitate nu ar trebui sa doarma noaptea cand putinii oameni cu performanta internaÃionala pe care ii are ii scapa printre degete, cum se intampla la noi in fiecare zi. Unde greseste Basescu? Oare liderii care cer mai mult de la sustinatorii lor nu obtin mai mult? Nu e nimic neadevarat in ce a spus seful statului si toti cei care reacÃoneaza violent contra din lumea universitara sunt profitorii mediocritatii caldute si a unui sistem de valori izolat academice de cel internasional. Ca sa nu mai vorbim de valoarea morala. Un excelent articol al Mirelei Corlatan despre istoricii colaborationisti cu regimul comunist se incheia cu bilantul carierei fiecaruia: colaborationistii, ca Dan Berindei sau Florin Constantiniu, membri ai Academiei. Victimele, cei care au rezistat, la pensie sau pe linie moarta. Oricate eforturi ar face presedintele Academiei sa reaseze institutia sa in fruntea cruciadei pentru excelenta, asemenea realitati fac o impresie devastatoare. Si nu prea am auzit vreun om politic sa se preocupe de aceasta situatie exemplara.
Nu as vrea sa pierd spatiul aici cu discutia solutiilor, cand unele preliminare au fost publicate in raportul SAR (www.sar.org.ro), iar altele sunt in raportul comisiei prezidentiale pentru educatie. Vreau sa imi arat in schimb preocuparea fata de atasamentul real al semnatarilor politici ai pactului pentru educatie fata de o schimbare profunda si adecvata. O fotografie oficiala pe situl presedintiei Romaniei ii infatiseaza pe toti sefii de partide, in frunte cu dl. Basescu, care a spus nu mai departe de acum doi ani ca nu e nevoie de scoala ca sa ajungi presedinte, zambind frumos la camera si la reforma educatiei. Am indoieli ca stiu prea bine tema, dar nu conteaza, un politician nu trebuie neaparat sa fie un expert. Dar daca nu au idee macar de natura problemei, asa cum e expusa de mine in primul paragraf al acestui articol este nelinistitor. Daca ar fi avut, unicul punct concret agreat pana acum nu ar fi fost introducerea religiei ca materie obligatorie in scoala. Tot un sondaj al Bancii Mondiale, WVS, masoara de ani de zile legatura dintre atitudinea fata de educatie si cea religioasa. Tarile in care majoritatile cred ca e important ca un copil sa invete frica de Dumnezeu sunt cele sarace si nedezvoltate. Cele in care oamenii cred ca nu asta e important, indiferent ca ei insisi cred sau nu in Dumnezeu, sunt cele civilizate si prospere.
Faptul ca pactul pe hartie pentru educatie a inceput cu un pact in fapt pentru educatia religioasa arata ca semnatarii fie nu pricep nimic, fie nu le pasă. E un inceput care pune la indoiala sinceritatea si sansele de succes ale intregului demers.