Kosovo, sarbii, maghiarii si noi
Nu am scris atunci pe acest subiect mai curand dintr-un soi de modestie. "Cine te crezi tu, sa spui ce se va intampla? Te crezi detinatorul adevarului absolut?", ma gandeam, in timp ce ma uitam la un terorist retras la pensie, Hashim Thaci, imbracat in haine civile, pentru ca lumea sa nu-si dea seama ca a fost totusi numarul unu in gherila albaneza kosovara UCK, vinovata pentru crimele savarsite de extremistii albanezi in ultimul razboi.
Mi se pare normal ca un sef de stat, asa cum este Traian Basescu, sa spuna ca nu pot fi puse alaturi Serbia, cu a sa Kosovo, si Romania, cu a sa Transilvanie. Si totusi, eu cred ca lucrurile nu stau astfel.
Faptul ca...
Faptul ca in Romania nu a avut loc un genocid contra ungurilor, care sa justifice secesiunea unui anumit teritoriu in care acestia sunt majoritari si isi cer dreptul la autodeterminare, nu reprezinta un argument valid pentru fortele extremiste despre care vorbim in acest caz.
Si pe urma, de cand pana care si de cine pana unde in istorie faptul ca undeva a fost genocid a reprezentat un motiv pentru secesiune? Slovacia s-a separat de Cehia in urma unui genocid? Ungaria de Austria in urma unui genocid? Basarabia de Romania in urma unui genocid? Scotia vrea sa fie independenta. A fost un genocid facut cumva de englezi? Nord-irlandezii au trecut cumva printr-un genocid facut de aceiasi englezi? Nu, in niciunul dintre aceste cazuri, chiar daca in unele relatiile au fost tensionate si au fost chiar razboaie, ca intre Scotia si Anglia, in Evul Mediu, ori stare de tensiune, cu atentate, intre factiuni din Irlanda de Nord si Coroana Britanica.
Pe de alta parte, faptul ca in Romania ungurii au o multime de drepturi nu este un argument in favoarea ideii ca ei nu ar face schimb de experienta cu albanezii separatisti ai lui Hashim Thaci din Kosovo, ieri lider paramilitar si terorist, azi prim-ministru.
Si chiar, oare de ce au fost acolo? Ca sa bea un suc si o bere la cafenea, in piata centrala din Pristina, sa se relaxeze? Stim cumva ce intalniri au avut si cu cine anume? Si iata, acest schimb de experienta a si avut loc, sfidator, la vedere.
Cine mai viseaza la caii frumosi, verzi, de pe peretii vopsiti ai interculturalismului si ai granitelor cauciucate europene, trebuie sa-si schimbe parerea. Realitatea este foarte perversa.
Srpska: fara specific national
Dupa cum se stie, unul dintre efectele perverse ale declararii independentei de catre Kosovo este ca Republika Srpska, componenta preponderent sarba crestin-ortodoxa a federatiei Bosnia-Hertegovina, isi cere independenta.
Am fost, in urma cu aproape doi ani, in Republika Srpska, la Banja Luka, trecand la dus si la intors prin sud-estul Ungariei, pe sosea, apoi prin splendida si parasita Krajna croata. In cele ce urmeaza, voi relata strict ceea ce am constatat despre sarbii bosniaci, pentru ca am fost pe acolo pe unde de curand sarbii bosnieci au aruncat cu pietre in Ambasada SUA.
In Banja Luka si, in general, in Srpska, dominata de sarbii bosniaci crestini-ortodocsi, albanezii musulmani sunt izolati, ori s-au autoizolat. Comunitatile lor sunt sarace si foarte austere, chiar daca undeva, spre centrul capitalei Banja Luka, exista o moschee a lor.
Situatia seamana perfect cu aceea a sarbilor crestini ortodocsi din Kosovo. Pana la reciprocitate, pentru ca, dupa cate pot constata, si Banja Luka seamana foarte mult cu Pristina, ca multe orase de acest gen din fosta Iugoslavie.
Sarbii nu vorbesc despre musulmani, nici despre sarbi sau Serbia. In schimb, vorbesc despre Belgrad, Nis, Novi Sad, ca si cum ar fi un lucru cat se poate de firesc, ca si cum noi am spune natural ca am fost pana la Sofia sau Trnovo. Noi vorbim astfel despre a ne duce pana la Sofia sau Trnovo? Nu. Noi vorbim astfel despre a ne duce pana la Focsani sau Craiova sau Targu Mures.
Sarbi vorbesc de fapt, cred eu, despre raurile, vaile si muntii aceia naucitori, in care iti pierzi directia si orientarea si care sunt ale lor, ale sarbilor, indiferent in care dintre tarile de azi traiesc si cum isi spun.
In Republika Srpska nu am putut cumpara niciun fel de suveniruri, pur si simplu pentru ca ele nu exista, asa cum ne-au informat de la bun inceput gazdele noastre sarbe. Nu am aflat insa si de ce. Nu exista costume populare de vanzare. Nu exista oua incondeiate, asa cum se fac la tara in toata Peninsula Balcanica.
Nu exista artizanat. Nu am aflat nicicum de la gazdele noastre de ce stau lucrurile astfel. Talciocul este ca un rand mai saracacios din piata de haine si incaltaminte din Oborul bucurestean, plin cu produse sarbesti si turcesti, pe care nu vei vedea cod de bare, inca nu s-a inventat, nici timbru fiscal, ce sa fie acela?
In centrul orasului Banja Luka, m-a trasnit in crestetul capului un miros grozav de cafea proaspat macinata, si am crezut ca am gasit cadoul perfect pentru cei lasati in tara. Am fost pacalit si de faptul ca inainte bausem la o terasa cocheta cafea italiana originala Lavazza.
Acasa, in Romania, cand am deschis pachetul de cafea boabe si am macinat o portie, am gustat din cafea si am aruncat continutul cestii la chiuveta: era identica la gust cu acea cafea boabe de cea mai joasa speta, adusa in Romania, la inceputul anilor \'90, in cala vasului, prin contrabanda. Gust de plastic si putregai aromat.
In internatul de orfani de razboi in care am fost cazat, am vazut picturile naive, in acuarela, ale unor copii sarbi bosnieci. O tema revenea obsesiv: un pod fragil, ca de borangic, peste muntii si vaile splendide, impadurite ale unui teritoriu indentificabil cu usurinta ca fiind Patria, tesut de doua pasari, fiecare pe cate un mal.
Mie aceasta situatie imi pare a fi aceea a unui capac pus pe o oala de frustrare aflata la limita clocotului, pe care depinde cine si cand il ridica. Este o chestiune de timp.
Ungaria: fara drepturi pentru minoritatea romaneasca
Gyula, cum ii zic maghiarii, Jula, cum ii spun romanii, este capitala administrativa a unitatii teritoriale vecine cu judetul Arad de la noi. Jula este la cativa kilometri de Nadlac. M-am intors din Bosnia din nou prin Croatia si prin apoi prin Ungaria, trecand prin Jula.
La noi, maghiarii au cerut ca strazile sa fie bilingve oriunde sunt foarte multi localnici unguri. Tevatura a fost plenara. In Jula, unde romanii sunt o minoritate foarte importanta, strazile sunt numite in maghiara, cu cateva exceptii-eveniment. Numele localitatilor din regiune, ciucure de romani, sunt in maghiara. In & out-urile in & din localitatile acestea sunt in maghiara.
Nici nu se pune problema ca tu, maghiar fiind, sa nu poti sa te descurci in localitatea Jula pentru ca nu stii limba romana, cum stau lucrurile cu un roman care merge in Sfantu-Gheorghe, daca nu stie limba maghiara.
La noi, sistemul electoral a permis de 17 ani ca minoritatea maghiara nu numai sa fie foarte bine reprezentata in Parlament, dar mai si face cartile, ca partid de coalitie, de foarte multi ani.
La ei, sistemul electoral este astfel pus la punct, ca minoritatea romaneasca nu este reprezentata in Parlamentul de la Budapesta. Mie mi se pare ca este o situatie de inechitate, care spune multe despre cine si cum gandeste si actioneaza.
Iar felul in care se manifesta comunitatile maghiare din Serbia, Romania si Slovacia, de la declararea de catre Kosovo a independentei, ar trebui sa ne faca sa fim foarte-foarte precauti, echilibrati si atenti la ce se intampla. Pastrandu-ne sobrietatea. In pofida declaratiilor zambitoare si elegante ale politicienilor.
budesh.blogspot.com