E vremea colindelor...
"Colinde, colinde/ E vremea colindelor", a scris atunci, demult, intr-un timp ce-a devenit mitic, cu condeiul "muiat de-a dreptul in Luceafar", cel pe care "Dumnezeul geniului" l-a sorbit direct din popor, de-acolo, din Ipotestii Moldovei - Mihai Eminescu.
Cu fiecare decembrie, ma pregatesc sarbatoreste s-ascult colindele rostite de voci tinere, inocente, ale elevilor mei si-ale tuturor copiilor asemeni lor. îi astept, cu sufletu-n sarbatoare, cu fiecare sfirsit de decembrie, sa-i aud, sa-i vad veseli si luminati, gravi si seriosi in gesturile lor, vestind Nasterea Mintuitorului in fiecare prag, la fiece fereastra. Ani la rind, am scotocit cu ei in lada de zestre a bunicilor, in comoara lor de suflet, si-am cules nestemate de colind, in rostire dulce romaneasca, precum "un fagure de miere", redindu-le uliteleor satului. Am vazut si am admirat copiii in fiecare iarna, pe drumurile Vrancei, pe uliti de catune ascunse-ntre munti, sub poale de codru, cintind colinde. I-am insotit ades, trecind din fereastra-n fereastra, cu vocile lor, zurgalai de bucurie, pe uliti de sat, acolo unde este locul adevarat al spectacolului sarbatorilor de iarna. Am retrait si retraiesc, la nesfirsit, prin ei, bucuriile copilariei mele traite intr-un sat de podgorie, pe unde ies doinele si legendele, si baladele din muntii Vrancei, pe apa Putnei, spre a se mirui cu licoarea bahica. Ma bucur sa-i aud, sa-i vad colindind - vestitori de zori noi in care fi-vom mai buni, mai bogati cu-n gind, c-o fapta, mai bogati in toate. Voci tinere, curate, incarcate de bucuria sarbatorilor crestine, de iarna, se rostogolesc intre tarmii Marii Sarmatice, si nu numai. Din Pontus Euxin si pina-n Maramures - leagan al romanismului -, din Septentrion si pina-n Portile de Fier, suna, rasuna colindele. Plutesc si-n Vrancea peste virfuri de munte, peste dealuri si cimpii, si podgorii, colindele! Si joaca Ursul, si Capra, si Irozii, si suna clopoteii, si bat pamintul, urind belsug in primavara.
Mai cinta copiii colindele! Semn de speranta, semn de viitor!. Caci ei lumineaza drumul pe care se revarsa zorii de miine, sorcovindu-ne calea spre viitor. Mai suna colindele-n Vrancea! Copii, cu glas de clopotel, inca mai sint si-or mai fi, si inca mai cinta si-n Vrancea, pe sub ferestre batrine, trecind pe sub porti de lemn, innegrite de vreme. Si cinta bunicilor, si cinta parintilor, multi plecati in tara lui Traian, vestind Craciunul. Sa-i primim cu bucurie si lumina-n ochi, sa luam lumina din sufletul lor, pentru anul ce-l vestesc, sa le daruim tot ce sufletul nostru de roman stie sa dea, caci ei sint nadejdea, ei sint speranta, ei sint mindria.
"Colinde, colinde"¦". Vremea colindelor ramine-va vesnica, precum vesnici fi-vor copii pe pamint.
(profesor Constantin Macarie)
