Opinii

PNL a murit în Vrancea ca partid de opoziție

Mihai Boicu
2 mai 2017 2198 vizualizări
Alegerile din PNL s-au încheiat, cu un rezultat previzibil, în care Cătălin Toma și echipa lui au învins sau au avut grijă să își învingă competiția. Ar fi trebuit să se spună mai multe lucruri la aceste alegeri. Cel mai importat este acela că PNL a lăsat județul sub dominația PSD pentru mulți ani de acum încolo.

 Iar acest lucru nu s-a întâmplat acum, s-a întâmplat încă de la alegerile locale de anul trecut, când nimeni nu a plătit pentru asta. Mai mult, responsabilii și-au consolidat poziția la conducerea PNL Vrancea. Afirmații de genul că noua conducere a PNL a obținut anul trecut un scor foarte bun după doar câteva luni de conducere nu contează, pentru că o înfrângere este o înfrângere, mai ales când nu mai urmează nimic după aceea. Un scor obținut de PNL la locale era bun pentru un partid nou apărut, ca USR, nu pentru un partid istoric. Alegerile din 5 iunie 2016 au fost cruciale pentru PNL deoarece  puteau să întrerupă dominația PSD la Focșani, întrucât la Consiliul Județean Vrancea nu avea șanse. Dacă după anul 2000 opoziția nu a putut să îl schimbe pe Decebal Bacinschi din funcția de primar, anul trecut PSD a fost nevoit să își schimbe candidatul și să îl aducă pe necunoscutul, la vremea respectivă, Cristi Misăilă. Într-un oraș în care intenția alegătorilor este de a vota cu dreapta, dar electoratul de stânga este mai disciplinat și mai ușor de manipulat, PNL nu ar fi trebuit să rateze această șansă apărută după 16 ani. Restul sunt scuze, pentru că dacă nici în aceste condiții liberalii nu au putut învinge PSD, atunci singura șansă să ia puterea în județ este ca PSD să nu mai existe. Și nici atunci nu e sigur. Chiar dacă în restul județului rezultatele alegerilor locale ar fi rămas aceleași, o victorie la Focșani trebuia să fie baza pentru câștigarea alegerilor în 2020. Acest lucru nu se va mai întâmpla, pentru că actualul primar al Focșaniului, Cristi Misăilă, ar trebui să fie prea slab sau prea ghinionist ca să piardă alegerile. Dacă liberalii nu au putut învinge un necunoscut, nu au șanse să bată un primar cu notorietatea adusă de ocuparea funcției și, poate, câteva lucrări făcute prin Focșani. Dacă nu se va întâmpla ceva neprevăzut, vom asista în continuare la câteva cicluri electorale, în care liberalii se vor plânge că au fost învinși de mașinăria de vot PSD.

Artizanii lăsării județului pe mâna PSD se află acum la conducerea PNL Vrancea pentru patru ani

Modul în care și-au impus dominația în structurile de conducere arată evoluția din 2016 nu a fost întâmplătoare și că pe aceștia nu îi interesează viitorul județului, ci să controleze organizația, să își asigure primele locuri pe liste la alegeri și să obțină cât mai multe funcții atunci când roata politicii se va întoarce, iar PNL ar putea reveni la putere la nivel național. Este cunoscut în organizație că senatorul Cătălin Toma și deputatul Ion Ștefan au presat un liberal să nu candideze pentru funcția de președintele al PNL Focșani. Că era Liviu Macovei sau altcineva aproape că nu mai are nicio importanță. În timp ce, în conferințele de presă, Cătălin Toma spune că PNL este un partid ”viu”, ”democratic”, în care nu este ”dictatura de la PSD”, în PNL Vrancea s-au făcut jocuri care arată altceva. La conducerea PNL Focșani a fost impusă o persoană fără viitor politic, pentru ca Toma și Ștefan să controleze organizația. Așa a câștigat Cătălin Toma președinția, chiar dacă au fost mulți care s-au întors împotriva lui și au votat pentru Paul Emil Ciubotaru. Așa a intrat doar cine a trebuit în conducerea organizației. Cine a deranjat a avut atâtea voturi anulate cât să nu fie ales. Acesta este ”noul PNL”, ”viu” și ”democrat”. Ceea ce s-a întâmplat acum arată că șefii liberalilor locali nu vor să schimbe nimic în Vrancea, ci să își asigure niște fotolii calde de parlamentari. Iar atunci când PNL va intra la guvernare, să își impună apropiații în instituțiile locale. Liberalii au doi stăpâni, unul de fațadă, Cătălin Toma, care se mulțumește cu acest rol și cel care conduce cu adevărat, Ion Ștefan. Acest lucru se vede din structurile de conducere, aproape toți oamenii fiind impuși de deputat. Probabil acesta va trece la cârma organizației atunci când Cătălin Toma va fi făcut răspunzător pentru ceva. Vioara a doua în județ, sub papucul PSD și al lui Marian Oprișan, cu un scor care pare veșnic în jurul a 20% pare o variantă foarte bună pentru Cătălin Toma și Ion Ștefan. Interesele lor sunt satisfăcute, ale PSD de asemenea, toată lumea este mulțumită. Partidul va mai conta doar pentru că are niște primari și prin votul care va mai fi dat la parlamentare, atât timp cât va mai ține și figura aceasta. Dar ca alternativă credibilă pentru PSD în Vrancea nici nu mai poate fi vorba. ”Construim împreună”, sloganul lui Cătălin Toma și al PNL, ar putea fi tradus ”construim împreună ca Oprișan și PSD să fie la putere în Vrancea cât vor ei”. PSD ar trebui, într-o lume normală, să dispară de pe lista opțiunilor electorale în Vrancea, pentru cât rău a făcut județului. Iar PNL să se ducă după PSD, dacă tot îi face jocurile.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
nicu, acum 1394 zile, 11 ore, 57 minute, 33 secunde
aveti perfecta dreptate. subscriu la cele aratate si va solicit un dialog pe aceasta tema. cu respect.
cetateanu'', acum 1395 zile, 13 minute, 49 secunde
Afirmatiile facute de D-nul Boicu,sunt surprinzatoare.Conform afirmatiei,,pe afara e vopsit gardul ,inauntru leopardul''.Sper ca actualii liberali sa aiba un punct de vedere.Daca nu,inseamna citeste integral
, acum 1394 zile, 22 ore, 49 minute, 35 secunde
Sa-l intrebam pe "redactor"cat a primit pentru articol de la PSD ? Este multumit ?Da,in acest partid istoric(PNL) exista democratie si au fost alegeri libere,acest lucru se pare ca citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.