Poveste pe final de alegeri la partidul liberal
Pe atunci, delegații erau desemnați din rândul organizațiilor orășenești și comunale, în funcție de rezultatele obținute în alegeri. Căci, dacă ar fi fost să participe toți cei cu cotizațiile plătite la zi, alegerile interne ar fi trebuit să se desfășoare pe un stadion.
În acele vremuri, un candidat la președinția filialei trebuia să-și asigure cel puțin 350 - 400 de voturi ca să câștige. Nici cel care pierdea nu se alegea cu mai puțin de 250 - 300 de voturi.
Cu 294 de participanți abia dacă s-ar fi organizat petrecerea învingătorului, de după, de la restaurant. Dar și acolo, ar fi fost invitate cel puțin 350 de persoane.
Despre acele timpuri de legendă, în care politica partidului liberal nu era făcută pe la cârciumi ci în ședințe cu scântei, în care fiecare își spunea punctul de vedere deschis, fără teamă, își mai amintesc doar bătrânii patriarhi, cu bărbi albe până-n brâu.
Din amintiri ei încropesc povești pe care le spun la gura sobei, bombându-și piepturile cu mândrie, nepoților. Aceștia ascultă, ca toți copiii, pe jumătate neatenți, învârtind ca pe titirezi, în sus și în jos, la stânga și la dreapta, săgeți albastre pe covorașe galbene.
Ehe, dragii moșului…a fost odată ca niciodată, un partid liberal…
Post Scriptum: Când ești ales președinte al unei organizații județene cu doar 174 de voturi din 294, este foarte greu să apari în fața alegătorilor și să te prezinți ca lider al celui mai important partid de opoziție. Până și președintele unei asociații de locatari este ales cu mai multe voturi.
Ionel Sclavone