Opinii

”Aleșii neamurilor”, nu aleșii neamului!

Romeo-Valentin MUSCĂ
6 apr 2017 3234 vizualizări
Aleșii neamurilor nu reprezintă dorințele acestei țări în Parlament, ci interesele neamurilor, ale clientelei de partid, interesele străinilor, din Occident și din spațiul exsovietic u după 1989, aleșii neamurilor au transformat România într-o colonie a Europei de Est!

Pentru că auzim zi de zi de la tribuna Parlamentului tot felul de lichele vorbind în numele acestui popor obidit, trebuie precizat un lucru: parlamentarii nu sunt aleșii neamului, ci aleșii neamurilor care supraviețuiesc transpartinic, din decembrie 1989 până în zilele noastre. Nu există aleșii neamului, deoarece interesele acestui neam nu sunt reprezentate în Parlament, ele apar lozincard din 4 în 4 ani, în campaniile electorale. Dacă ar fi fost aleșii neamului, nu am fi avut astăzi o țară de mărimea Republicii Moldova ca număr de locuitori, expatriată la munci umilitoare prin serele din Sicilia și sudul Spaniei. Aleșii neamurilor sunt votați de membrii de partid, de pensionarii disperați și de bugetarii care se se simt bine la „stat” (degeaba) și speră măriri de salarii înainte și după alegeri. Aleșii neamului sunt eroii care au murit în Războiul de Independență și în Primul Război Mondial, ca provinciile românești să se unească la 1 Decembrie 1918. Toate partidele din 1990 și până astăzi au propus pentru Parlament (cu excepții, desigur!) persoane care au reprezentat interesele străinilor în România, au făcut lobby pentru firmele de peste Ocean și de dincolo de Nistru, niciodată pentru interesul național.

 

Aleșii neamurilor au transformat România într-o colonie

 

Din cauza aleșilor neamurilor, învățământul a ajuns la nivelul unor țări din lumea a treia prin transformarea Universității lui Aurelian Bondrea în fabrică de diplome, spitalele au fost transformate în lagăre ale morții, iar combinatele au fost tăiate și transferate în Rusia ca în anii ’50. Aleșilor neamurilor le datorăm legislația criminală prin care 40% din pământul României a trecut în mâinile unor entități din afara țării. Dacă ar fi votat asemenea legi în Israel ar fi fost trimiși în fața Curții Marțiale pentru trădare de țară! Aleșilor neamurilor le ”datorăm” legile care au defavorizat industria românească și au stimulat speculanții, de multe ori agenții unor servicii, ajunși în România pe post de ”investitori strategici”. Aleșii neamurilor au destructurat sistemul feroviar, sistemul bancar și au vândut străinilor, pădurile, gazele naturale, petrolul și rețelele de distribuție. Din cauza aleșilor neamurilor suntem o Nicaragua cu agentul reciclat Băsescu pe post de Somoza și sandinistul Ponta în coastă. Pe acesta din urmă, din fericire, americanii, Soroș, DNA-ul și Facebook-ul l-au împiedicat să ajungă un Mugabe al Europei de Est. Din respect pentru memoria celor căzuți pe câmpurile de luptă, pentru victimele sistemului represiv comunist și cei căzuți în decembrie 1989, politicienii nu trebuie să folosească expresia ”aleșii neamului”. Pur și simplu pentru că prin legile lor strâmbe au transformat România într-o colonie a Europei de Est!

 

       Romeo-Valentin MUSCĂ

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.