O echipă!
O echipă care a rămas unită peste timp chiar dacă mulţi nu mai lucrează efectiv în această redacţie. E suficient doar să faci un tur al ţării pentru a vedea că Ziarul de Vrancea chiar a format ziarişti adevăraţi, care au confirmat în toate colţurile României. Lili Nenciu Blaga la Sibiu, Andreea Petrescu Negoiţă la Suceava, Marinela Pintilie la Braşov, Doina Damian la Constanţa, Vlad Vlăsceanu la Bucureşti, Doina Ganea la Londra sunt doar câteva nume ce au trecut prin această redacţie şi au rămas alături de noi. Ca să nu-i mai amintim pe cei plecaţi în Italia, Anglia sau Belgia. Cred că nu există în Vrancea redacţie care să nu fi avut în rândurile sale măcar un jurnalist format la şcoala de presă a Ziarului de Vrancea. Unitatea, prietenia, devotamentul, ambiţia ne-au făcut pe toţi să trecem peste toate obstacolele din această perioadă. Cred că sunt peste 200 de oameni ce au lucrat în redacţia noastră în toţi aceşti ani. Toţi au pus umărul, puţin câte puţin, la "sufletul", la "inima" ZdV ce a ajuns acum la cota 20!
Cu bune şi rele, am trecut împreună peste toate greutăţile. Faptul că am făcut un ziar adevărat ne-a unit mai mult decât cred unii. Atât la muncă, dar şi în viaţa de zi cu zi. Nu suntem doar simpli colegi, am rămas prieteni de familie, petrecem diferite evenimente împreună. Asta chiar dacă e nevoie să mergem sute de kilometri până la Sibiu, Suceava, Bucureşti, Constanţa, Londra sau Bruxelles. Nu am câştigat bani mulţi, dar în anii din redacţie am câştigat cu siguranţă foarte, foarte mulţi prieteni adevăraţi. Pe toţi cei care au lucrat în această perioadă în ZDV îi consider “prieteni pe viaţă”, chiar dacă viaţa a făcut să ne vedem din ce în ce mai rar. Iar unitatea noastră nu a rămas fără rezultate! Am reuşit să ne unim, iar o fetiţă din Focşani - Ligia Ştefania - a avut parte de 12 naşi de botez, adică întreaga redacţie de la momentul respectiv.
Totul la iniţiativa fostei mele colege de pe eveniment Mădălina Burlan (Irimia). Sunt bucuros că am câştigat peste 200 de prieteni, fie că au fost oameni din redacţie, fie că au fost de la alte departamente: mica publicitate, marea publicitate, difuzare, contabilitate sau de la “biroul oval”, acolo unde ne-au condus Rodica şi Corneliu Condurache, proprietarii publicaţiei. Le mulţumin şi celor care au condus redacţia în această perioadă fie ca “şef” plin sau adjunct: Valentin Gheorghiţă, Alice Gheorghiţă, Lidia Grosei, Cristina Lazarin, Silvia Vrînceanu sau Iulia Creţu. Nu pot să nu-i amintesc pe cei care au lucrat la departamentul sport: Vlad Vlăsceanu, Veta Mihalache, Cristi Irimia, Alex Smeu, Marius Manoliu, Ciprian Fînaru. Sunt cei cărora le-am urmat la "pagina şapte" a Ziarului de Vrancea. Iar la eveniment, am învăţat “meserie” de la Ramona Jăchianu, cea care m-a pus pentru prima oară să scriu o ştire de infopol. Recunosc, a durat vreo 30 de minute! Apoi am făcut echipă foarte bună cu Mădălina Irimia Burlan, Marius Grigorescu, Nicoleta Cristea, Raluca Manolche, Aurelian Ivan şi actualul meu coleg, Gabi Sava Şi din această ECHIPĂ nu pot lipsi pisicile sau motanii, care ne-au întâmpinat în fiecare dimineaţă când am venit la muncă: “Gelu”, “Domnu Inspector”, “Mişulica”, “Mişulică”, ”Veronica”, "Domnişoara", ”Petronela” ,”Viorel”, ”Obama”,”Stelică” sau “Vaska” au făcut parte din MINUNATA REDACŢIE ZDV.
Dan CHIRIAC