Opinii

CAMERA CU SECRETE...

Janine VADISLAV
14 ian 2017 1549 vizualizări
Un bun prieten, îmi aminteşte, aşa cum numai el ştie să o facă, de o zi anume, 15 ianuarie... Ziua de naştere a Eroului întru iubire, Îngerul sublim aşezat la un capăt de masa, cu tâmpla pe coală de hârtie. S-a născut în această zi. Mă gândesc cât de sus s-a înălţat, cât de dureros a căzut..., dar poezia lui străluceşte deasupra noastră ca Luceafărul de dimineaţă. Cât de mult a sperat, cât de singur a fost, mereu în apropierea iubirii ideale, niciodată cu ea, lăsat de fiecare dată cu mâna întinsă. Eminescu astfel ne este un străin. Oficial este Poetul, Filozoful, Ziaristul, Prozatorul, mai puţin Omul, cu bune si rele, care suferea ca oricare muritor de rând, preschimbând cu harul său această ne împlinire în nemurirea de după moarte. Oare ce-ar fi ales, dacă ar fi fost să aleagă?

 

S-au spus multe, s-a scris la fel de mult, s-a speculat, uneori cu o cruzime fără margini despre cele doua suflete care s-au dorit pereche, şi care au sfârşit cu inima răvăşită, cu mintea răvăşită. Adevărul a rămas, pe vecie, cunoscut doar de ei doi. N-am ştiut cum,  sau n-am putut,  să ne bucurăm  pe cât ar fi trebuit  de ceea ce ne-a lăsat, o poezie  de dragoste pură, limpede ca apa de izvor, şi în acelaşi timp profund filozofică, care a însoţit generaţii întregi de  romantici îndrăgostiţi şi a inspirat un şir lung de poeţi talentaţi sau nu, care se hrănesc constant, din durerea lui. Eminescu este poetul universal din care toate ni se trag, ... 

Ah, această lume,  în care, aşa cum observa Arcangelli, „totul este îmbibat, măiestrit diluat în materia colorată şi acordată a  luminii... ”,  sau aşa ar fi trebuit să fie. Lumea de care Mihai Eminescu s-a bucurat, închizându-se apoi, treptat, în noaptea bolii, sau a închipuirii fără de sfârşit.  Mă întreb, dacă ar fi trăit acum, dacă ar fi respirat acelaşi aer, pe care îl respirăm noi, dacă ar fi  fost preţuit, aşa cum nu a fost în timpul vieţii, dacă ar fi avut alte preocupări, dacă Veronica lui ar fi fost aidoma  Dorei lui Nichita Stănescu, dacă Nichita i-ar fi continuat linia poetică în secolul XX, ce s-ar fi întâmplat? Dacă  Eminescu şi Nichita sunt suflete pereche? Cum s-ar fi petrecut toate? Ciudat e că  în realitate nimic nu s-ar fi schimbat  şi acesta este destinul.

 

Am  fost la Mănăstirea Văratic o singură dată, dar îmi părea cunoscută de când lumea ...   Aşezarea largă, plină de zumzet, vie, muzicală, un cătun  în care îşi duce traiul un sobor de călugăriţe păzind somnul frumoasei adormite, Veronica. Ele ştiu că nu va veni prea curând sorocul, şi nici Făt Frumosul ei, n-o v-a trezi din uitarea morţii, cu un sărut.  Deşi ar putea părea ciudat ( mie mi se pare rezonabil,  lucrurile bune sunt imprevizibile) a avut grijă un alt poet  să încerce „sărutul magic” , fără să ştie că au existat cândva Mihai şi Veronica. Să fi fost sufletul lor pereche? Iată ce spune acesta, „Cândva mi-a fost cea mai curată iubire/ Dacă ajungi cu fulgii de zăpadă-n furtună/ Când râurile îngheaţă şi nu mai e soare/ Vezi dacă are o haină groasă şi bună/ S-o apere de vânturile vuitoare/ Vezi dacă mai poartă părul ca pe atunci/ Curgându-i pân-la piept în bucle line /Vezi dacă tot mai poartă pletele lungi /Căci aşa mi-o amintesc cel mai bine”. 

 

(....) Mă întreb dacă mă ţine minte măcar/ Cândva mi-a fost cea mai curată iubire ...”  / „Şi-a murit iubirea noastră /Floare-albastră! floare-albastră!.../ Totuşi este trist în lume!”

 

Dintr-un alt capăt de lume, dintr-un alt timp,  vine răspunsul, iubirea nu moare, pasiunea  pluteşte în aer, aşteptând undeva, un alt Mihai, o alta Veronica, sau poate  tot pe ei doi...  

 

„Mi-eşti drag atât de mult/ Că pot şi fără tine să trăiesc/ Ce Dragoste-i aceasta?/ Precum a lui Isus?/ Să-mi dovedeşti/ Că i-a iubit pe Oameni/Cum însămi te iubesc/

Ca o părere, un freamăt de ramuri...

Peste zorii de vară - blînd alizeu -

O sepală, o petală şi un spin -

Un licăr de Rouă - O Albină ori două

Şi floarea asta - sunt Eu!”

 

„Şi dacă ramuri bat în geam,/ îi răspunde  blândul Mihai,

Şi se cutremur plopii,

E ca în minte să te am

Şi-ncet să te apropii.”

 

„(...) Unei inimi în port ancorată /Nu-i pasă de Busolă /Nu-i pasă de Hartă!/,

şopteşte sufletul blând zăvorât într-o casă din preria mişcată de vânt, creând o punte peste lume, peste timp.

(...)  de-aş putea

La Noapte - să ancorez

În unda Ta”.

 


Fata din ţinutul de nord este poeta americană Emily Dickinson  (1830-1886...), dar şi blonda Veronica Micle (1850-1889). Eminescu, cu-al său regret, „totuşi este trist in lume...”, cam in aceeaşi perioada, iar cel care mărturiseşte cu emoţie, „Cândva mi-a fost cea mai curată iubire ...”, aşa cum deseori în scurta-i viaţă a murmurat Eminescu, nimeni altul decât Bob Dylan, născut  în anul 1941, în Minnesota, SUA.  Toţi patru se întâlnesc în POEZIE,  care nu are graniţe de loc şi timp, şi sunt suflete pereche.

 

P.S.  Înainte de a deschide uşa, priviţi încă odată  acest roz răsfăţat, dar nu moale, nu într-o dulce somnolenţă, deşi nuanţa i-ar permite. Un roz  de o tonalitate rece, distantă, aproape  înfricoşătoare care te împinge în aerul care circulă printre liniile contorsionate ale întregului,  din care se alege, într-un târziu, portretul mirat al Poetului, prins în gelatina  lucrului elaborat în care, aşa cum observă Arcangelli însuşi, „totul este îmbibat, măiestrit diluat în materia  colorată şi acordată a luminii”.  ( Janine  VADISLAV )

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.