Opinii

Din ciclul administrație și durere: Declarația de independență de la Urechești

Ionel Sclavone
7 sep 2016 2766 vizualizări
Sună stupid. Așa cum afirmația primarului din Urechești, Nicu Bratosin, potrivit căreia vrea să ceară independența comunei față de Consiliul Județean și să se administreze singur este departe de a fi spectaculoasă. Indică,mai curând, ignoranță și necunoaștere a legii.

Probabil că așa  gândesc, cumva pe bună dreptate, Marian Oprișan și colaboratorii săi din Consiliul  Județean Vrancea.

Legea administrației locale, în  baza căreia funcționează Primăria Urechești și Consiliul  Județean, definește din primele  articole autonomia locală. Este dreptul și capacitatea  efectivă, exercitate de primari și consilii locale precum și de consilii județene, de a gestiona treburile publice în  numele și  interesul colectivităților pe care le reprezintă, conform  prevederilor  legale. Autonomia locală privește   organizarea, funcționarea și gestionarea resurselor comunei, orașului  sau județului.

Conform legii, Primăria  Urechești  este  independentă  în   raport cu Consiliul   Județean  și, mai   mult, are obligația de a-și  gestiona   singură  problemele.

Din perspectiva   autonomiei locale, Bratosin nu dă  socoteală   în   legătură cu deciziile  pe care le ia   ca primar  sau cu hotărârile   adoptate de Consiliul Local, câtă  vreme  legea  este  respectată.

Tot din perspectiva   autonomiei locale,dar din partea   opusă,Consiliul  Județean  și   președintele   său, Marian Oprișan, pot refuza  să  refacă  drumul  județean  ce   traversează   Urecheștiul  pe  motiv   că n u reprezintă o p rioritate. De asemenea, pot aprecia  că   pagubele   produse de ape nu sunt grave și  nu  se merită   deranjul de a susține  financiar   comunitățile    afectate.

Același   principiu   dă    dreptul    administrației    județene   să   considere   mai   indicat  să   țină    blocat un milion de lei în   conturile   unui    serviciu   fără   activitate, Salvamont, unde   funcționează o singură   persoană. Consiliul   Județean are libertatea   să   cheltuie   milioane de lei pe   organizarea     parangheliilor   precum    Bachus   sau    Revelionul 2016-2017   pe   motiv   că   sunt de mai mare interes public   decât   susținerea   unor   comunități  de câteva    sute de sinistrați.

 

Pe de altă parte, e bine de spus  că   Nicu    Bratosin a făcut   declarația    într-un moment dramatic, după un val  de inundații care au produs  multe   pagube, și   exprimă  disperarea   unui om ce nu reușește  să    facă    față    situației cu propriile-i   forțe.

Or, tot legea   administrației   precizează, pe    undeva, că    între    autoritățile locale de la comune   și    orașe   și   cele    județene   sunt    raporturi   bazate   pe   principii de  responsabilitate, cooperare   și   solidaritate   în  scopul   rezolvării   problemelor   precum  cele    reclamate de primarul     Bratosin.

În acest   caz, însă, Consiliul   Județean   își    permite   să ignore   aceste   principii   deoarece   este    acoperit de documente   justificative. Ele au fost   produse   de comisii de inventariere a pagubelor   inundațiilor    care „nu au semnalat   situaţii de calamitate cu consecinţe grave asupra   unor    comunităţi locale sau   alte    cazuri care să   necesite   exercitarea de îndată a competenţelor    Consiliului   Judeţean   Vrancea   prin   măsuri de disponibilizare a unor   fonduri care să   justifice    afectarea   în   regim de urgenţă a bugetului   judeţului   Vrancea“ (citat din răspunsul   dat de CJ   consilierilor care au convocat   o ședință   în   vederea   alocării   de fonduri  pentru   susținerea   comunităților   afectate de inundațiile din august -  n.r.).

Degeaba   sinistrații   dorm sub cerul liber pentru  că    apele le-au distrus   locuințele  și   suferă din cauza   lipsei de alimente, apă  și   medicamente  pentru   că   aprovizionarea  este  dificilă   pe    drumurile   distruse   dacă   hârtiile spun   că nu sunt   probleme.

Pentru  un   șef de administrație   județeană   prea    puțin    interesat   ori   pentru un birocrat  ce nu iese din birou, hârtia bate viața.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
vrinceanu, acum 2785 zile, 6 ore, 58 minute, 48 secunde
Vrancea provincie europeana,cum ii place dlui M.O sa ii spuna?? De fapt i se potriveste,,Vrancea o ruina europeana,,
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.