Opinii

Politică și delicatețuri propagandistice în loc de ajutoare pentru sinistrați

Ionel Sclavone
30 aug 2016 2469 vizualizări
Propunerea PNL de a organiza o ședință extraordinară de Consiliu Județean pentru identificarea resurselor financiare necesare susținerii localităților afectate de inundații este o acțiune de imagine.

Nu grija  față de sinistrați  i-a mânat  în  demersul  lor.Cum nici  dorința de a  oferi  ajutor nu l-a determinat  pe  primarul din Urechești  să-și  facă  fotografii  în  ploaie, cocoțat  pe tractor, și  să le posteze  pe  rețelele de socializare. Nimic din toate  acestea.

Este vorba de interesul  liberalilor  de a da bine în  presă, de a părea  preocupați de soarta  oamenilor  și  implicați  în  evenimente.Este o acțiune de PR, calculată  pentru a obține  un plus de capital electoral necesar la alegerile din toamnă.

Și ca să nu fiu acuzat de partizanat, fac precizarea  că tot în  sfera  acțiunilor de promovare a imaginii politice  se încadrează  și  ieșirile   baronului Marian Oprișan, în  costumații de zeci de mii de euro, la inundații, cutremure, prăbușiri de drumuri  sau  înzăpeziri.

De această  dată,liberalii au mirosit  că  Oprișan n-are chef să-și  strice  vacanța  pentru  câțiva  amărâți  luați de ape și au căutat  să  profite. Au convocat  ședința mizând  tocmai  pe  faptul  că,în  lipsalui, șansele  să se țină   sunt  minime.

Nu este un secret că  în  Vrancea, Marian Oprișan  deține  monopol  pe tot ce  înseamnă   promovare a imaginii de pe  urma  calamităților.Doar el se poate  fotografia  și  filma  în  mijlocul  apelor, a furtunilor, a viscolelor  și a celorlalte  stihii   dezlănțuite,călare pe  ruinele  drumurilor  prăbușite  sau  pupând  mâna  babelor   înlăcrimate.

În  absența  sa   nimeni nu are voie  să   intervină, să  miște un deget, pentru  salvarea  Vrancei, chiar  dacă  întreg   județul se prăbușește  în  hăuri iar  apele  ajung  la nivelul  celor   mai  înalte  piscuri. 

De unde  și   refuzul  consilierilor  ALDE și PSD de a da curs  invitației  colegilor   liberali.

Închei cu concluzia,pe care sunt  sigur, foarte  mulți  dintre  voi  ați  tras-o deja.Piesa la care asistăm  în  aceste  zile, cu alocarea de fonduri   pentru  sinistrați, convocarea  și  refuzul de a participa la ședința de consiliu   județean are legătură  doar cu politicul  și cu lupta  dintre  liberali  și  pesediști.

 

Nu pot să nu remarc  în  această  rețetă de borș politic și  implicarea  instituției  publice a Consiliului  Județean  care și-a ales rolul de avocat  și  agent de promovareintereselor   lui  Oprișan. Aparatul  propriu  al instituției, format din funcționari  publici, ar   trebui  să  adopte o atitudine  neutră  în   confruntarea   politică  dintre   partidele   componente.

Poate  că  „legislația   în   vigoare nu permite   Consiliului   Județean   să   aloce  fonduri  către   persoane   fizice   așa cum, din necunoastere, solicită  grupul de consilieri  județeni PNL“, însă   treaba   unor   servitori   ai   statului    este de a oferi   soluții. Au obligația   să   colaboreze, să   ofere   consiliere    juridică, dacă   este   cazul, și  toate   informațiile  necesare   pentru ca solicitarea    consilierilor   județeni (PNL sau PSD) să   îmbrace forma legală, să   respecte    cadrul   juridic   în   vigoare   și   să   servească   scopului general.

Ei nu au voie  să se pronunțe   în   legătură cu ce   este   acceptabil   sau  inacceptabil  pentru un partid   chiar   dacă, asemenea   multora   dintre  noi, și-au dat   seamacă   în   spatele   propunerii de susținere   financiară a sinistraților   stă un interes de natură   politică.

Pe de altă parte, susținerea    potrivit    căreia  „este   inacceptabil ca același  partid politic, PNL Vrancea, să   instige   Consiliul    Județean   Vrancea la săvârșirea   unor   ilegalități“ exprimă   aroganță   și  dispreț  față de lege.

Cei care clamează   respectul   față de lege   și se declară   indignați   când li se solicită  să   găsească   rezolvări   pentru   problema   oamenilor   aflați   în   nevoie, nu au aceiași  reacție   când li se cere  să   identifice   modalități de ocolire a legii  în  folosul  baronului  Oprișan  și a    anturajului   său. Pun capul  în   pământ  și   execută.

Pentru   aparatul   propriu al CJ legea   capătă    valoare   doar   când   concordă cu avantajele   urmărite   de Oprișan. Nu și   atunci   când    trebuie   ascunse    informații   de interes public referitoare la cheltuirea    bugetului, la eșecul    proiectelor   europene   sau la parangheliile din Piața   Unirii.

 

Unii   mă    veți   ironiza   spunând    că   am    descoperit    secretul   lui    Polichinelle, ceea  ce   știe   toată   lumea de foarte   mulți    ani: că   funcționarii  CJ lucrează  doar   pentru   Oprișan   și   aplică   legea   în    funcție de obiectivele   acestuia.

Chiar   dacă   este un lucru   cunoscut   și se petrece    cotidian, din când  în   când, cineva   mai   trebuie   să-l spună   și    public. Să   atragă    atenția    că   este   lipsit de etică   și    contrar    normelor   legale   ca un individ   să   folosească   resursele   unei   instituții  publice   și ale unui   județ   în    scop   propriu. 

Dacă n-o vom face, după   un   timp ne vom   obișnui   atât de   mult cu această   situație de   anormalitate   încât   ni se va   părea   absolut  normală.  

Ionel Sclavone

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Nicu, acum 2792 zile, 3 ore, 35 minute, 11 secunde
Poza cu Bratosin pe buldo a fost facuta de un cetatean care a postat pe contul sau si a fost preluata. Sclavone nu scrii rau, dar nu vorbesti niciodata cu oamenii implicati in actiuni si scrii doar citeste integral
inside PNL, acum 2792 zile, 5 ore, 38 minute, 1 secunda
Petardele astea PNL-iste sunt imbarligaturile *********** de Irimia care se crede mare strateg de marketing politic. Papagalii PNL-isti vor doar sa faca scandal fara sa aiba nici cea mai mica intentie citeste integral
emi, acum 2792 zile, 3 ore, 33 secunde
lasa ca face oprisan asfaltari, spitale, locuri de munca autostrazi, aeroporturi, centura orasului focsani. face el de toate... de cand este asta la putere nu am mai vazut un investitor serios sa citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.