Opinii

Domnul NU: Paranoia care păzește informațiile de interes public

Ionel Sclavone
14 aug 2016 2673 vizualizări
Zilele trecute am solicitat biroului de presă al Primăriei Focșani , în baza legii accesului la informatii de interes public, o serie date legate de contractul încheiat cu Compania ROMPREST Service SA pentru modernizarea și extinderea spațiilor verzi. Este vorba de proiectul finanțat din fonduri europene care s-a încheiat în urmă cu o lună și de care toată lumea este nemulțumită.

 

Ca să fie clar de la început, fac  precizarea    informațiile  pe care le-am pretins  sunt  cuprinse  într-un singur  biblioraft, numerotate și  opisate. Iar  asta nu pentru    funcționarii  Primăriei  ar fi foarte  ordonați cu documentele  pe care le arhivează   ci pentru    așa  cer  regulile  Comisiei  Europene.

Băieții  ăia s-au gândit la toate  și  mai ales la caracterul  nostru.Drept care, au pretins ca, fiind  vorba de banii  lor, toate  hârtiile care au legătură cu proiectele   să fie îndosariate, fișate  și  depozitate   conform celor  mai  exigente   reguli ale arhivisticii.Atât  în format   fizic  cât  și  electronic.Pentru  ca, în  caz de control, să nu se trezească  vreun  șmecher  să se scuze  că a pierdut  actele  și nu mai  știe  pe  ce a cheltuit   banii.

Și cu toate  acestea…

Deși  documentarea  i-ar fi luat  purtătorului de cuvânt  maximum o oră cu pauze de cafea  și  țigară  sau  zece minute fără  întrerupere, după  patru zile mi s-a adus la cunoștință    voi  primi  răspuns  în  treizeci de zile  lucrătoare. Adică  termenul maxim prevăzut de lege, în  situații  speciale.

Știu că mi s-a tras de la primarul  Cristi  Misăilă care nu vrea  să-și  bage  careva  nasul  în  afacerea ROMPREST și    descopere  cine știe  ce.Deși  este  vorba de fapte  ce s-au petrecut  înainte de mandatul  său. Am spus-o și  înainte, o repet, este un tip obtuz, limitat, incapabil de inițiative  personale care ar muri de foame  ori  ar  paraliza  dacă nu i-ar  ordona  cineva    ducă lingura cu mâncare la gură  sau să-și  miște  picioarele ca să se deplaseze.

De la un  asemenea  personaj  n-am așteptări și cred că  nici  Dumnezeu n-are pretenții.

Ca    închei, la finalul  celor  treizeci de zile, mă  aștept  la  un e-mail cu un conținut  incolor, indoor  și insipid, după chipul  și  asemănarea  noului  primar.

Oricum…

M-am  folosit de experiența   cu Primăria  ca  pretext   pentru  câteva   considerații   despre  lipsa de transparență care grevează  activitatea   administrației  vrâncene  condusă  în  regimul  Oprișan – Raluca Dan.

Pentru  cel  mai   nesemnificativ   lucru   pe care vrei  să-l afli  ți se pun în  cale   zeci de obstacole.

Trebuie     completezi  formulare, acreditări, să  prezinți  legitimații, buletin, diplomă de studii, adeverință de la administratorul de bloc, recomandări de la vecini, asigurarea de la mașină, chitanța de parcare, dovada că  ți-ai  plătit  curentul, gazul, apa, internetul  ș.a.m.d.. Într-un final, dacă  ești la zi cu ratele la bancă  și n-ai  datorii la întreținere,după  ce  aștepți  treizeci de zile  lucrătoare  adică  șase  săptămâni,ți se prezintă un răspuns  fără   legătură cu întrebarea. Sau, dacă  ai  noroc, niște date trunchiate, cosmetizate la maximum, expirate, care nu interesează  pe  nimeni.

Cei  ce-și  desfășoară   activitatea  în  instituțiile  vrâncene, de la baronul  Oprișan  și   funcționarii CJ, parlamentari, directori, primari, consilieri, judecători, procurori, polițiști etc. fac un secret de stat din absolute   orice.

În  câteva   cuvinte…

  putea     speculez  pe   marginea  subiectului, cum s-a mai  făcut,și      încadrez  în  șabloanele  déjà   utilizate: lipsa de transparență  ascunde  furăciuni, șpăgi, incompetență, tafic   de influență, aranjamente  și  combinații   dubioase.

Nu  cred că  ar fi o explicație   acoperitoare.După  cum am mai  spus, ei  nu comunică  nici  un  fel  de informație, nici  pe  cele  mai  banale, cum  ar fi culoarea  hârtiei  igienice  folosită   la toaletele  instituției  sau  partea  pe care se deschid  ușile   birourilor.

Înclin    iau  în considerare    atitudinea  lor, lipsa de transparență,ține de patologic. Indivizii  aceștia au  comis  atât de multe  acte de corupție  și au dovedit  lipsa de pricepere de atât de multe  ori, încât nu mai  știu  când  și  unde s-a  întâmplat. Paranoici, se tem     orice   întrebare  ascunde o acuzație de corupție  sau   incompetență.

Când  sunt  întrebați   ce   culoare are hârtia  utilizată la toaletă  sau  pe  ce parte se deschid   ușile, mintea  lor  procecesează, îngrozită: „nu cumva  ar fi trebuit  să  cumpăr  hârtie  albă  iar  eu am luat  roz  și  au informații  că nu mi-am făcut   treaba?“ sau „nu cumva  este  aranjamentul  pentru care mi-am luat   comision  de la  X și a  aflat  presa?“sau „nu cumva  legea  spune  că  ușile   trebuie se deschidă  spre exterior   iar  ei  vor  să  mă acuze c-am  încălcat-o deoarece  ușa   mea se deschide  spre interior?“

Cum le  este  greu     găsească  răspunsul  corect, de teamă  să nu se dea  în  vileag,protejează  acele  informații cu orice  risc. Cheltuie  resurse  considerabile  și  recurg la tot  felul de tertipuri  doar  pentru a  împiedica  accesul  publicului  interesat la ele.

Partea  proastă  este    noi  finanțăm, din bani  publici, din impozite  și  taxe, toată paranoia lor. 

 

Ionel Sclavone

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
Costea, acum 1665 zile, 2 ore, 17 minute, 1 secunda
Cei care loviti in autorul articolului faceti mare pacat, pentru ca daca presa nu ar scoate la iveala tote abuzurile si nenorocirile la care se dedau alesii si supusii lor, nimic nu s-ar sti (ca pe citeste integral
Mirela, acum 1665 zile, 5 ore, 14 minute, 2 secunde
Stimate domnule Sclavone, articolul dvs este dur, foarte dur. Aduceti acuzatii grave, emiteti judecati de valoare si nu oricui, ci edilului municipiului Focsani, care a fost ales democratic de catre citeste integral
CO-CO, acum 1665 zile, 2 ore, 38 minute, 47 secunde
Serios? Eu cred ca are perfecta dreptate. Asta se intampla acum in Vrancea. Asa ca...Mirelo lasa judecatile pentru cei care sunt corecti si impartiali. Stiu ca lucrezi la stat pe bani multi si pe citeste integral
Mihai, acum 1665 zile, 5 ore, 42 minute, 53 secunde
De acord cu cele spuse dl Sclavone. Dar o întrebare...nu cumva e primarul pe care-l promovati dvs in timpul campaniei electorale? E ipocrizie sau banii n-au miros?
Delavrancea, acum 1665 zile, 6 ore, 49 minute, 38 secunde
Nu ceda ,dle Sclavone ! Trebuie presati,inghesuiti,urmariti om la om pe tot terenul,pana se demasca.Fiti incredintat ca de fapt sunt slabi si speriati si vulnerabili,iar atunci cand sunt citeste integral
danb, acum 1665 zile, 13 ore, 58 minute, 15 secunde
Asta e ca in reclama cu "hemoroizi face bine". Paranoia face bine dom'le, macar atata satisfactie sa avem si noi, sa doarma nelinistiti ca poate-i descopera cineva vreodata. Chiar as citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.