Opinii

Mardeiaşii profesorului Toma

Corneliu Condurache
7 aug 2016 15592 vizualizări
Recunosc public că l-am subestimat pe actualul şef al PNL Vrancea.

El nu este doar cel care a făcut din formaţiunea politică cu pretenţii că-i alternativa la PSD în judeţ un fel de ring de bătaie generalizată. În care diversele clanuri din partid stau cu colţii înfipţi unele în beregata altora, precum haitele de caini în călduri.

 

Nu-i doar şeful de partid care a acceptat senin şi fudul candidaturi-catastrofă pe listele pe care şi-a pus semnătura finală la alegerile locale din Iunie 2016.

Gen condamnata pentru delapidare dintr-o societate cu capital public din Focşani, şi cu puşcărie executată la Mandreşti, din această cauză, pusă pe locul 2 practic, (după retragerea previzibilă a locului 1) pe listele PNL Vrancea de consilieri judeţeni! Cu această duduie la braţ, Toma s-a plimbat prin tot judeţul  o lună de zile, povestind cum vor reforma ei Vrancea din temelii.

 

Nu-i doar liderul al cărui partid n-a fost în stare aibă nici un candiadat pe 5 Iunie 2016 într-o comună situată la mai puţin de 15 Km de Focşani! Sau care a făcut simplă figuraţie în majoritatea oraşelor judeţului la acelaşi scrutin.

Aveam să constat de curand că este şi şeful de partid din Vrancea anului 2016 care nu ezită să-şi pună în funcţiune pe langă el, ca un gen de ”gardă de corp tip scut anti-presă". Structură în opinia mea, halucinantă! Un fel de trupă de “mardeiaşi sau ciomăgari  mediatici”. Cu rol concret de a trece la represalii şi intimidări în cazul în care Ziarul de Vrancea,spre exemplu, îndrăzneşte să scrie despre lucruri care nu-i plac “profesorului Toma”. Prima acţiune a fost una care arată cum nu se poate mai clar şi complet care-i potenţialul politic şi intelectual al acestor indivizi şi ce preţ pun ei pe presa neaservită: neanunţarea în nici un fel a  Ziarului de Vrancea despre programul ultimei vizite în judeţ a copreşedintelui Partidului Naţional Liberal, Alina Gorghiu. Apoi văzand că Ziarul de Vrancea nu se potoleşte  şi nu pricepe mesajul lui "domn' profesor" mardeiaşii mediatici tocmiţi de Toma au trecut la atacuri şi ameninţări concrete şi explicite. Nu le voi prezenta pe toate pentru că nu cred că merită efortul, dar i-auziţi aici mostră edificatoare aprobată cu LIKE-uri din umbră pe facebook de şeful partidului care se dă alternativa la PSD în Vrancea:

” Săptămâni la rând nu v-a făcut nimeni ”analiză pe text”, n-a avut nimeni ”grijă” de ceea ce ați scris... dar asta nu înseamnă că vom sta impasibili la infinit atunci când ZdV greșește”.

Cu flerul său politic rar întalnit şi capacitatea de analiză şi sinteză a realităţilor din judeţ asemenea, iată după scurt timp de cand a devenit şeful PNL, "profesorul Toma" şi ciracii săi mardeiaşi s-au edificat: Ziarul de Vrancea stă în calea fericirii lor politice şi trebuie urgent pus la punct! 

  

Că  a fost de acord  Toma cu crearea şi activarea unei asemenea monstruozităţi  ataşată conducerii unui partid politic, ce are în denumire şi sintagma „liberal” , în Romania europeană a anului 2016, îl priveşte!Acest lucru îi completează relevant „paleta de realizări” ce vor constitui, probabil, o adevărată pecete  a perioadei cat el a fost în fruntea PNL Vrancea. Alături de cele pe care le-am menţionat la începutul prezentului articol. Revenind însă la esenţa creării şi activării "grupului de mardeiaşi mediatici ai lui Toma" trebuie, cred eu, lămurit ce doreşte de fapt acesta. Dar şi ce dovedeşte în afara oricărui dubiu, legat de viaţa politică din judeţ, apariţia sa. Şi se cuvine în primul rand subliniat că ei n-au fost în stare mişte un deget ca să-l oprească pe marele om politic local „profesorul Toma” cum îl gadilă danşii la cultul personalităţii, pe şeful lor (Apropo:„profesorul” cel astfel alintat, fiind fix unul şi acelaşi cu personajul care l-a chemat la Zilele comunei de-o „primăreşte”pe manelistul Nicolae Guţă. Trebuie menţionată şi această crudă realitate, dacă nu se supără prea tare ciomăgarii mediatici pe mine!). Ca acesta să nu pună-n practică marile gafe, ca să nu zic gogomănii politice pe care le-a girat sau inventat de cand a preluat fraiele filialei. Ireversibie unele dintre ele, din păcate, pentru efectele asupra zestrei electorale a partidului. Aceiaşi inşi, deci, pe care i-a durut în cot de ce face Toma-n partidul lor în urmă cu 2-3 luni de zile, şi care repet, ar fi fost mult mai utili dacă-l opreau să comită greşelile ştiute şi vizibile şi din avion, se dovedesc foarte afectaţi acum. Şi trec la ameninţări şi presiuni incalificabile şi inadmisibile, atunci cand Ziarul de Vrancea scrie despre ele fără aprobarea lor. Cam aceasta-i esenţa ultimei producţii „marca Toma” la şefia PNL Vrancea. Iar PSD n-are decat a-şi freca încă o dată mainile de bucurie. Nici dacă-l alegeau ei pe Toma în fruntea PNL Vrancea nu le-ar fi ieşit jocurile atat de ”la fix” cum se întamplă de ceva vreme încoace.

Cel mai mare serviciu pe care li-l face Toma PSD-iştilor este acela că arată public şi cat de des poate, că nu-i cu cu aproape nimic diferit de ei ca gandire şi acţiune, în probleme importante ce privesc viaţa reală a comunităţii. Chiar dacă în lozinci propagandistice promite altceva. După episodul alegerii tip "şuşanea” a candidaţilor pentru Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Focşani, liberalii au obţinut, iată, posturi de spectatori la hotărarile PSD, timp de 4(patru) ani de zile. Alegătorii vranceni au refuzat "alternativa" puşcăriaşei de la Mandreşti propusă de Toma şi ai săi, şi au zis că mai bine răman tot cu PSD. Au refuzat să înghită nemestecată "gogoaşa" cu reformatoarea scoasă din joben şi prezentată prin defilările din judeţ, de profesorul şef de PNL, de ziceai că-i cel puţin Hilary Clinton, într-o suverană şi totală bătaie de joc faţă de alegători. Cine-o fi avand vina pentru cele întîmplate? Electoratul vrancean, sau Toma şi ciracii săi care-l prezintă ca fiind iscusit şi fără de prihană? Sau poate Ziarul de Vrancea e vinovat pentru că a scris despre imensa prostie politică comisă de şefii PNL Vrancea?! "Ce dacă se făceau şi ei,(n.r.jurnaliştii care-l deranjează pe Toma)că nu văd, şi lăsau aşa gunoiul ascuns sub preş?"Îşi zice probabil cenzorul de presă de la PNL

Şi liderul actual al PNL Vrancea la fel ca şi Oprişan consideră presa care scrie despre realităţi neconvenabile lui, drept duşman. Pentru amandoi jurnaliştii sunt utili doar să-i prezinte cu imagini coafate în care ei apar ca fiind cei mai buni, frumoşi şi deştepţi indiferent dacă aceste apariţii  au sau nu vreo legătură cu adevarul.
Urmează acum,
iată, episodul "mardeiaşilor". Păi cu ce diferă, dacă avem în vedere această ultimă ieşire, gandirea lui Toma despre presă şi jurnalişti, faţă de cea a lui Oprişan? Vă mai amintiţi episodul cu caseta de la OTV  din perioada cand baronul de Vrancea dorea să suprime apariţia Ziarului de Vrancea?

Cel desemnat atunci să se ocupe de mizerie e acum director într-o instituţie publică din judeţ pe funcţie bănoasă şi tentantă. Jucand într-o altă divizie decat Oprişan," profesorul Toma" şi-a răsplătit "mardeiaşii" cu locuri eligibile pe listele partidului. Dar concepţia lor despre presa independentă şi rolul ei în Vrancea nu diferă cu aproape nimic de cea a lui Oprişan. Publicaţiile şi jurnaliştii care nu-s sub papuc politic nu trebuie să existe, sau dacă se ”incăpăţanează”  să mai reziste, făcand presă adevărată, să li se facă viaţa căt mai grea cu putinţă. Jurnaliştii au doar rolul de lăudat şi de coafat imaginea, în concepţia lui Toma despre presă. Dacă scriu despre realităţi neconvenabile, devin automat duşmani. Păcăleala cu puşcăriaşa de la Mandreşti postată pe locul 2 pe listele PNL şi prezentată drept reformatoarea Vrancei, e o bagatelă. Pe care, în viziunea lui Toma şi a trupei lui de ciraci mardeiaşi, Ziarul de Vrancea ar fi trebuit să o ignore. Dacă nu ne-am  conformat, iaca vin "mardeiaşii" şi ne administrează "smardoiala"! Noi am avea deci doar privilegiul de a-l ajuta pe Toma să devină Oprişanul PNL. Ce dacă are aproximativ aceleaşi concepţii şi apucături ca şi originalul în multe domenii ce ţin de viaţa comunităţii?! Astfel de realităţi nu trebuie aflate. Se supără profesorul Toma şi pune "mardeiaşii" pe noi!

Şi altceva la care merită să ne gandim, măcar puţin. Dacă "profesorului Toma" acum, cand este un neînsemnat politician, din punct de vedere a puterii," îi pute" aşa de tare  presa care-i spune adevărul,dacă ajunge  mare şi tare,( Oprişanul  care se visează) cum e de aşteptat să se   va comporte oare ?!

 
Fac precizarea că nu este prima oară cand  Ziarul de Vrancea este ţinta unor astfel de tratamente din partea diverşilor şefi ai partidelor ori instituţiilor statului autodeclarate alternativă la PSD prin judeţ. Pentru că noi nu ne-am aliniat dorinţei acestora de a fi ”Monitorul”  lor. Din cauză că nu am acceptat, considerand că nu acesta trebuie să fie rolul nostru,"să punem umărul" la fel ca Monitorul,ca  să devină ei Oprişanii PNL sau PDL, am  avut parte de abordări similare cu cele de acum ale lui Toma de la mai mulţi autoproclamaţi  „corifei ai libertăţii, democraţiei şi reformei” pe aceste meleaguri. Ele au venit, astfel, şi dinspre Săpunaru, Trăşculescu, Vraciu, Mircea  Dragoş sau Ion Oprea, ca să dau doar cateva exemple.

În cazul concret al lui Cătălin Toma lucrurile, din ce-am văzut pană acum, stau cam aşa: atat timp cat a stat doar la Jariştea foarte puţini colegi de partid sau observatori ai scenei politice locale au ştiut ce-i cu el. Acum, după ce expunerea sa publică a devenit consistentă, odată cu preluarea şefiei filialei Vrancea a PNL  începe să se vadă destul de clar cine e de fapt politicianul şef al liberalilor din judeţ. Din ce-am constat eu pană acum din afara arenei politice, afirm că Toma gandeşte şi acţionează cel puţin în ultima vreme - dar sunt aproape singur că nu-i o schimbare de ultimă oră modul său abordare - încercănd să-l copie pe Marian Oprişan. Ultimul exemplu, cel cu "mardeiaşii mediatici", este, zic eu, edificator. Şi trecuta sa apartenenţă în răndurile TSD(organizaţia de tineret a PSD) nu-i una deloc întamplătoare în sensul afirmaţiei mele. Dacă faptul că şeful lor se străduie în gandire şi acţiune să fie copia lui Oprişan e bun sau rău,  pot aprecia desigur doar liberalii.Deşi  s-ar impune poate din decenţă politică,(dacă putem să mai pretindem aşa ceva zilele acestea)să o lase mai moale cu lozincile anti-Oprişan şi anti PSD, atat timp cat Toma îi conduce Din experinţa electorală însă,liberalii vranceni fi bine să ia aminte că de cate ori votanţii au fost puşi să aleagă între copie şi original, cunoscătorii domeniului declară că întotdeauna alegătorii preferă originalul. 

 

Corneliu Condurache

 

P.S. Aceşti paraşutişti,  şi prin politică şi prin viaţă, nu au habar între altele, şi nici nu i-a interesat vreodată - în ciuda  minciunilor cu care se împăunează ori de cate ori au ocazia, care-i cu adevărat preţul libertăţii de expresie în presa din Vrancea, cine şi cum îl plăteşte. Pentru ei linsul clanţelor şi răspunsul scurt şi cat mai convingător”să trăiţi!” pentru ciolan, sunt maximul ce-l pot pricepe şi aplica în sfera lor existenţială . În loc să facă la Oprişan, o pun  însă în practică acum la Toma. Cum au făcut-o şi la Vraciu, Săpunaru, Mircea etc. De fapt aceasta este şi una din marile probleme ale Vrancei şi a situaţiei politice în care judeţul stagnează de ataţia ani, ca-ntr-o mocirlă blestemată: lipsa alternativei reale la cei ce deţin de ataţia ani puterea în judeţ.

În ciuda teatrului pe care-l joacă, mai ales cu prilejul campaniilor electorale, cei mai mulţi dintre politicieni consideră modelul Oprişan, în sinea lor, unul de mare şi profund succes. Şi văd schimbarea, ce-o tot clamează, prin aplicarea aceloraşi metode. Cu singura diferenţă ca ei să stea în jilţul de baron al judeţului în locul lui Oprişan. Ce gandeşte şi aplică Toma la PNL Vrancea, de căteva luni, şi-au exersat cu diferenţe minore şi Săpunaru, Vraciu ş.a ,mai demult, este cum se spune în mathematică: Q.E.D  sau Quod erat demonstrandum  sau pe romaneşte spus „Ceea ce era de demonstrat”. Din păcate!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
R.A., acum 1673 zile, 4 ore, 11 minute, 3 secunde
ZdV era plin de articole pozitive si mustea de advertoriale despre Toma ,in campania localelor.Ca primar,Toma a facut treaba buna,pt ca omul sfinteste locul,dar in momentul in care a iesit din sat,a citeste integral
je, acum 1673 zile, 10 ore, 10 minute, 9 secunde
nu mai merge cu santajul ?
Mardare, acum 1673 zile, 10 ore, 19 minute, 53 secunde
Aveti perfecta dreptate, stimabile domn condurache si sunt in totalitate in asentimentul d-voastra.Discipolul lui nea Dinu, acest "boem domn profesor Toma, a inceput sa se comporte exact ca citeste integral
danb, acum 1673 zile, 12 ore, 11 minute, 53 secunde
Nu poti vedea cat de nenorocit e un personaj pana cand nu are puterea pe mana. Infundat la Jaristea nu se putea vedea cat Erdogan sta in Toma. Acum cand el crede ca are ceva putere il putem vedea in citeste integral
Eugen, acum 1673 zile, 13 ore, 15 minute
Bre da patimas esti. Problema este ca uiti de la mana la gura. M-ati zapacit cu Filimon săptămâni întregi iar acum niciun cuvințel?? A sarit in barca care trebuie? Rusinica!
cititor, acum 1673 zile, 15 ore, 10 minute, 48 secunde
Nu sunteti cu nimic mai breji decat"profesorul" Toma.Pe toata perioada campaniei electorale ZdV l-a prezentat ca singura si nemeipomenita alternativa la PSD fara sa vedeti ca dduia Plesa era citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.