Prioritățile fără fond ale baronului de Vrancea
De la înălțimea scaunului prezidențial, baronul județean Marian Oprișan tocmai ne-a anunțat, cu toată responsabilitatea, cum să spun io, că sănătatea vrâncenilor a devenit o prioritate pentru el și pentru administrația pe care o conduce. Ceea ce este un mare motiv de îngrijorare pentru noi.Deoarece foarte multe dintre proiectele de care Marian Oprișan s-a ocupat personal au sfârșit prost ori nu s-au finalizat deloc. De fiecare dată când baronul și-a fixat ca prioritate îndreptarea unui domeniu deficitar, lucrurile au început s-o ia razna și să meargă mult mai rău.
Lungul traseu al carierei sale merge în paralel cu un la fel de lung șir de angajamente neonorate, luate în fața vrâncenilor.
Reabilitarea drumurilor județene a devenit prioritate pentru el încă din primul mandat, în 2000. Au trecut cincisprezece ani iar programul de reparații a șoselelor este departe de a se fi încheiat deși anunță mari investiții la fiecare început de exercițiu bugetar.
Amenajarea pârtiei de schi de la Lepșa a fost prezentată, de asemenea, printre principalele obiective ale programului de investiții ale Consiliului Județean. S-a împotmolit încă de la primii pași. Este, însă,singurul caz în care mă bucur că Marian Oprișan nu și-a dus planurile până la capăt.Amenajarea stațiunii turistice ar fi avut drept consecință distrugerea Parcului Natural Putna.
Or, dacă e îndoielnic faptul că investiția într-un domeniu schiabil ar fi rentabilizat turismul local, cu siguranță punerea în valoare a rezervației ar putea atrage un număr mare de iubitori ai naturii. Este nevoie doar de un om competent care să fie lăsat să facă ce trebuie.
În urmă cu doar un an, Marian Oprișan ne dădea asigurări ferme că se va implica personal pentru ca Focșaniul să devină un oraș modern, cu toate facilitățile necesare și ca investițiile din fonduri europene să se încheie la vreme. Rezultatul a fost că cel mai important proiect, PIDU a ajuns în gard iar Primăria a fost obligată să acopere de la bugetul local sumele necesare finalizării sale.
Lista marilor priorități asumate și abandonate mai cuprinde, între altele, sediul fostei Prefecturi a cărui reabilitare nu se mai încheie, Piața Unirii, prezentată drept o mare realizare, care necesită reparații periodice sau Eurogara, o hurdubaie de carton, în care bate cucuveaua și prin acoperișul căreia plouă.
Bomboana de pe colivă, cireașa de pe tort este, însă, județul pe care, Marian Oprișan, îl administrează, cu competența-imanagerială recunoscută, de mai bine de cincisprezece ani.
Roadele muncii sale de șef al administrației județene le simțim direct, pe pielea noastră, zi de zi, și le citim în paginile buletinelor statistice privind calitatea vieții,unde Vrancea se clasează, fără excepție, pe ultimele locuri.