Opinii

Aţi votat trecutul!!

Gheorghe Băeşu
16 iun 2016 5323 vizualizări
Evident, opţiunea a fost a dumneavoastră şi nu o contestă decât rezultatele celor 26 de ani plini de probleme sociale, lipsa locurilor de muncă, o monedă fluctuantă şi slabă, scârţâind din toate încheieturile.

 Patru milioane dintre noi au plecat, mai în glumă, mai în serios, slugi la străini, economia distrusă de nepăsare şi diletantism, agricultura, pomicultura, viticultura la pământ, la care adăugăm cu mândrie, cei care am rămas în ţară, suntem bolnavi, bătrâni şi campioni negativi pe toate palierele sănătăţii. În scurte cuvinte, nici mongolii, nici nemţii, ruşii, tătarii, ungurii sau turcii n-au făcut atâta rău românilor cât le-au făcut politicienii postdecembrişti în această perioadă. Am bâjbâit şi ne-am strecurat prin istorie, am pierdut o imensă avuţie naţională. Mea culpa dacă unii dintre dumneavoastră nu aţi văzut şi nu aţi simţit cum se strecoară munca poporului român printre degetele şi buzunarele celor care au primit votul dumneavoastră. Când oare vom vedea cum trece viaţa pe lângă noi în sărăcie şi neajunsuri? Când vom vedea cum ne pleacă copiii de acasă să-şi găsească munca şi pâinea pe care nu le găsesc în ţara lor?! O ţară fără investiţii, fără dezvoltare, fără sănătate, fără meseriaşi şi licenţiaţi care să ducă mai departe bogăţia lăsată de înaintaşii noştri nu are şansă de supravieţuire. O să ne trezim împărţiţi, ca la tarabă, între aşa-zişii prieteni şi vecini, fără să ne pese că de peste două mii de ani acest popor deosebit trăieşte pe aceste meleaguri. 

Aceasta este faţa politicienilor noştri, începând cu primarii, baronii locali şi vestiţii noştri parlamentari. Priviţi cruntul adevăr în faţă?! 

La conducerea ţării şi la cel mai faimos partid conducătorii sunt condamnaţi! Nu politicienii postdecembrişti au vândut Roşia Montană, platoul continental câştigat la Haga, petrolul şi pădurile austriecilor, siderurgia indienilor, transformând România într-un paradis al multinaţionalelor corporatiste care exploatează fără milă resursele ţării noastre, controlează sistemul bancar, construcţiile, transporturile şi comerţul; nouă ne-a rămas economia de subzistenţă şi când te gândeşti că toate acestea pentru un pumn de dolari. Cheltuim sume uriaşe neproductiv, parlamentari mai mulţi decât SUA, bugetari mai mulţi decât China, ajutoare sociale mai multe decât în India şi, cu permisiunea dumneavoastră, conaţionalii noştri, specialişti în nemuncă, furturi, violuri, ne-au făcut de râsul lumii; şi staţi aşa... peste zece-douăzeci de ani vom ajunge sclavii lor! Îţi pui întrebarea cum s-a ajuns aici?... S-a ajuns datorită unei conduceri pline de erori administrative, a corupţiei, a minciunii, a credibilităţii şi naivităţii noastre, votându-i de fiecare dată tot pe cei care ne-au înşelat încrederea, oameni care nu au făcut nimic în viaţa lor, toată ştiinţa lor s-a bazat pe promisiuni neonorate, îmbogăţire personală, jefuind banul public, aceptând lucrări de proastă calitate pe care trebuie să le facem din nou, cu preţul unui plic gros cât o cărămidă: mergem mai departe?! Şi lăsăm copiilor şi nepoţilor noştri munţi şi dealuri fără pădure, bogăţiile subsolului străinilor şi nu exagerez cu nimic când spun că toate acestea sunt fructul colorat frumos la suprafaţă şi putred pe dinăuntru a celor care pretind a fi în continuare conducători cu licenţe obţinute la minut, aroganţi, fără să contribuie cu nimic la traiul poporului din care se trag. Nu fac trimitere la niciun partid sau conducător de frunte, fac doar un apel la conştiinţa noastră, la bilanţul celor 26 de ani trecuţi fără perspectivă, fără rezultate, fără viitor. 

 

Vin alegerile parlamentare cu entuziasm şi bucurie, pâraie de lapte şi miere, fanfare cântând viaţa şi libertatea noastră, iar nesătuii timpului, cu steaguri în mână exprimându-şi patriotismul. De bine ce o ducem, ne-am împuţinat de tot. Aceeaşi Marie, dar cu altă pălărie. Unii dintre ei mor şi tot parlamentari s-au preşedinţi de Consilii Judeţene vor să rămână: halal politică, halal popor român! Se ştie că politica nu este o distracţie, doar pentru foştii sau actualii politicieni politica înseamnă şpagă, agonisirea de bogăţii fără muncă, concedii la Miami sau Coasta de Azur. Explicându-mi afirmaţia, mă gândesc că avem cele mai mici salarii, cele mai mici pensii, că plătim cele mai multe impozite şi taxe. Nu este greu să observi că a fi democrat înseamnă să fii cinstit, onest şi cu responsabilitatea că ai în mâna ta viaţa celor care te-au votat. A fi social înseamnă asigurarea unui trai decent poporului tău. Aceste deziderate până acum nu s-au văzut. Pe viitor ne va lipsi şi speranţa. Sigur, pentru cei care nu ştiu ce înseamnă viaţa este scuzabil, dar pentru cei care ştiu şi se fac că nu văd, aceste rânduri li se vor părea anomalii. Ei bine, viaţa fiecăruia este un dar sublim, respectând anumite standarde de calitate, dar asta nu înseamnă ca unii să mă fure şi să-şi trăiască viaţa în vile şi cu iaht la poartă, iar cei ce trudesc să ducă un trai de subzistenţă. 

 

Nu sunt purtătorul de cuvânt al celor mulţi şi săraci, dar mă revoltă starea de fapt, într-o ţară ca aceasta noi cerşim din poartă-n poartă. Acesta este apogeul politicii noastre, după atâtea sacrificii ale revoluţiei. După părerea mea, suntem conduşi de ipocriţi, corupţi şi vânzători de ţară, dar cu steagul României în braţe. Ce mai, suntem ruşinea Europei! Luând ca titlu „Aţi votat trecutul!“ aţi votat corupţia, condamnaţii şi baronii locali. Se ştie că o societate sănătoasă şi echitabilă este bazată pe lege, fundamentul unei societăţi sigure şi nediscriminatorii. Evident, cei care nu au votat au avut un sentiment de lehamite faţă de această politică, dar nu este o soluţie. Tinerii ar trebui să gândească la viitorul lor şi al copiilor lor, ei vor trebui să schimbe această societate întinsă ca o pânză de păiajen peste viaţa noastră.

Gheorghe Băeşu

Gheorghe Băeşu a fost primul primar al Focşaniului după 1989

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 8

Adaugă comentariu
dan, acum 3064 zile, 12 ore, 16 minute, 12 secunde
Din pacate danb are mare dreptate . Ce sa mai zici de cei care , in alte orase din tara , au votat la primarie oameni urmariti penal sau mai grav , oameni deja cazati la "mititica"
Vali Crintea, acum 3064 zile, 14 ore, 45 minute, 3 secunde
Corecta analiza din articol, după umila mea părere, corecte și unele comentarii , dar putem avea toți dreptate și totusi sa nu vedem schimbari in bine ?
cetatean european, acum 3064 zile, 15 ore, 8 minute, 59 secunde
adevar graiesti , si va fi si mai rau----- ca sa vezi cat de saraci sunt cetateniil unui stat , uita te sa vezi cat de bogati sunt parlamentarii lui. de ce sa ne vindem tara cand putem s o dam pe citeste integral
Georgel, acum 3064 zile, 16 ore, 18 minute, 18 secunde
Stimate domnule Gheorghe Baesu, oamenii nu au votat trecutul, ci au votat asa cum le-a dictat constiinta, in mod liber si democratic. Iar principiul de baza al democratiei spune ca minoritatea se citeste integral
RADU B, acum 3064 zile, 16 ore, 39 minute, 52 secunde
CU TOT RESPECTUL CE A FACUT BUN CDR CAND A FOST LA PUTERE? SAU PDL ? AVETI CURAJUL SA SPUNETI DE CE TRAIAN BASESCU A SPUS CA NU AVEM NEVOIE DE INPRUMUT DIN AFARA TARI SI APOI AVEAM ? CAT DESPRE DOMNUL citeste integral
danb, acum 3064 zile, 16 ore, 2 minute, 50 secunde
Stimate domn eu vorbesc in cunostinta de cauza: sa votezi PNL ca sa faci in ciuda PSD-ului si sa votezi PSD ca sa nu iasa taranoiul de Stefan pot constitui motivatii pentru un copil de clasa I. Dar sa citeste integral
florin, acum 3064 zile, 17 ore, 4 minute, 44 secunde
interesanta expresia,,...respectarea legii.." uitam cu totii ca legea ne este straina si desarta,pentru ca a fost schimonosita dupa pofta si dorinta tot a lor(pe ici pe colo dar prin punctele ei citeste integral
un om plictisit, acum 3064 zile, 11 ore, 53 minute, 1 secunda
toata lumea acuza alesii ca nu fac treaba.Fratilor cine a trimis in Parlament semialfabeti? daca ai o gospodarie frumusica,daca ai ceva banuti-nu conteaza de unde vin-asta inseamna ca esti bun de citeste integral
8, acum 3064 zile, 18 ore, 49 minute, 3 secunde
Excelent articol! Felicitari domnule Baesu!
danb, acum 3065 zile, 1 ora, 32 minute, 47 secunde
Nu stiu cum o fi in alte localitati vrancene dar la Focsani la felul cum arata si functioneaza orasul sa votezi de zeci de ani incontinuu PSD implica si o anumita doza de retard mintal. Nici cei care citeste integral
emi, acum 3064 zile, 11 ore, 12 minute, 56 secunde
pai stai ma nene putin, nu acum ceva vreme urlai din rasputeri pe aici ca Oprisan si PSD sunt cei mai minunati, ca nici usturoi nu au mancat si nici gura nu le pute, si nu le-ai facut tu dosul luna de citeste integral
danb, acum 3064 zile, 9 ore, 32 minute, 10 secunde
Nu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.