Opinii

Când blândeţea, delicateţea şi înalta pregătire profesională creează dascăli

Colţul profesorului
5 iun 2016 7615 vizualizări
DOAMNEI PROFESOARE DOINA CÎMPEANU

Trei mari spirite sunt modelele mele absolute în meseria ce o practic de 30 de ani: minunatul domn Constantin Ciobanu de la fosta Şcoală nr. 2, cel mai puternic creator de dascăli al Vrancei - domnul profesor Gheorghe Zaharia – şi cel mai de neatins model de blândeţe, gingăşie şi înaltă ţinută profesională - doamna profesoară Doina Câmpeanu.
       Amintirile mele despre această frumoasă doamnă a eleganţei şi stilului în ceea ce priveşte demersul didactic sunt printre cele mai pline de sens pentru profesorul care sunt azi. Deşi firea mea, temperamentul meu sunt total diferite de ale dumneaei, foarte mult din ceea ce era şi făcea la ore acest om extraordinar am ajuns să fiu şi să fac şi eu. Am înţeles în anii din urmă că avea o pedagogie a toleranţei, a demersului blând, profund uman şi că, dacă eşti un fin psiholog, cum era ea, construieşti aşa mult mai mult decât cu armele autoritarismului, prin care, din păcate, mulţi concep relaţia dintre educator şi educabil.
      Prima mea oră de franceză cu doamna Câmpeanu a fost în septembrie 1979, în clasa a XI-a. Atunci am văzut o femeie tânără, cu plete de un blond cenuşiu, cu o timiditate nemascată, cu un firicel de voce pe care nici nu încerca să o amplifice, susţinând-o doar cu un zâmbet fin, dar insistent şi cu o uimire pe chip care parcă îţi spunea „Dar cum e oare posibil să nu fiţi atenţi, să vorbiţi, să faceţi orice altceva decât de ce se cuvine a face acum, în această oră în care eu vă spun lucruri atât de frumoase?”.
       Fragilitatea acelei persoane care era noua mea profesoară la obiectul ce constituia marea mea pasiune pe atunci m-a panicat în primul moment. Cum avea să se impună în faţa acelei clase? Sunetul pe care-l făcea atunci când inspira, de parcă se grăbea, căci, cumva, părea că niciodată nu-i ajungea aerul pentru a putea spune tot ce voia, nu ajuta la risipirea panicii mele.
      Tot ce a urmat în cei doi ani care mi-au fost daţi să-i fiu elevă au fost sub aceeaşi neştirbită delicateţe, dar şi sub o eficienţă, aş zice, miraculoasă.
     Ştiu că e greu de imaginat cum, vorbind mereu încet, nejignind niciodată, neapostrofând, neuitându-se urât, neforţând pe nimeni să facă nimic, folosind extrem de des apelativul „iubita” pentru elevele sale, aproape scuzându-se la elevii ei mai needucaţi când trebuia să-i asculte, acest profesor reuşea, pe de o  parte, să disipeze rapid ostilitatea unor elevi care n-aveau nicio legătură cu interesul pentru obiectul ei, făcându-i capabili să rezolve până la ultimul exerciţiu din manual, iar pe de altă parte să aibă elevi olimpici la nivel naţional atunci când găsea un filon de talent şi de interes pentru marea cultură şi civilizaţie franceză, al cărei ambasador fără preţ era.
      În acel liceu dintr-o cenuşie ţară comunistă acea doamnă slăbuţă, foarte emotivă, dar în acelaşi timp rezistentă precum o stâncă, strălucit pregătită pentru meseria sa, ne vorbea de Magicul scris al lui Flaubert, de structura psihologică şi stilistică extrem de sofisticată a părintelui scriiturii moderne Proust, sădindu-ne cele mai puternice idei şi deprinderi ale adevăratei filologii.
      Dacă am trăi într-o lume  în care valorile învăţământului ar fi cu adevărat preţuite, la momentul când ne luăm adio de la un astfel de om, ar trebui ca oficialităţile de cel mai înalt rang să-i prezinte omagiile.
     Noi, slujitori pentru cât ne va fi şi nouă dat ai acestui bastion al valorilor spirituale care este şi trebuie să rămână învăţământul, stăm în faţa dumneavoastră, doamna profesoară, cu multă preţuire şi multă iubire, încercând, în orele noastre, să fim calzi la suflet şi înţelepţi, îngăduitori cu măsură, mereu bine pregătiţi, urmându-vă modelul profesional.


Profesor Daniela Plăiaşu
 
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
camelia, acum 1725 zile, 2 ore, 54 minute, 13 secunde
Cuvinte minunate! Doamna Cîmpeanu le merita din plin.
liliana, acum 1725 zile, 6 ore, 29 minute, 40 secunde
......de ce mor oamenii buni? De ce?:(
Ice Alinutza, acum 1725 zile, 9 ore, 54 minute, 1 secunda
Incet, încet marii dascăli ne părăsesc în liniște și cu demnitate așa cum au trăit lăsând în urma lor, din nefericire, din ce în ce mai mulți colegi care nu au nicio legătură cu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.