Opinii

Pupat toți piața endependenți

Ziarul de Vrancea
1 iun 2016 2148 vizualizări
Ideea acestei intervenţii gazetăreşti mi-a fost sugerată de un titlu incitant al unui articol din Ziarul de Vrancea: Ce faci când eşti pe locul 4? Înghesui 168 de candidaţi pe o pagină!

Au mai rămas doar câteva zile până la alegerile locale de duminică, 5 iunie, pe care eu, ca ziarist, le consider un „fâs”. De data aceasta nu a fost mare zgomot electoral. DNA-ul este principalul arbitru. Viitorii edili se gândesc foarte serios la ce au făcut acum 20 de ani, fiindcă s-ar putea să se descopere. Un pretendent la fotoliul de primar al capitalei recunoştea cu inocenţă că a furat ceva când avea 3 ani. Grav! Foarte grav! Înseamnă că de mic avea în sânge gena hoţului. Cine ştie? Se poate reactiva! Campania electorală care îşi dă sufletul doar peste câteva zile a fost boicotată de crime, sinucideri, accidente etc. Românul este înnebunit după senzaţional. Ce-i putea oferi un candidat invitat la dezbateri? Nişte gogoşi umflate, pe care le ştie de ani buni. „Localele” din iunie nu au nerv. Sunt anemice, lăsate la voia întâmplării. Iese, bine! Nu iese, iarăşi bine! În traducere, indiferent cine iese, cam tot aceea e! „Băieţii” se cunosc, se sprijină, fac schimb de amabilităţi, ca în Caragiale. Cine a luat, dă, cine a dat, ia! Corect!? Prin satele vrâncene, candidaţii afişează o lentoare de invidiat. Unul dintre ei, într-o localitate limitrofă municipiului, mi s-a confesat că el şi un fost primar candidează pe listele ecologiştilor, fiindcă pe listele PSD-ului nu au mai fost locuri.

Aceleaşi binecunoscute pliante...

Actualii candidaţi la alegerile locale pun în cutiile poştale programe de campanie răsuflate, copiind unul de la altul sau din programele mai vechi, că tot nu s-au realizat. Cetăţenii le iau şi le aruncă la primul coş de gunoi. E greu să-l mai abureşti pe omul de la ţară, mai ales că nu i s-a dat nici ulei, nici zahăr, nici găleţi, nici brichete. Dorinţa de a accede la ciolanul urbei e aşa de mare, încât unii vor să fie şi primari, şi mai la judeţ în vârf. Dacă prind şi acolo, şi acolo? Care-i problema? Facem alte alegeri pentru comună, ca să alegem alt primar. Proştii, nu cei ai lui Rebreanu, plătesc. Are balta peşte! Drumurile, gazul, canalizarea mai pot aştepta! Mai sunt alegeri! Poate vin bani europeni „moca”! După numărarea voturilor, pe clanuri şi neamuri, forţele se regrupează spre binele bravului alegător. La urma urmei, ce dacă această campanie electorală a fost lovită de blegeală? Succesul este asigurat în bună parte dacă eşti pe prima pagină a buletinului de vot. Dacă se folosesc caractere mai mici, încap toţi candidaţii. Alegătorul pune o ştampilă, iar membrii comisiei de numărare a voturilor decid la ce partid trebuie validată. Sunt observatori, dar sunt şi ei oameni! Urarea cetăţeanului onest nu poate fi decât una cu tâlc:
Îngrămădeşte-i, Doamne!


Vasile LEFTER


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.