Opinii

Viitorul bicicletei la Focşani, o mare necunoscută

Marian Florin DÎRDALĂ
3 mai 2016 2145 vizualizări
Chiar dacă nu putem realiza nici măcar un centimetru din ceea ce înseamnă o adevărată pistă de biciclete, acest lucru nu ne impiedică să analizăm fenomenul, să încercăm o comparaţie între cât erau de preţuite aceste mijloace de deplasare în trecut faţă de prezent şi să observăm, totodată, cât de mult şi de uşor se foloseau bicicletele atunci când numărul autoturismelor prezenta statistici nesemnificative.

Primele biciclete la Focşani au început să circule cu mult înaintea celui dintâi autovehicul şi  zeci de ani s-a circulat mai mult pe două roţi decât pe patru. Unii susţin că această supremaţie a durat până de curând, poate până în 1989 sau mai recent, dar de la an la an tot mai mulţi focşăneni au dorit să se simtă mai confortabil într-o maşină decât pe o bicicletă, astfel încât proporţia s-a inversat, iar dacă se va proceda cu indiferenţă în continuare, probabil că bicicleta, cel puţin la noi în oraş, va deveni, mai curând decât ar putea crede cineva, un obiect pe cale de dispariţie. Acum 80 de ani, însă, bicicletele erau la mare cinste, se avântau pe orice drum din România şi intrau în orice oraş, oricât de aglomerat, fiind privite cu bucurie de către localnici, fie simpli trecători sau chiar şoferi. Iată ce scria  ziarul Moldova atunci despre o oarecare cursă din România organizată pe ruta Bacău- Roman- Piatra-Bacau: Duminică 12 septembrie 1937-  plecarea în prima etapă se face la orele 7 03. Imediat după darea plecării, cicliştii s-au pierdut în ceaţa care era destul de deasă. Plecăm în urmărirea lor. Dl. profesor Creangă ca să nu-şi trădeze în niciun chip băieţii se urcă într- un camion. Noi ne urcăm în maşina simpaticului proprietar Şuţu, tip sport cu un motor ca un ceasornic. O apăsătură mai puternică pe accelerator şi ajungem pe primul din coadă. Pe spate i se vede numărul de ordine. E chiar 13. Să nu fie număr cu ghinion, şoptim noi. Când ajungem în dreptul lui constatăm că e vorba mai degrabă de biberon decât de ghinion. Alergătorul nostru are abia 13 ani. Îl încurajăm fiecare. Mergem o distanţă  bună cu concurenţii, apoi dăm drumul maşinii pentru a-i vedea defilând de la capăt la urmă. Oprim la kilometrul 318 de pe şoseaua naţională ordinea trecerii e aproape aceiaşi. Urmărim iarăşi cursa şi îndeosebi primul pluton pentru ca în apropiere de Roman să dăm drumul maşinii pentru a pregăti sosirea. Romanul a făcut o primire frumoasă. Din exces de zel au udat asfaltul şi ni-i teamă  să nu se întâmple vreun accident. Se aud ţignalele gardiştilor. Într-adevăr se iveşte un concurent.  A străbătut distanţa Bacău- Roman în 86 de minute. Cursantul din Roman soseşte al paisprezecelea, spre enervarea gazdelor. Totuşi ca primul dintre romaşcani-şi primul şi ultimul-primeşte şi el premiu o lampă de buzunar. Se dă o mică gustare şi apoi drumul spre Piatra.  Cursa continuă cu alte peripeţii, inclusiv un sprint la Buhuşi pentru care un sponsor a pus la bătaie o sută de lei, ceea ce a mai iuţit competiţia. În fine la Bacău, capăt de linie, aşteaptă foarte multă lume, dar e şi ordine mai multă decât ne aşteptam. Poliţia a fost şi aici la înalţime. Sosesc concurenţii, câştigător fiind un ieşean cu 6 ore  8 minute şi 30 de secunde etc.".
Alte detalii despre cât de apreciată era bicicleta în trecut se pot afla de oricine va avea curiozitatea să acceseze site-ul Arhivele Naţionale ale României, secţiunea Expozitie Educaţia Fizică şi Sport în România până în 1945. În ceea ce priveşte prezentul şi realizările altor ţări în acest domeniu sunt destui indicii în mediul electronic care ne demonstreză că ceea ce nu se poate la noi, se poate la alţii. Iată un exemplu: Cum se prezintă pistele de biciclete din Braşov? Iată-le pe cele din Olanda... La Focşani, despre cum se merge cu bicicleta, ştim sau mai bine zis, vedem cu toţii.  Bulevardele noastre nu au piste pentru biciclişti, şoferii nu au răbdare cu aceştia, politiştii nu au milă de ei etc., aşa încât bieţii amatori ai acestui sport încearcă să se strecoare pe unde pot, pe străzi lăturalnice, pe trotuare sau pe la marginea oraşului, ori sfidează destinul încercând drumurile din judeţ, la fel de nepregătite pentru astfel de plimbări. Din păcate, la această stare de fapt, nici o autoritate în măsura nu arată că ar dori să schimbe ceva. De ce?

 

Marian Florin Dîrdală este cercetător la Serviciul Judeţean Vrancea al Arhivelor Naţionale

Poftiti la Marea bicicleala Reloaded  pe 21 Mai între 17:00 - 19:00



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ionuț Cititorul, acum 1758 zile, 5 ore, 11 minute, 20 secunde
Adevărul e că și viitorul nostru, al românilor, tinde să devină o mare necunoscută!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.