Opinii

Ziarul nostru le-a arătat cititorilor cum arată Vrancea timp de 19 ani

Mihai Boicu
17 ian 2016 5143 vizualizări
Astăzi se împlinesc 19 ani de la apariţia publicaţiei care avea să devină Ziarul de Vrancea, cotidianul care s-a remarcat de-a lungul existenţei sale prin independenţa editorială, pe care şi-a apărat-o cu mari sacrificii de presiunile politicienilor

S-ar putea spune multe despre presa din Vrancea, dar cam ştie toată lumea care este realitatea: fiecare politician vrea să aibă propria portavoce, mai ales cu bani publici, dacă se poate. Este foarte greu să rezişti tentaţiei de a intra sub “protecţia” unui mai mare al zilei şi să beneficiezi, sub o formă sau alta, de banul public. Echipa Ziarului de Vrancea a reuşit acest lucru timp de 19 ani, o performanţă în peisajul media de la noi, foarte probabil unică. În acest timp s-au schimbat foarte multe. De exemplu, o mare parte din populaţia judeţului a plecat la muncă în străinătate, iar în sate au mai rămas doar bătrânii şi copiii, în timp ce în Focşani numărul locuitorilor a scăzut dramatic. Accesul la informaţie a evoluat de la print la Facebook şi alte modalităţi prin care cititorii află ceea ce îi interesează aproape în timp real. Din păcate, nu s-au schimbat alte lucruri, pe care parcă suntem blestemaţi să le trăim multă vreme de acum încolo în judeţ. Vrancea este în continuare unul dintre cele mai sărace judeţe ale ţării, condus de oameni care l-au declarat moşia lor şi în care pătrunzi să faci afaceri doar dacă le obţii permisiunea. Afacerile cu bani publici au rămas, ba chiar au evoluat, s-a mai schimbat doar modul de operare. Oamenii au parte de acelaşi tratament din partea mai marilor judeţului, care după ce îşi bat joc pe faţă de vrânceni prin modul în care gestionează banii publici nu au nicio ruşine să le spună oamenilor cât de competenţi sunt ei. Cu câteva schimbări, alegătorii votează doar într-o singură direcţie. Politicienii care îi reprezintă aleargă doar după propriile interese, iar opoziţia este parcă veşnic slabă, neputincioasă şi la cheremul baronului Oprişan. În acest context, Ziarul de Vrancea este şi va rămâne o sursă de informare credibilă. Viitorul său depinde, la fel ca şi a restului presei, de modul în care va reuşi să reziste din punct de vedere financiar la fenomenul de dispariţie a presei tipărite şi la evoluţia mijloacelor de informare.  Ca de fiecare dată ne bazăm pe cititorii noştri, cărora le mulţumim şi le cerem să rămână alături de noi. Ziarul de Vrancea merge mai departe!(Mihai BOICU)


18 ianuarie 1997: Echipa ziarului nostru lansa pe piaţă ziarul Monitorul de Vrancea. În premieră, vrâncenii au avut de atunci parte de un ziar activ, de jurnalişti vocali şi cu peniţa ascuţită, care s-au implicat în rezolvarea problemelor comunităţii. Deşi ne-a fost retras brusc şi unilateral dreptul de folosire a titlului din nebuneşti ambiţii politice, echipa care a editat timp de 5 ani Monitorul de Vrancea şi-a continuat, începând din aprilie 2002, proiectul editorial în ceea ce a devenit Ziarul de Vrancea - Îţi spune ce alţii îţi ascund! Tocmai pentru că ţinem la munca noastră, dar şi pentru că ziarul este un etalon pentru consumatorii de presa din judeţul Vrancea, am continuat să ne serbăm ziua Echipei Ziarului de Vrancea pe 18 ianuarie. Vă mulţumim tututor pentru că ne citiţi şi aveţi încredere în noi!



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
Viorel, acum 3010 zile, 9 ore, 40 minute, 56 secunde
La multi ani si va doresc sa ne informati la fel ca si pina acum pentru ca voi sunteti sursa de informare pentru noi cei care lucram in strainatate din judetul Vrancea!
Stana Georgescu, acum 3012 zile, 11 ore, 53 minute, 8 secunde
La Multi Ani, Ziarul de Vrancea, partenerul nostru in promovarea proiectelor scolare si nu numai scolare, ziarul obiectiv care nu scrie decat dupa o serioasa informare, care oglindeste adevarul care citeste integral
veber laurentiu, acum 3012 zile, 15 ore, 26 minute, 25 secunde
La multi ani !
Costan, acum 3012 zile, 15 ore, 46 minute, 48 secunde
La multi ani ! Nadajduim ca veti gasi solutia financiara pentru continuarea cu cel putin acelasi succes, macar inca 20 de ani. (o observatie la un alt comentariu: oprisan nu este ,,frica" citeste integral
cetateanu', acum 3012 zile, 23 ore, 20 minute, 6 secunde
La multi ani !!! Va urmaresc in ficare zi ,stirile sunt obiective,sunteti alaturi de cetatenii de acasa si de pretutindeni .Am fost informat de oamenii minunati ai Vrancei,de obiceiurile natale si citeste integral
Liliana Nitu, acum 3012 zile, 23 ore, 34 minute, 53 secunde
Sunteti singura publicatie care ofera prompt si corect informatiile de care cititorii au nevoie. Seriozitatea este o un alt atu al dumneavostra (si sunt mult mai multe lucruri ce merita evidentiate, citeste integral
Marius Patras , acum 3013 zile, 7 ore, 2 minute, 59 secunde
Sinteti singurul ziar care ofera stiri neutre pentru cei care sint de parte de casa. La multi ani cu sanatate la toti ziaristi. Sa vina clipa cind "portofel" sa nu mai fie frica citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.