Opinii

Video!!! Să nu-i uităm!!! Împreună, solidar. Colectiv. 63

Silvia Vrînceanu
2 ian 2016 2395 vizualizări
30 octombrie 2015. O zi normală de toamnă târzie, deschisă alene înspre lume şi care nu anunţa mai nimic, avea să se încheie tragic pentru unii dintre semenii noştri, lăsându-ne pe fiecare dintre noi să ne punem apăsat întrebările: Cum de-a fost posibil? Ce-i de făcut? Şi să dăm un răspuns pe măsura grijii şi păsării noastre faţă de ei, faţă de ţară.

O zi care ne-a arătat încă o dată cât de fragilă e viaţa dacă o laşi neapărată de mâna nevăzută şi răufăcătoare a incompetenţei şi a iresponsabilităţii. O zi în care 63 de vieţi tinere au fost luate ca jertfă pentru nepăsarea noastră de un incendiu mistuitor de destine inocente. O zi care a căpătat şi un nume, de-acum înscris pe vecie în memoria noastră, a celor care avem şansa să trăim în continuare după ei: tragedia Colectiv. Un nume simbolic pentru ce a fost şi poate pentru ce va avea să vină. Deoarece cuvântul “împreună”, uitat în sensul lui concret, de acţiune colectivă, a fost readus în faţa ochilor noştri prin minunate gesturi de solidaritate. Lupta de a salva vieţile celor peste 150 de răniţi a scos în evidenţă neîntrecute fapte de eroism şi altruism. Vieţi au fost oferite în dar, cu generozitate, sacrificial, parcă la schimb, doar pentru a da posibilitatea altor vieţi să fie duse până la capăt, să se împlinească. Oamenii s-au mobilizat ca la un semn şi au venit fără reget să sară unii în ajutorul altora. Au fost scrise cu dragostea aproapelui pagini de o mare emoţie si umanitate. 

Ce am văzut după ce fumul negru gros s-a ridicat într-un sfârşit de pe locul care a sădit în toate sufletele atâta suferinţă şi durere? Lacrimi şi furie, neputinţă şi revoltă. Am constatat că efortul depus, spiritul de sacrificiu nu au fost îndeajuns să îndepărteze de zâmbetul copiilor  paloarea rece a aripii morţii. Şi-atunci un gând s-a născut şi a pus stăpânire pe toţi cei cărora le pasă, un gând a reuşit să se impună într-un final şi să pună în mişcare ţara:

Lucrurile nu mai pot continua aşa.  

Căci cei care trebuiau să vegheze ca astfel de lucruri să nu se întâmple nu au făcut-o, deşi era de datoria lor, legală şi morală, să o facă. Căci cei pe care îi denumim îndeobşte autorităţi sunt prinşi fără scăpare într-un strivitor lanţ al slăbiciunilor şi al corupţiei, prizonieri ai unui mod de viaţă de care nu vor sau nu au curajul sa se despartă odată. Al corupţiei mici care roade tăcut, dar neîncetat, orice fibră de viaţă curată, care sufocă aspru orice pulsaţie naturală, firească şi spectatorii pasivi ai vieţii, cei pentru care totul e doar spectacol indiferent ce nu-i atinge şi nu-i priveşte, au acum ocazia să realizeze brutalitatea, veridicitatea, actualitatea strigătului şi a indignării că nu se mai poate. Da. Corupţia ucide!!! 

Ca să-i onorăm, ca să-i cinstim pe cei ce au plecat dintre noi mustrându-ne pentru rosturile lumii strâmbe în care i-am aruncat lăsându-i să se descurce singuri, pe cont propriu, ar trebui să le demonstrăm că am înţeles şi ne-am însuşit reproşul lor mut, fără cuvinte, că nu mai are rost să pierdem timpul inutil şi să purcedem degrabă la alcătuirea unei vieţi mai sincere, mai libere, mai calde uman, mai drepte. Asa cum îşi doreau şi ei. Să le arătăm că moartea lor nu a fost în zadar. Dacă la Revoluţie se striga cu patosul surd  al disperării  “Vom muri şi vom fi liberi”, să stăm un pic şi-acum să ascultăm în linişte cântecul care-i însufleţea în ultimele lor clipe…

La o distanţă de o generaţie, crezurile, dorinţele şi căutările celor tineri sunt, în mare, cam aceleaşi.

„Nu suntem numere, suntem liberi, suntem atât de vii

Încât ziua în care ne vom da bătuţi va fi ziua când vom muri.

Apasă trăgaciul

Ca să ia naiba corupţia voastră crudă.

A fost aici încă de la începuturi, dar n-am văzut-o

În toate dăţile când ne-am simţit atât de goi,

Când speranţele noastre atârnau în spânzurătoare.

În tot acest timp am fost întemniţaţi

şi nu mai era nimic de spus

Până azi.

Lista celor pierduți din clubul Colectiv

 

1. Mihai Alexandru – 34 ani, arhitect, chitarist al trupei „Goodbye to Gravity”

2. Vlad Ţelea – 37 de ani, arhitect, chitarist al trupei „Goodbye to Gravity”

3. Cătălina Ioniță – 34 ani, arhitect, cofondator al UrbanEye Film Festival din București

4. Laurențiu Vârlan – 30 ani, chitarist în trupa „Up to Eleven”

5. Adrian Rugină – 38 ani, producător muzical și toboșar la trupa „Bucium”, a murit salvând alte vieți, decorat post-mortem cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de Președintele României

6. Marius Ștefan Rușitoru – 27 ani, editor de imagine la TVR

7. Monica Tănăsoiu – 35 ani, manager la o agenție de publicitate din București

8. Claudiu Petre – 35 ani, blogger și fotograf, a murit după ce a salvat două persoane, decorat post-mortem cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de Președintele României

9. Maria Ion – 38 ani, o femeie văduvă, care a lăsat în urmă 5 copii; era femeie de serviciu în clubul „Colectiv”

10. Ștefan Hamed-Andrei – 15 ani, elev olimpic al Colegiului Tudor Vianu din Capitală, a murit în brațele mamei sale, după ce a fost intoxicat în incendiul din Clubul Colectiv

11. Simion Alexandru Cătălin – 40 ani, un mare pasionat de rock

12. Epure Anda Ioana – 31 ani, din București

13. Bucă Petre Andrei – 29 ani, arhitect din Brăila

14. Vieru Mihaela – 31 ani, din Onești, inginer medical la o firmă de aparatură medicală din București, iubita toboșarului Constantin Ignat, decedat și el în incendiu

15. Vulcu Maria – 29 ani, din Deva, a absolvit Liceul de Arte Sigismund Toduta, din Deva, și lucra în Capitală.

16. Florea Valentina – 27 ani, din Galați, absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice din București, lucra la o firmă de publicitate și marketing din Capitală

17. Oprița Carmen Irina (Karina) – 24 ani, din Câmpina, a absolvit Facultatea de Informatică, era în primul an la masterat și lucra ca specialist IT la Telekom, în București

18. Matei Gabriel – 42 ani, din Prahova, a terminat Universitatea Politehnica în București

19. Palada Radu – 35 ani, din Câmpina, lucra în domeniul imobiliar

20. Nelu Tilie – 47 ani, fost jurnalist in anii ’90 la Tineretul Liber

21. Enache Diana – 25 ani, din Câmpulung Muscel, studentă la Cibernetică

22. Baldovin Nicoleta – 25 ani, din comuna Dobrotești, județul Teleorman, absolvise două facultăți: Drept și Istorie și era angajată a Institutului Național al Patrimoniulu

23. Tripa Ioan – 45 ani, din Oradea, arhitect

24. Georgescu Alexandru-Paul – 23 ani, originar din Bucuresti, student anul II Master – Tehnici diplomatice, Facultatea de Istorie – Universitatea Bucuresti; absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare in limba engleza.

25. Ignat Constantin – 40 ani, cercetător la Institutul Național de Cercetare pentru Sport și toboșar al trupei rock Monarchy Band

26. Fieraru Valentin – 25 ani, barman la Clubul Colectiv

27. Stan Simona Livia – 27 ani, din București

28. Liliana Gheorghe – 25 ani, studentă la Litere

29. Mimi Voicu – 31 ani, designer și costumier al trupei rock „Goodbye to Gravity”

30. Alexandra Matache – 26 ani, București, angajată a clubului Colectiv, absolventă a facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București

31. Costel Cârlicean – 44 ani, inițial neidentificat, decedat la Spitalul de Arși, un om sărac din București, cunoscut de prieteni ca Stiș, nu avea rude apropiate

32. Andreea Chiriac – 28 ani, angajată la compania Oracle

33. Ionuț Cosmin Popescu – 32 ani, din Focșani, art director și fotograf la laboratorul de creativitate TheCell București - Povestea de viață a lui Ionuț a fost publicată de ZdV în ediția specială de Anul Nou

34. Daniel Ciobanu – 40 ani, cameraman și chitarist al trupei Prea Târziu

35. Ionuț Maior – 27 ani, din Onești, locuia în Capitală, basist în trupa de rock Bruma, a absolvit Politehnica, a murit la Spitalul Universitar

36. Tullia Ciotola – 20 ani, o tânără italiancă, studentă la Universitatea Orientale din Napoli, se afla la București în cadrul programului Erasmus, a murit într-un spital din Rotterdam, după ce a fost transferată de la Spitalul SRI în Olanda

37. Florin Cristian Popescu – 35 ani, din cartierul Berceni, bodyguardul clubului Colectiv, a murit la Rotterdam, în drum spre spital, după ce a fost transferat de la Spitalul SRI în Olanda.

38. Adrian Popa – 29 ani, a murit la Spitalul Floreasca

39. Alex Chelba – 33 ani, fotograf

40. Andra Elena Toader – 30 ani, din Bacău, fotograf, a murit la Spitalul Floreasca

41. Serian Mavi – 25 ani, absolventă a facultății de Limbi Străine, angajată la compania Oracle, a murit la Spitalul Bagdasar-Arseni

42. Alexandra Rădulescu – 26 de ani, era din Brașov și lucra ca barman la Clubul Colectiv din București, a murit la Spitalul Floreasca.

43. Ayberk Manci – cetățean turc, a murit la Spitalul Floreasca.

44. Dan Matei Alexandru – 26 de ani, București.

45. Bogdan Enache – bateristul trupei Goodbye to Gravity. Starea acestuia s-a înrăutățit pe drumul spre Elveția, unde trebuia să fie internat la o clinică. Aeronava cu trupul acestuia s-a întors din drum la București.

46. Teodora Maftei – 36 de ani, jurnalistă şi fotograf, editor la Pro TV, a murit la clinica din Israel, unde a fost transferată săptămâna trecută

47. Liviu Zaharescu – 25 ani, din Brașov, fotograf pentru Let’s Rock România, absolvent al Facultății de Marketing a Academiei de Studii Economice București

48. Tudor Golu – 28 de ani, chitaristul formaţiei Axial Lead, artist grafic, animator 2D şi 3D şi cel care a făcut videoclipul melodiei „The day we die”, al trupei Goodgye to Gravity. A murit la un spital din Marea Britanie.

49. Elena Nițu – 18 ani, a murit într-un spital din Liverpool.

50. Vlăduț Roberto Andy, a murit în ziua când împlinea 19 ani într-un spital din Chelmsford

51. Alexandru Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity. Fusese transferat în 11 noiembrie, de la Spitalul Floreasca la un spital din Franța. El a decedat pe aeroportul din Paris, unde aeronava care îl transporta a aterizat în jurul orei 19.30

52. Mădălina Strugaru – 29 de ani. Prietena solistului Andrei Gãluț, a decedat la Spitalul Floreasca.

53. Alex Aliman – 28 de ani, a murit la Spitalul Floreasca

54. Claudiu Bogdan Istrate – 22 de ani, a murit la Spitalul Bagdasar.

55. Loredana Dărescu, 29 de ani, a murit la un spital din Germania

56. Ioana Victoria Geambașu – 18 ani, a murit la Spitalul ”Sf. Ioan” din București

57. Ana Albu – 37 de ani, a murit la Spitalul de Arși după ce fusese mutată pe 18 noiembrie de la Spitalul Sfântul Ioan.

58. Andreea Ștefan – 28 de ani, a murit vineri, 20 noiembrie, la trei săptămâni de la tragedie, într-o clinică din Germania

59. Alexandru Mihai Iancu – 22 de ani, era internat în stare critică la Spitalul „Sfântul Ioan” și a murit sâmbătă, 21 noiembrie.

60. Alexandru Hogea – 19 ani, din Sinaia, student al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității București, a murit la clinica AKH din Viena.

61. Ioana Panculescu

62. Roxana Elena Boghian

63. Neidentificat

 

A contribuit Diana DEDIU, studentă la Facultatea de Jurnalism Şi Ştiinţele Comunicării


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
danb, acum 1682 zile, 17 ore, 16 minute, 37 secunde
ISU vrancea are autorizație de functionare ?
remember, acum 1683 zile, 11 ore, 1 minut, 12 secunde
Daca ne aducem aminte ceva vreme in urma, patronul de la vox incerca sa profite in interes propriu de tragedia de la Clubul Colectiv. In realitate, cel care se arata , de ochii lumii, foarte preocupat citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.