Opinii

Recurs la istorie

Ziarul de Vrancea
20 dec 2015 958 vizualizări
Spovedanie pentru învinşi: manipularea celor care nu contează

Motto : „Între regi, între popoare, între oamenii de rând chiar, cel mai tare îşi dă drepturi asupra celui mai slab şi aceeaşi regulă este urmată de animale, de materie, de cele mai mici elemente, asfel încât în Univers totul se execută prin forţă; această ordine pe care noi o dezaprobăm, cu o oarecare aparenţă de justiţie, este legea cea mai generală, cea mai veche şi absolută a naturii ” (Theophil Simensky).
   
    Autorul aforismului de mai sus este scriitor belgian de limbă franceză  (1903 – 1989), creatorul personajului Maigret, un comisar de jandarmi care încerca să facă dreptate şi nu prea reuşea. Foarte rar se întâmplă să apară conducători puternici care să răspândească în jur lumină şi să aducă oamenilor bunăstarea unor civilizaţii benefice pentru toţi. Puterea fascinează, iar luptele pentu acapararea ei capătă cele mai bizare forme. Un destin care îl poate pierde pe om, inventat de el însuşi ca să aibă pe cine da vina.
    Esenţial pe pământ este deci să deţii puterea, spunea şi Blaise Pascal, despre credinţă vorbim doar în ceruri. În aceste condiţii, jocul democratic e doar o iluzie cu care ne amăgim de când ne naştem. Ceea ce facem este stabilit de alţii. Pentru marii „făuritori de istorie“, noi, cei de jos, n-am contat niciodată. Rândurile care urmează izvorăsc din tragedia acestor manipulări care îl scot pe omul obișnuit din ecuaţia rostului său în lume.

Atacul de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941

    La 7 decembrie 1941, baza navală americană din insulele Hawaii, cea mai impotantă din Pacific, a fost atacată de o „flotă combinată” japoneză, care înaintase pe mare zile şi nopţi fără să fi fost descoperită. Japonezii reuniseră toate navele militare de linie şi pe cele de transport, submarinele, portavioanele şi două flotile aeriene.
    Pierderile suferite de americani în urma atacului aerian japonez au fost extrem de grele: peste 2.400 de morţi şi aproape 1.200 de răniţi, 18 nave scufundate sau grav avariate, peste 200 de avioane distruse la sol. Faţă de pagubele provocate americanilor, pierderile japonezilor au fost minime.
    Ulterior s-au întreprins nu mai puţin de opt anchete oficiale, dar cauzele nu au fost niciodată lămurite pe deplin. Căutarea vinovaţilor a mers foarte departe, ajungând să fie învinuit chiar preşedintele Franklin Delano Roosevelt, pe motiv că-i trebuia un pretext pentru ca Statele Unite să intre în război împotriva Axei Berlin-Roma-Tokyo, contrar voinţei poporului american.
    Contraamiralul care a avansat această acuzaţie avea pe undeva dreptate, dacă nu chiar pe de-a-ntregul. La 4 decembrie 1941, maşina de decodificare „Magic” interpretase o telegramă ce anunţa intenţia japonezilor de a declanşa războiul, dar Washingtonul nu şi-a avertizat în niciun fel flota şi trupele din Pacific. După terminarea războiului, comandantul flotei din insulele Hawaii şi comnadantul districtului, care în 1941 fuseseră învinuiţi pentru dezastrul provocat de japonezi, au declarat că, dacă ar fi ştiut măcar cu 15 ore înainte de atac, Pearl Harbor ar fi fost salvat. Washingtonul ştia însă cu trei zile mai înainte. Nedând alarma care putea preveni catastrofa, autorităţile americane au manipulat cele 150 de milioane de conaţionali în direcţia dorită de politicieni.

Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001

    11 septembrie 2001 rămâne cea mai îndoliată zi din istoria Statelor Unite: atacurile teroriste de World Trade Center şi Pentagon, precum şi prăbuşirea zborului 93 undeva în Vest s-au soldat cu 2.993 de morţi, inclusiv terorişti, cetăţeni din 90 de ţări (pasageri în avioane, functionari în turnuri, oameni la sol). Transmiterea prăbuşirii turnurilor gemene în direct, urmărită pe toate ecranele din lume, a sporit foarte mult dramatismul momentului, dar a ridicat şi multe probleme.
    Bâlbâielile şi omisiunile autorităţilor de la Washington, dar mai ales constatările stranii făcute de specialişti au condus la vehicularea mai multor teorii conspirative. Una ditre ele este identică celei despre atacul de la Pearl Harbor: administraţia americană a ştiut de planul teroriştilor, dar a ales să nu intervină, fără a evalua proporţiile urmărilor, pentru că avea nevoie de un motiv în atacarea Irakului şi a Afganistanului. Conform altei teorii, aşa-zişii terorişti n-ar fi avut nicio legătură cu atacurile, acestea fiind, în exclusivitate, opera serviciilor secrete americane.
    Cei care au fost prezenţi în apropiere sau au urmărit tragicele evenimente la tv (ca noi), specialişti în construcţii şi mai ales în demolări, au remarcat că prăbuşirea celor două turnuri seamănă izbitor cu o demolare controlată, când clădirile se lasă uşor, etaj cu etaj, până la parter, ca efect al unei implozii. În plus, kerosenul cu care erau alimentate avioanele arde, au explicat cunoscătorii, cu flăcări galbene, în timp ce flăcările izbucnite în urma exploziilor la impact erau roşii, ca la folosirea unui explozibil pe bază de napalm. În 1945 a fost lovit de un avion un alt zgârie-nori emblematic din New York, Empire State Building, şi blocul nu s-a prăbuşit.
    Cel mai enigmatic este însă atacul de la Pentagon, unde avionul a intrat într-o aripă a clădirii aflată în renovare în care nu se găsea nicio persoană. O altă suspiciune ar fi că la WTC structurile de oţel s-au topit ca nişte lumânări de ceară şi au provocat prăbuşirea turnurilor, în timp ce la Pentagon au scăpat întregi chiar şi computerele şi cărţile din rafturile de bibliotecă.
    Presa a mai subliniat şi faptul că proprietarul clădirilor nu se afla în interiorul acestora în dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, iar cu câteva zile mai înainte încheiase o asigurare care acoperea înclusiv atacurile teroriste, după prăbuşire încasând de la firmele de asigurări mai mult decât investise. Inexplicabil este şi timpul de 40 de minute dintre atacul de la WTC şi cel de la Pentagon în care aviaţia Statelor Unite a rămas la sol. Manipularea se pare că reuşise.

    Ceaiul britanic şi borşul rusesc

    De când e lumea, popoarele au fost victime ale politicii „sferelor de interese”, numită mai diplomatic „sfere de influenţă”. O primă aplicare a acestui concept în spaţiul românesc a început în august 1939, când Germania hitleristă nu s-a arătat interesată de problema Basarabiei, care a ajuns pe mâna bolşevicilor lui Stalin prin faimosul Pact Ribbentrop-Molotov.
    A urmat apoi un 9 octombrie 1944, când trupele ruseşti intraseră deja în ţară, dată la care Churchill şi Stalin şi-au împărţit la Kremlin, pe termen nedefinit, „sferele de interese” în Europa Centrală şi de Est. Pentru a-şi salva uriaşul imperiu britanic, Churchill a manipulat discuţiile avute cu Stalin fără consultarea celor a căror soartă o hotărau. Aşa s-a ajuns la stabilirea unor procente de interese care aveau să influenţeze profund viaţa tuturor ţărilor est-europene: Rusia – 90% în România şi 75% în Bulgaria, Marea Britanie – 90% în Grecia (în acord cu SUA), iar în Iugoslavia şi Ungaria 50-50%. Faptul că ruşii ne-au ocupat de-a binelea e o altă poveste.
    Churchill a stat la Moscova până pe 17 octombrie 1944, timp în care „a aranjat” cât s-a putut mai bine în interesul ţării sale afacerile din Balcani. În procesul-verbal încheiat încă din prima seară s-a consemnat opinia primului-ministru britanic referitoare la noi: în legătură cu România nu-şi face probleme, deoarece această ţară este, în foarte mare măsură „o chestiune rusească”.
    Ca şi după Primul Război Mondial, Europa Răsăriteană a primit un sprijin neaşteptat din partea Statelor Unite, de data aceasta prin Roosvelt, care a limitat ulterior durata „sferelor de interese” la 50 de ani. Târgul acesta mi-a fost confirmat în 1990 şi de un participant la revolta anticomunistă din 1950 de la Bârseşti, Nicolae Burlui, care a stat în închisoare cu un fost corespondent la Bucureşti al ziarului New York Times. Popoarele est-europene n-au mai rezistat regimurilor totalitare abonate la borşul rusesc şi s-au eliberat cu cinci ani mai devreme. Despre milioanele de oameni care au înfundat puşcăriile comuniste dintre Marea Baltică şi Marea Neagră ca urmare a trădării Occidentulu nu mai spune nimeni nimic, aburii ceaiului englezesc amăgindu-ne din nou…

„Revoluţia” din decembrie şi „chestiunea rusească”

    Glasnostul şi perestroika lui Mihail Gorbaciov, instalat la Kremlin în 1985, iniţiatorul unei politici de depăşire a crizei sistemului comunist prin abandonarea dogmelor şi eficientizarea economiei, n-au ajuns şi la români, „geniul din Carpaţi” ducându-ne pe culmi cu himerele lui. Dictatorul trebuia deci înlăturat.
    Lumea fiind guvernată atunci bipolar, lucrul acesta s-a stabilit între George Bush senior şi Mihail Gorbaciov în cadrul întâlnirii tête-à-tête de pe puntea unui vas în apele Maltei. Statele Unite aveau probleme cu Antonio Noriega, şeful statului Panama, acuzat de trafic de droguri şi armanent în America Centrală, aşa că eliminarea „tiranului” de pe scena politică bucureşteană devenea din nou „o chestiune rusească”.
    La 10 decembrie 1989, în România încep să pătrundă coloane masive de autoturisme sovietice Lada, ocupate cu până la patru persoane atletice cu geci de piele (cca. 68.000 de „turişti”), în timp ce un portavion american se îndrepta spre Panama. La 20 decembrie 1989, în Panama debarcă 22.000 de puşcaşi marini, în timp ce la Timişoara începuse greva generală.
    Ceauşescu revine din Iran şi declară stare de necesitate. În cinci zile, Noriega este capturat şi dus în SUA, unde avea să fie judecat şi condamnat la 40 de ani de închisoare. În acelaşi timp, cuplul Ceuşescu va abandona puterea, dar va fi prins şi ciuruit la Târgovişte. „Oaia neagră” a comunismului cu faţă umană nu mai era. Puterea este preluată de oamenii Moscovei, în frunte cu Ion Iliescu, despre care elita comunistă de pe malurile Dâmboviţei ştia că „urmează” încă de la venirea la putere a lui Gorbaciov.
    Înainte de fuga Ceauşeştilor s-au înregistrat 159 de morţi, jumătate din ei la Timişoara, şi 1.500 de răniţi. După venirea lui Ion Iliescu la putere au murit 957 de oameni şi peste 2.500 au fost răniţi. Erau învinşii care nu contau în economia „sferelor de interese”. „Revoluţia” izbândise, manipularea continua …

Nu aduce anul ce aduce ceasul

    România a rămas „o chestiune rusească“ și sub Emil Constantinescu, cu toate eforturile acestuia de a se integra în lumea occidentală. Serviciile secrete au fost mai puternice. Dezlipirea de Rusia și apropierea de comunitatea euroatlantică a început în primul mandat al lui Traian Băsescu, menținut de americani și în al doilea, dintr-un singur motiv: de pe cerul Carpaților se pot zări atât Moscova, cât și Bagdadul și Damascul.
    Plantarea neașteptată a lui Klaus Johannis la Cotroceni a fost posibilă datorită mobilizării la urne, pe internet, la chemarea inițială a unui preot evanghelist din SUA, formă ultramodernă de campanie electorală neluată în seamă de social-democrați. Nu este de neglijat nici sprijinul serviciilor noastre, „la ordin“ sau din proprie inițiativă.
    Momentele „ceasului rău“ din noaptea de 30 noiembrie a.c., care s-au soldat cu pierderea a peste 60 de vieți nevinovate și alte câteva zeci de tineri mutilați pentru totdeauna au generat multe speculații în legătură cu dorința președintelui de a avea „guvernul meu“ într-un an de zile, timp în care „PSD îl va scoate pe Victor Ponta din joc“. Afirmația lui Johannis, imediat după demisia premierului, „Guvernul a demisionat. A fost nevoie să moară oameni ca lucrul acesta să se întâmple“ spune multe.
    A urmat un guvern așa-zis tehnocrat, cu „specialiști“ aduși din aparatul birocratic al Uniunii Europene sau culeși din rămășițele unor partide ieșite de pe scena politică. Gafele unui Parlament îmbătrânit în aranjamente au scos în evidență praful așternut peste victimele tragediei de la Clubul „Colectiv“. Nimeni nu va mai ști vreodată cum de s-a făcut dezinfecție și cu ce la buretele de pe plafon și stâlpi cu o zi mai înainte și nici cine ar fi putut înlocui artificiile cu ardere rece cu altele ale căror scântei calde au provocat incendiul... Cei care au vrut să forțeze demisia premierului nu s-au așteptat nici în ruptul capului la consecințe atât de catastrofale...
    Aceasta este „România lucrului bine făcut“, căreia i se pune mereu punct și se tot ia de la capăt, manipulatorii de profesie invocând perpetuu „nevoia unui nou început“. Cei care nu contează în jocurile politice rămân astfel totdeauna învinși...



                                Prof. Valeriu Anghel


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
delavrancea, acum 1897 zile, 16 ore, 59 minute, 28 secunde
O insailare penibila de jumatati de adevar, informatii inexacte , judecati viciate, condimentate din belsug cu impostura intelectuala si stiintifica , combinata cu nitica rea-vointa , trasa tendentios citeste integral
Turistu`, acum 1897 zile, 23 ore, 47 minute, 26 secunde
Articol super si mai ales... curajos. Daca ne spuneati ceva si despre alti turisti... chiar ca era complet!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.