Opinii

Nu mai vrem spaţii publice cu fum de ţigară!

Ziarul de Vrancea
18 nov 2015 1237 vizualizări
Dragi prieteni,

După cum ştim, săptămana trecută a fost una deosebit de bună pentru cei care doresc intrarea Romaniei în randul ţărilor civilizate în ceea ce priveşte fumatul în spaţiile publice. Comisia pentru Sănătate şi Familie din Cameră a avizat legea 349/2002 în forma ei amendată de Coaliţia Romania Respiră, urmand ca săptămana aceasta, legea să fie votată în plen. S-a întocmit şi un raport foarte clar şi responsabil de către această comisie. Dar săptămana aceasta, validarea şi investitura noului guvern au ţinut capul de afiş, votarea legii 349 fiind amanată pe săptămana viitoare deşi obţinuse şi susţinere politică la cel mai înalt nivel.
Profitand de această întarziere, reprezentanţi ai retailerilor, susţinuţi de industria tutunului au început o campanie de lobby adresată deputaţilor cerand rediscutarea legii, legandu-se în mod nejustificat de nişte amănunte tehnice care oricum sunt parte a legislaţiei europene privind comercializarea tutunului, legislaţie ce urmează să fie implementată în primăvara 2016. Strategia retailerilor este foarte clară: se urmăreşte abaterea atenţiei de la votarea legii în forma ei actuală şi obţinerea unei noi tergiversări, la fel ca la finalul sesiunii parlamentare precedente. Pe scurt, industria şi retailerii, partea comercială a întregului proces de producţie-vanzare-consum a tutunului, intervin în procesul legislativ peste partea de sănătate publică şi peste componenta socială, ceea ce este ilegal şi împotriva oricărei logici. Cum putem vorbi despre cifre de afaceri în contextul în care legea ce urmează a fi votată este orientată spre oameni ca potenţiali pacienţi şi nu spre oameni ca şi cumpărători ?
Să nu subestimăm agresivitatea industriei tutunului şi să ne amintim că această industrie a mers pană acolo încat a intentat mai multor ţări procese la curţile internaţionale de arbitraj în momentul în care aceste ţări au luat măsuri (legitime) împotriva consumului de produse din tutun. S-a întamplat cu Australia, Togo, Uruguay. Aşa că vă rugăm să luaţi poziţie public, pe blogurile voastre, pe paginile voastre de Facebook, împotriva acestui demers care urmăreşte obţinerea prevalării factorului comercial asupra celui medical. Să scriem celor responsabili pe adresele de e-mail pe care vi le punem la dispoziţie mai jos, neuitand cum campanii ca a noastră s-au materializat în legi de interzicere a fumatului în spaţii publice în multe ţări. Să dăm doar exemplul unora mai apropiate ca nivel economic sau mentalitate de Romania dacă lista celor ”civilizate” nu ne mai satisface. Nu se mai fumează în spaţii publice în: Bulgaria, Turcia, Rusia, Moldova, Albania! Joi este Ziua Naţională Fără Tutun. Să transmitem industriei tutunului şi retailerilor mesajul a peste 70% din populaţia Romaniei: nu mai vrem spaţii publice cu fum de ţigară !

Coaliţia Romania Respiră

Valeriu Zgonea: zgonea@cdep.ro
Florin Iordache: fiordache@cdep.ro
Gabriel Vlase: gabriel.vlase@cdep.ro
Rodica Nassar: rodica_nassar@cdep.ro
Ludovic Orban: ludovic.orban@cdep.ro
Marian Neacşu: marian.neacsu@cdep.ro
Eugen Nicolaescu: Eugen.nicolaescu@cdep.ro
Varujan Pambuccian: varujan@cdep.ro
Liviu Bogdan Ciucă: bogdan.ciuca@cdep.ro
Andras Levente Mate: mateandras@cdep.ro
Radu Mihai Popa: radu.popa@cdep.ro
Corneliu-Florin Buicu: florin_buicu@yahoo.com
Grupuri parlamentare: psd@cdep.ro; pnl@cdep.ro; minoritati@cdep.ro; gpc@cdep.ro; udmr@cdep.ro; grup_ppdd@cdep.ro



Marius VINTILĂ


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
gicu, acum 2004 zile, 20 ore, 57 minute, 1 secunda
Decat in coalitie cu Zgonea si Iordache, mai bine ma apuc de fumat.
fost fumator inrait, acum 2002 zile, 20 ore, 58 minute, 23 secunde
La tine acasa, atat!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.