Dan Nichita: “Vrancea pe diagonală” - Note de lector
Pe atunci era un tânăr student înflăcărat, dezamăgit că revoluţionarii din Focşani i-au încredinţat să controleze o stradă lăturalnică, pe care nu prea era agitaţie. Elan revoluţionar juvenil!
Cuvântul înainte, intitulat „Un obsedant „Quo vadis?” pe cerul Vrancei”, este onorat de Valeriu Anghel. A doua carte a lui Dan Nichita, prima fusese „Vrancea altfel”, este scrisă în două chei de receptare: una la vedere, pentru cititorul neutru, neavizat cu privire la evenimentele ce s-au derulat de la revoluţie, oferindu-i-se date şi nume reale din peisajul socio-politic vrâncean, alta doar la îndemâna celor implicaţi în viaţa cetăţii. Autorul pansează uneori rănile, înduioşat de evoluţia neagresivă a celor care acceleraseră prea tare în vremuri de cumpănă. Masca sub care îşi ascunde aceste personaje este foarte fragilă şi poate cădea uşor. Menajarea unor actanţi prezenţi în peisajul public vrâncean, prin nerostirea numelor, are în vedere latura pozitivă a evoluţiei acestora. “Vrancea pe diagonală” este un titlu cu tâlc. Unul care scuză omisiunile, dar şi oferă lectorului plăcerea de a completa informaţia cu lucruri ştiute de el. Cititorul atent la nuanţe nu are voie să treacă uşor peste sintagma „pe diagonală", deoarece aceasta este lămuritoare pentru metoda de selecţie a aspectului de viaţă surprins de autor. Privirea „pe diagonală” presupune omiterea unor detalii, optându-se pentru momente reprezentative în redesenarea unei epoci ce se întinde pe 26 de ani,
Autorul, deopotrivă publicist, literat şi specialist în matematică şi drept, implicat el însuşi politic ca membru al unui partid istoric, are vocaţia rotundului, a cercului. Remarcăm două secvenţe cu valoare de prolog –Din specificul local şi Ultimul proces al comunismului. Sunt adevărate pledoarii pro domo, relevând din spaţiul vrâncean oportunisul şi parvenitismul, gustul libertăţii şi al independenţei, clamând Ziua renaşerii şi anunţând ultimul proces al comunismului în Vrancea. Închiderea cercului se face prin capitolul „Câteva concluzii vrânceneşti”.
Monografia „Vrancei post-revoluţionare
Începând cu secvenţa” Amintiri de la ”Revoluţia” vrânceană, Dan Nichita schimbă modul de abordare a faptelor, în maniera lui Marcel Proust, plecând „în căutarea timpului pierdut”. De acum începe propriu-zis” monografia „Vrancei post-revoluţionare. Fixează pe pânza vremii personaje şi instituţii, deconspiră relaţiile dubioase dintre politicienii din diferite partide, scoate la tablă demagogi, fanfaroni, autocraţi, lingăi, centre de putere imposibil de destructurat în cumetria politică made în Vrancea, în ciuda strădaniei unor politicieni de bună credinţă. Afaceri, trădări, traseism, privatizări oneroase, negocierea funcţiilor publice ca la piaţă etc. Leitmotivele sunt baronii, clicile afaceriste, turnătoriile, corupţia, lupta pentru putere.Totul est privit cu luciditate, prin cifre şi fapte. Comentariul este ironic şi amar.
Cartea se citeşte fluent, captând cititorul prin inserţiile stilistice, alternând discursul argumentativ cu fraza colorată metaforic. Enumeraţii şi epitete în cascadă, ironii obţinute cu ajutorul interogaţiilor, trimiteri culturale şi vorbe de duh din paremiologia autohtonă şi universală ş.a.
„Vrancea pe diagonală” lansează întrebări şi oferă răspunsuri parţiale, invitând cititorul să caute alternative la posibilele rezolvări ale unor probleme care au frământat societatea. Pentru curiozitatea cititorului spicuim doar două, dezvoltate simetric în câte trei discursuri clarificatoare: „Necrologul PDL-Vrancea”, Avea PNŢCD-ul vreo şansă?”
În aceeaşi notă a căutării” timpului pierdut”, Dan Nichita alternează explorarea memoriei cu metoda jurnalului, conferind relatării credibilitate şi precizie. Sursa informaţiilor trimite la titluri din presa vremii. Arhiva cea mai credibilă se află în” pivniţa cu citate” a Ziarului de Vrancea”, care a rămas ultima redută a presei vrâncene în această dezastruasă perioadă pentru vrânceni şi nu numai. Sunt puşi la stâlpul infamiei politicieni şi afaceriştii care ne-au spoliat judeţul, ”sugând fără nicio ruşine sângele poporului”, cum ar zice în zeflemea nenea Iancu.
Cu fiecare nouă pagină, cartea aduce la rampă alţi politicieni lacomi, mincinoşi, umili cu stăpânirea, oameni dispuşi să înalţe ode ”conducătorului iubit”. Se propune conceptual de ”odă baronală”.
Paginile în care incriminează justiţia trădează specialistul în Drept. Stilul îmbracă haina juridico-administrativă şi nu mai are nimic reflexiv, conotativ. Pe măsură ce ne apropiem de final, suntem aduşi în cotidian, cronicarul realităţii vrâncene aflându-se, în sfârşit, în faţa” timpului regăsit”.
Finalul aduce gânduri luminoase despre Focşaniul de altădată, lăudând acerbia tânărului Sorin Tudose care a restituit vrâncenilor în mod altruist Focşanii din vremuri mai frumoase, din epoca 1899-1941.
Ultimele rânduri ale cării apărute în Brumar readuc speranţa şi încrederea în dascalii care nu au abdicat de la menirea lor, adevăraţi eroi care ”formează oameni, caractere, şi astfel împing lumea înainte”.
“Vrancea pe diagonală” este o carte-eveniment care înţeapă şi mângâie, o cronică sensibilă a unui intelectual căruia îi pasă de semeni.
Nu întâmplător, am lăsat în finalul acestor note de lector pe caricaturistul de talie mondială Constantin Pavel, care ilustrează multe capitole, uneori cu lucrări prea subtile pentru necunoscătorii în ale caricaturii.
Coperta I, Ceasul de pe frontispiciul Tribunalului, realizată de Silvia Vrânceanu, şi coperta IV, Statul românesc de drept: dreptul statului la coadă, foto sus Emanuel Tânjală, adaugă acea notă de sincretism artistic, ce se imprimă pe retina ochiului cititorului atent la detalii.
Profesor de limba română şi publicist, Vasile Lefter este membru în Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România. Ultima carte publicată este "Cu ochii în patru", un volum apărut în 2014 dedicat realităţilor în care trăim văzute prin ochii unui om al cetăţii.
