Colţul profesorului: ŞCOALA, IZVOR DE APĂ VIE…
Toţi, de la preşedintele ţării şi până la ultimul director ridică din umeri. Ce să-i faci, n-ai ce-i face! „Bună ţară, rea tocmală, mama ei de socoteală”, vorba cronicarului.
Tocmeala însemna tocmai înţelegerea, organizarea muncii, a treburilor societăţii, însemna administraţia de care se face astăzi atâta caz. „Am pus degitele ca să crează.” Atunci credibilitatea era asigurată prin cinste şi prin corectitudine, pentru că pe unde iese vorba, pe acolo iese şi sufletul.
În toată această lentoare, singurii care sunt alături de şcoală, sunt elevii, în special cei din învăţământul primar şi… gimnazial, pentru că odată cu vârsta elevii şi tinerii încep să înţeleagă şi să simtă lumea care-i înconjoară, să-i simtă imperfecţiunile şi mecanismele perverse.
Plecând de la afirmaţia că „şcoala face omul om”, că educaţia este, cu adevărat, cea mai veche ocupaţie a omului - schola în greaca veche însemna „răgaz după muncă” -, putem conchide că în acel răgaz, adulţii îşi învăţau copiii cum să vâneze, cum să domesticească animalele şi… plantele.
Cred cu toată convingerea că pentru limpezirea parcursului pe care-l are şcoala trebuie să armonizăm cel puţin trei factori: comunitatea, familia şi şcoala, altfel totu-i în zadar. Dacă şcoala nu poate coagula în jurul ei părinţii şi copiii, munca dascălilor este ca o arătură în Sahara.
În toată această derută, în care nimeni nu se mai înţelege cu nimeni, am văzut în cel puţin trei aşezări - Pufeşti, Soveja şi Păuneşti -, unde s-au sărbătorit 150 de ani de la înfiinţarea şcolii, ce de vreme ce de timp!!
Oricine a fost la aceste evenimente a putut vedea cum s-au adunat în jurul şcolii, copiii, părinţii, bunicii, tinerii, întreaga comunitate. La aceste evenimente, politicienii au vorbit aceeaşi limbă cu dascălii şi cu părinţii. Nu s-au lăudat, nu s-au împăunat pentru că de faţă erau şi dascăli „vechi de ani”, iar primarii au fost în mijlocul dascălilor şi al elevilor.
La Pufeşti, profesorul Nicolae Damian a prezentat „cronica” celor 150 de ani de viaţă a şcolii, în lucrarea "Pufeştii Vrancei, 150 de ani de învăţământ”, marcând vârsta acesteia şi printr-un monument ridicat în curtea şcolii. Toată lumea s-a bucurat să vadă împrejurul şcolii, întreaga comunitate, dascăli la vârste patriarhale, părinţi şi foşti elevi, astăzi oameni care duc pe umerii lor toate greutăţile societăţii.
La Soveja, sub aura Mioriţei şi sub steaua savantului Simion Mehedinţi, mai tânăr decât şcoala cu doar 3 ani (1868), în frunte cu patriarhii şcolii - Florica şi Iulian Albu, a căror vârstă adunată (181 de ani), este mai mare decât vârsta şcolii. Aceştia au fost secondaţi de Constantin Macarie - sufletul sărbătorii şi de Mariţica Viţă, de generaţia tânără, care a prezentat o cronică a şcolii şi vieţii sătenilor.
Am văzut aici o adevărată „defilare” a vârstelor, a istoriei şi sufletului acestor „oameni de la munte” strămutaţi pe acest meleag din secolul XVII. Am văzut cursul şcolii, o adevărată apă vie şi armonie a generaţiilor, la chemarea căreia au venit şi au trimis mesaje din toată lumea, foştii săi elevi.
La Păuneşti, aceeaşi atmosferă de armonie, de entuziasm şi nostalgie care s-a forjat prin legătura dintre generaţii. Cu această ocazie s-a împlinit un vis mai vechi acela de a face un bust şi de a atribui şcolii, numele lui Ion Ciocârlan (1874-1941), un adevărat „cazac” al lui Haret.
Tradiţia şi solidaritatea dăscălicească, au fost ilustrate cu respect şi emoţie prin prezentarea „istoricului şcolii” (prof. Iulian Roman), prin omagiul adus foştilor directori de către prof. Mihaela Enache - directorul şcolii. Cei omagiaţi, de ieri şi de azi, prin munca şi dăruirea lor de apostoli, au ridicat prestigiul şcolii în ultimii 50 de ani. Răspunsurile celor omagiaţi au ilustrat cu emoţie ataşamentul acestora faţă de şcoală, faţă de elevi şi de părinţii acestora.
* * *
Consultând lucrarea profesorului Ionel Budescu - Istoria învăţământului din Judeţul Vrancea, de la origini până la 1918, constatăm că vrâncenii au fost oameni cu dragoste de lumina cărţii, aşa că în anul 1865, la numai 1 an după Legea instrucţiunii (1864), dată de Al. Ioan Cuza, s-au înfiinţat pe actualul teritoriu al Judeţului Vrancea, fost Putna, următoarele şcoli: Adjud - şcoala de Băieţi; Adjudul Nou; Bătineşti; Boloteşti; Călieni; Colacu; Jariştea; Jorăşti; Livezile; Mărăşeşti; Mera; Pădureni; Vizantea; Vulturu de Sus.
Să luăm exemplul celor enunţaţi mai sus şi să rostim un laudatio pentru întreaga şcoală românească, care a clădit de-a lungul timpului, drumul acestui popor!
Tuturor acestor şcoli le urăm viaţă veşnică, iar truditorilor acestora sănătate şi spor în toate!
Costică NEAGU