Şi excomunicaţi, şi cu banii luaţi!
Tradus, motivul pentru care aceşti enoriaşi au fost pedepsiţi este unul banal: au făcut gură la şeful cel Mare, adică la Arhiepiscop! Faptele, pe scurt, ar fi aşa: preotul celor trei a fost prins cu o activitate privată cu obiecte bisericeşti, adică avea un magazin de profil, i s-a cerut să renunţe, n-a făcut-o destul de repede şi drept urmare i s-a dat arest la domiciliu, adică a fost trimis la mănăstire pentru vreo 30 de zile. Câţiva enoriaşi de-ai lui s-au scandalizat, au făcut gură… au fluierat în biserică, cum s-ar spune.
A urmat, scurt, excomunicarea!
Acuma, când citeşti despre ”ameninţarea unităţii bisericeşti” te apucă râsul, zici că se face referire la Marea Schismă din 1054, evenimentul ce a împărţit creştinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) şi estică (ortodoxă), iar când citeşti de ”excomunicare” te apucă plânsul. Este evident că o asemenea pedeapsă draconică a fost iniţiată direct de către Big Boss, Arhiepiscopul, pă motiv de nervi, de iritare şi de o uşoară indigestie apărută după o masă prea copioasă: ”Adică, cine Doamne iartă-Mă şi păzeşte-Mă sunt puricii ăştia ca să mă pişte pe Mine?! ”.
şi uite-aşa se puse elefantul să strivească insecta.
Oamenii au dat în judecată Biserica. Aici chestiunea devine interesantă. De ce? Păi pentru că Biserica trăieşte şi din banii statului, adică şi din banii mei, ai tăi şi ai lor, ai enoriaşilor excomunicaţi. În plus, înţeleg că în statutul Bisericii nici nu există această sancţiune şi, oricum, pedepsele se referă la clerici, nu la mireni.
Prin urmare, are dreptul Biserica să refuze serviciul religios în acest caz? Vor refuza oare instanţele civile, ce reprezintă Statul, să preia cazul? Este Biserica ”stat în stat”, chiar dacă este bugetată? Acestea ar fi întrebările, nedumeririle ce mă încearcă pe mine, ca enoriaş şi contribuabil disciplinat ce sunt.
La urma urmei, din punctul meu de vedere, câtă vreme asistenţa religioasă este un serviciu plătit din banii publici, avem de-a face pur şi simplu cu prestarea unei activităţi în schimbul unei sume de bani. E ca şi cum profesorul nu-şi mai educă elevul dacă acesta îl critică pe director, e ca şi cum nu mai primeşti asistenţă medicală dacă faci gură în spital. E ca şi cum eu plătesc la magazin un televizor şi vânzătorul se enervează pe mine şi nu vrea să mi-l mai dea. Nici televizorul, şi nici banul.
Ar fi fost oare mai bine ca enoriaşii să facă reclamaţie la Protecţia Consumatorului?
Rareş Chinescu
Rareş Chinescu este cetăţean al municipiului Focşani