Judeţul Vrancea, abisul viitorului
În anii de liceu spuneam mereu că voi pleca să îmi fac un rost în viaţă, apoi mă voi întoarce să revoluţionez acest judeţ. Din păcate, anii au trecut, iar eu, ca mulţi alţii, am realizat că plaiurile natale nu îmi oferă nici măcar cea mai mică motivaţie de a mă întoarce acasă. Dacă înainte visam că mă voi întoarce şi voi trăi în locurile natale, acum am realizat că acasă nu am niciun viitor. La nivel naţional, acest judeţ are un grad de şomaj în rândul tinerilor mult mai ridicat decât gradul de şomaj în rândul persoanelor trecute de 40 de ani. Tu, ca cititor sau cititoare, probabil ai copii, nepoţi cărora le doreşti un viitor mai bun. În acelaşi timp cel mai probabil, îţi doreşti ca la bătrâneţe să fie aproape de tine. Locurile de muncă pentru noi lipsesc cu desăvârşire. Oportunităţile de dezvoltare sunt aproape nule, iar autorităţile nu fac niciun demers în acest sens.
Îmi amintesc clasa a XII-a, când o stimabilă doamna, din partea Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Vrancea, a venit în clasă şi m-a învăţat cum să-mi completez dosarul de şomaj. Mi-ar fi plăcut să vină în faţa mea şi să îmi prezinte job-uri existente în acel moment pentru tinerii de seamă mea. Mi-ar fi plăcut să aud că există şi o altă variantă de a supravieţui în acest judeţ fără să aştept şomajul sau fără să lucrez pe un salariu minim pe economie, în cel mai bun caz.
Eu am plecat! Ca mulţi alţii, am ajuns să îmi vizitez părinţii de două ori pe an: de Crăciun şi de Paşti. E tragic să ajungi să îţi vezi familia în poze de pe desktop. E greu să auzi vocea celor dragi doar la telefon, o dată pe zi pentru că munceşti ca un sclav de dimineaţă până noaptea târziu pentru a avea un trai mai bun. Ca toţi ceilalţi visez la o familie, o casă a mea şi un trăi cât de cât decent. Studiez jurnalismul în Cluj Napoca şi visez la o carieră de succes. Nu m-aş întoarce pentru nimic în lume acasă. Văd oameni care şi-au călcat în picioare viaţa şi au rămas acolo. Oameni extraordinari ce s-au plafonat atunci când au ales să rămână în oraşul natal.
Andreea, Adjud-Shanghai, China
Andreea a ales capitala ţării la început, însă acum a ajuns pe tărâm asiatic. Şi-a început anii studenţiei la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Straine- Filologie Chineză-engleză. Anii de liceu i-a petrecut în Municipiul Adjud, absolvind la Liceul Teoretic “Emil Botta “ din acelaşi oraş. Paşii au condus-o către împlinirea propriului vis, iar acum îşi continua studiile în Shanghai, în cadrul Shanghai Internaţional Studies University. I-am cerut şi ei părerea gândindu-mă că poate sunt eu prea pesimist.
“Personal, nu m-aş întoarce acasă (prin asta înţelegând strict Vrancea, nu România) după ce termin studiile pentru că nu e nimic acolo care să se plieze pe ceea ce studiez eu şi pe ceea ce mi-aş dori să fac pe viitor. Singura şansă, acolo, ar fi să fiu profesoară, iar învăţământul nu mă atrage deloc. Ca traducător/interpret, cererea ar fi mult prea scăzută ca să pot trăi decent, cel mai probabil, cât despre o profesie în relaţii diplomatice nici nu poate fi vorba, acolo. Ca să nu mai spun că, din punctul meu de vedere, oraşul nu oferă foarte mult nici că posibilităţi de a-ţi petrece timpul liber sau de a te relaxa. Singurul lui avantaj este poziţia geografică, care ar putea fi cu adevărat valorificata. “
Gabriela, Focşani-Zaragoza, Spania
A terminat la Liceul Pedagogic “ Spiru Haret “ din Focşani, iar visul studenţiei a condus-o către Bucureşti, fiind studentă la Facultatea de Administraţie şi Afaceri. Prin intermediul programului ERASMUS a ajuns să studieze în Spania la Universitatea din Zaragoza. Din păcate, planurile ei nu cuprind întoarcerea în oraşul natal după cum spune şi ea.
“După terminarea studiilor, voi rămâne în Bucureşti, aplicând pentru un job în domeniul economic. Am luat această decizie, analizând oportunităţile şi avantajele pe care oraşul Bucureşti mi le oferă, în ceea ce priveşte locul de muncă. Aici există o gamă variată din care poţi alege, totul depinde de skillurile pe care de-a lungul studiilor le-ai dobândit: analist financiar, contabil, audit financiar, asistent marketing, etc. Cu alte cuvinte, există ocazia de a te dezvolta şi a progresa în domeniul ales de tine şi pentru care ai studiat atâţia ani. Într-adevăr, şi în judeţul Vrancea sunt oferte de muncă, dar mult mai puţine şi, de cele mai multe ori, nu în domeniul în care tu îţi doreşti. Astfel, oportunitatea de a te dezvolta pe o anumită ramură de activitate dorită de tine este practic eliminată. Totuşi, dacă îţi place sectorul de activitate în care lucrezi, iar locul de muncă îţi oferă satisfacţii pe măsura eforturilor depuse, consider că se poate face performanţă oriunde, chiar şi în judeţul nostru. “
Miruna, Adjud-Bucureşti
Am fost curios să aflu şi părerea unei tinere proaspăt ieşite de pe băncile liceului. Diferenţa de gândire nu este foarte mare.
“ Nu m-aş întoarce în Vrancea deoarece zona este foarte slab dezvoltată şi nu îţi oferă mare lucru. Singura chestie pentru care m-aş întoarce poate ar fi liceul în care am terminat. Dacă aş ajunge profesor, mi-ar plăcea să predau în liceul în care am învăţat şi eu. Mi-ar plăcea să îmbunătăţesc educaţia liceenilor pentru că ei sunt viitorul. “
Pe lângă ei sunt mulţi alţi tineri în toate colţurile ţării, ale continentului şi nu numai. Poate suntem diferiţi, poate am plecat din oraşe diferite, însă un singur lucru ne leagă: motivul pentru care nu ne mai întoarcem!
Stimată conducere a judeţului, lăsaţi construcţia aeroportului. Nu mai pierdeţi timpul şi aduceţi investitori în judeţ, ajutaţi-ne, iar noi la rândul nostru vă vom ajuta. Niciunul dintre noi nu a plecat la furat, niciunul dintre noi nu a plecat din cauza unei situaţii financiare prea bune de acasă. Toţi am plecat cu gândul că ne vom putea ajuta familiile şi probabil vom trăi mai bine peste ani.
Radu Tiliţă studiază la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai Cluj-Napoca