Dizarmonii la Ateneu
Din păcate, joi seara am simţit gustul amar de a locui într-o urbe de provincie unde la un concert cameral susţinut de un cvartet de clarinete în sală sunt 10-15 spectatori. Am trăit un moment de jenă, de frustrare, privindu-i pe cei de pe scenă care şi-au derulat cu dăruire programul cameral înscris într-un modest program de sală, mai simplu ca un program de serbare şcolară. Recitalul cameral propus de Clarin Armonia, un cvartet de clarinete compus din trei tineri italieni masteranzi la Conservatorul ” Egidio Romulado Duni” din Matera, Italia, Lucrezia Orlando, Francesco Calabrese, Angelo Porfido şi prim clarinetistul Gheorghe Constantinescu de la Teatrul Muzical Nae Leonard din Galaţi, a fost anunţat din timp de Ziarul de Vrancea. Alte voci care să invite la concert nu prea au mai fost. Mâhnit de indiferenţa vrâncenilor la evenimente muzicale de asemenea deschidere culturală, nu am înţeles absenţa de la o asemenea întâmplare sensibilă a elevilor de la Liceul de Muzică, înfiinţat cu mari eforturi după Revoluţie. Să vezi o sală goală cu doar câteva minute înainte de ora anunţată e un adevărat şoc. Iniţial, m-am gândit că am greşit ziua. Apoi, m-a străfulgerat gândul că nu va mai avea loc nici un recital. Din fericire, interpreţii s-au cufundat în lumea miraculoasă a pieselor lui Rimski Korsacov, Henry Macini, Jules Massenet, Antonio Vivaldi, Aram Haciaturian, Carl Maria von Weber, George Gershwin şi George Bizet, răsplătind pe cei care au găsit o oră pentru o astfel de chemare a muzicii. Noi, cei din sală, am simţit în interpretarea tinerilor muzicieni o adevărată încrâncenare, o sfidare a platitudinii în care trăim, o luptă cu inerţia cotidiană care ne transformă în nişte roboţi. Execuţiile instrumentale au parcurs un crescendo, pe măsură ce şocul unei săli goale a fost depăşit. Spre final, aplauzele păreau a fi ale unei săli arhipline.
Mă simt vinovat că nu am făcut nimic pentru a evita acest moment dezonorant pentru un oraş în care în obsedantul deceniu oamenii mergeau la concerte viaţa culturală de la noi fiind reper şi pentru alte aşezări româneşti. Poate că în vremuri mai calme ar trebui să ne aşezăm la o masă şi să punem în discuţie problemele noastre de suflet. E scandalos ca într-un oraş cu rezonanţă istorică, precum Focşaniul nostru, să nu se găsească barem 35.000 de euro pentru cumpărarea unui pian profesional.
Dragi edili, mai reflectaţi la strigătele unui gazetar care nu cere nimic pentru el! Mi se pare că vin în curând şi noile alegeri!
Vasile LEFTER