Persoanele fără venituri vor plăti asigurările de sănătate
O stafie bântuie Codul fiscal. Deşi încă specialiştii în fiscalitate nu s-au pus pe deplin de acord, mai au ceva timp, majoritatea acceptă că în noua reglementare fiscală există o dispoziţie potrivit cu care persoanele fără nici un fel de venit vor datora contribuţia la sistemul public de sănătate (CASS). Noul cod fiscal, cu bune şi rele, a fost deja promulgat şi va intra în vigoare la 1 ianuarie 2016.
Însă care este situaţia acum, sub regimul a ceea ce urmează să devină vechiul cod fiscal? În prezent, persoanele ce nu realizează nici un fel de venituri şi nici nu intră într-o situaţie specială exceptată, pentru a dobândi calitatea de asigurat, au obligaţia plăţii contribuţiei individuale la asigurările de sănătate. Plata CASS nu este deci obligatorie, dar persoana respectivă nu are statut de asigurat şi nu poate beneficia, teoretic, de sistemul public de sănătate. Dacă doreşte să apeleze la sistemul public de sănătate fie suportă integral costurile, fie plăteşte contribuţia de asigurări de sănătate. Această prevedere a fost aplicată deficitar în practică şi a dus la situaţii juridice complicate.
Probabil şi din acest motiv, noul Cod fiscal inovează şi introduce obligaţia plăţii CASS de către toate persoanele care declară că nu realizează nici un fel venituri. Astfel, potrivit art. 180 din noul Cod fiscal „Persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la art. 155 şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse, datorează lunar contribuţie de asigurări sociale de sănătate şi au obligaţia să solicite înregistrarea la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data la care se încadrează în această categorie”.
Voi explica aceste prevederi precum şi pe celelalte cu care se corelează în modul cel mai simplu care îmi este accesibil mie:
1. În primul rând, nu mai există posibilitatea unei persoane de a rămâne în afara sistemului public de sănătate. Contribuţia de asigurări sociale de sănătate este obligatorie pentru toate persoanele care nu sunt exceptate în mod expres şi este o obligaţie fiscală de sine stătătoare. Neplata ei nu înseamnă doar ruperea de sistemul public medical ci se contabilizează drept obligaţii fiscale restante, pasibile de a fi executate silit de organele fiscale ale statului.
2. Persoanele care declară că nu realizează nici un fel de venit sunt obligate să se înregistreze fiscal la administraţia financiară, dând astfel o declaraţie pe propria răspundere. Declaraţia astfel completată va putea sta la baza atragerii unei răspunderi penale dacă se dovedeşte că în realitate realizau un venit. Declaraţia mincinoasă în faţă organului fiscal poate constitui fie infracţiunea de fals în declaraţii (închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda penală), fie chiar o infracţiune de evaziune fiscală (închisoare de la 2 la 8 ani), prin ascunderea sursei de impozitare sau taxare. În acest fel banii obţinuţi la negru (nedeclaraţi în nici un fel) vor deveni extrem de riscanţi şi probabil că acesta este principalul mecanism prin care legiuitorul încearcă să fiscalizeze munca la negru.
3. Prevederea privind obligaţia plăţii CASS pentru persoana care nu realizează nici un fel de venituri nu se aplică celor al căror soţ are calitatea de asigurat şi plăteşte contribuţia de asigurări. Nu se aplică de asemenea părinţilor fără venituri proprii care se află în întreţinerea legală a fiului/fiicei asigurate. Lista completă a exceptărilor este prevăzută în art. 154 şi mai conţine de exemplu copiii, studenţii, persoanele cu handicap, ori femeile însărcinate sau lăuze.
4. Obligaţia înregistrării la organul fiscal şi a plăţii contribuţiei de asigurări de sănătate priveşte de fapt persoanele care realizează exclusiv venituri la negru (nedeclarate), cei care practică agricultura de subzistenţă şi nu primesc pensie sau ajutor social, elevii şi studenţii care au încheiat studiile, au ieşit din şomaj şi încă nu s-au angajat, casnicele care nu au un soţ asigurat, precum şi pe cei care efectiv nu au absolut nici o sursă de venit şi nici nu se află în întreţinerea legală a unui asigurat. Obligaţia priveşte şi persoanele plecate în străinătate o perioadă mai mare de 183 de zile, care şi-au ales rezidenţa fiscală în România şi care declară că nu realizează venituri. După aprecierile unor specialişti ar fi vorba în total de cca 1,5 – 2 milioane de persoane aflate în una din situaţiile care obliga la înregistrare fiscală şi plata asigurărilor CASS.
5. În sfârşit, persoana fără venit va datora, ulterior înregistrării declaraţiei lui, o contribuţie lunară de asigurări de sănătate de 5,5% din salariul minim brut pe ţară. Plata se face trimestrial, până pe data de 25 a ultimei luni, iar anual se emite o decizie de impunere de către organul fiscal. Dacă Guvernul se ţine de cuvânt şi salariul minim pe economie va fi din ianuarie 2016 de 1.200 lei, înseamnă că valoarea lunară a contribuţiei este de 66 lei, adică 198 lei trimestrial şi 792 lei anual.
O astfel de reglementare poate suscita în mod legitim nedumeriri. “E o prostie. Vor trebui să dea din nou amnistie, nu au cum să colecteze”, spunea de exemplu colegul meu, avocat specializat Gabriel Biriş, citat de ziare.com. Tot teoretic, pot fi găsite justificări suficient de temeinice. Cine beneficiază de serviciul public de sănătate trebuie să contribuie, iar contribuţia lunară este infinit mai mică decât eventuala suportare integrală a serviciilor medicale de către persoana neasigurată. Cred că principalul obiectiv al celor care au redactat aceste prevederi în Codul fiscal a fost însă altul. Disciplinarea persoanelor care declară că nu realizează nici un fel de venit dar totuşi obţin venituri la negru şi punerea lor sub presiune pentru a-şi fiscaliza veniturile sub sancţiuni de natură penală. Rămâne desigur întrebarea ce se va întâmpla cu situaţia persoanelor care cu adevărat nu realizează nici un fel de venit şi nici nu sunt asiguraţi, direct sau indirect. Dacă nu au, de unde să dea? Dar asta e deja problema şi răspunderea politicienilor.