Opinii

Eroii uitaţi de la Păţeşti

Marian Florin DÎRDALĂ
16 sep 2015 2095 vizualizări
Trăim într-o perioadă în care respectul de odinioară s-a pierdut şi în care ne închinăm umili la puternicii zilei, fie ei oameni cu bani, oameni politici sau ambele, uitându-i pe aceia datorită cărora lumea, aşa cum o ştim noi, există.

În micul cartier Unirea, ce aparţine de oraşul Odobeşti, sau pe înţelesul bătrânilor din zonă şi nu numai, în vechea comună Păteşti, după Primul Război Mondial, autorităţile de atunci, în semn de preţuire pentru eroii neamului nostru, au gândit cum trebuie şi au hotărât ca toate străzile localităţii Păteşti să poarte numele unor oameni ce s-au născut şi au trăit în comună, dar şi-au pierdut viaţa în timpul Primului Război Mondial. Astfel, au apărut în nomenclatura stradală locală titulaturi precum Gh. Sărăcuţu, Ion V.  Rusu, Gh. Dardală, Al. Jalba, Trei Eroi, Drumul Libertăţii, Neculai Homoc, Ştefan Basma, Neculai Barbăndeal, Sava Toderaşcu, Erou Nec. Calota, Nica Manolache, Paraschiv Todor, Neculai A. Spiridon, Gh. Bălan, Neculai Ciobotaru, Erou Lct. Macovei, etc. Aceşti oameni nu au fost bogaţi, nu au fost persoane de pe scena politicii, comandanţi de armate sau alt gen de celebrităţi. Ei au fost oameni simpli, care prin devotamentul şi sacrificiul lor au convins Europa că România merită să aibă un viitor. În semn de preţuire, atunci, Consiliul Local Păteşti a hotărât ca numele acestora să rămână pe veci în memoria fiilor comunei. Din păcate, schimbările de regim au şters cu buretele această hotărâre veche a autorităţii locale, iar numele eroilor au dispărut atât din evidenţele urbanistice, cât şi din amintirea locuitorilor comunei. Mai sunt pomeniţi doar în monumentul de formă piramidală executat în 1934 cu banii tuturor sătenilor păteşteni, în frunte cu Homoc Dragomir. De curând, actualul Consiliu Local Odobeşti a dispus ca în cartierul Unirea străzile să poarte noi denumiri, dar în niciun caz care să amintească de vechii păteşteni ce au murit şi pentru cei care azi iau hotărâri anapoda, asta în timp ce organizează festivităţi închinate, culmea, tot eroilor din Primul Război! O fi bine ce au făcut conducătorii de azi sau era mai bună hotărârea autorităţilor de demult?

 

 
Marian Florin Dîrdală este cercetător la Serviciul Judeţean Vrancea al Arhivelor Statului




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
basma ionut, acum 3091 zile, 49 minute, 58 secunde
foarte interesant sa afli ca strabunicul tau a fost declarat candva erou. Stiam ca a luptat inacest razboi si i-au ramas orfani 7 copii, dar cam atat. ma bucur ca azi fiul meu ii poarta numele de citeste integral
bun articol, acum 3115 zile, 21 ore, 1 minut, 59 secunde
A fost buna initiativa vechilor autoritati - un gest de cinstire a memoriei unor oameni simpli, care si-au dat viata pentru ceea ce suntem azi. Nu cred in cuvinte inaltatoare, gen citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.