Opinii

Ce a fost „Ziua Învăţătorului“ şi de ce nu mai este

Prof. Valeriu Anghel
20 iul 2015 3233 vizualizări
Motto: „Moşneag senin, cu tâmpla ta curată / O cer pe veci nădejdii mele pază. / Din soarele copilăriei mele / Pe fruntea ta mai licăreşte-o rază... / Azi, ca un sfânt într-o icoană veche, / Blând îmi răsai cu faţa ta blajină, / Cu zâmbet bun, cu ochi cuminţi şi limpezi, / Strălucitori de lacrimi şi lumină“ (Octavian Goga – „Dascălul“)

Citind „punctul de vedere“ al profesorului Costică Neagu privind tradiţia şcolii în legătură cu „Ziua Învăţătorului“ şi apoi intervenţiile unor „fantome“ în spaţiul virtual al „Ziarului de Vrancea“, m-am gândit multe zile dacă trebuie să apăr sau să acuz pe cineva. Până la urmă m-am hotărât să fiu într-un fel neutru, mergând pe ideea că preopinenţii noştri pot înţelege dictonul „nosce te ipsum“ („cunoaşte-te pe tine însuţi“) cu care latinii se adresau celui care se producea în public, urându-i să fie, în primul rând, sănătos la minte. De aceea nu pot să nu sesizez nobleţea domnului care se adresează unui coleg „magistre“, atunci când spune că „învăţătorul este cea mai înaltă figură cum nu este alta sub soare, opera sa, modestă în aparenţă, fiind cea mai mare operă a istoriei“. Păcat că nu am aflat şi cui aparţine citatul...

Ce a fost „Ziua Învăţătorului“ şi de ce nu mai este

    „Ziua Învăţătorului“ a fost sărbătorită pentru prima dată în 1927. În acest an s-au schimbat cinci guverne, pe la Ministerul Instrucţiunii Publice perindându-se medicul Constantin Angelescu, medicul Nicolae Lupu, filosoful  Petre P. Negulescu, filosoful şi scriitorul Ion Petrovici. Nu ştim când s-a legiferat, dar la 30 iunie 1927, când s-a sărbătorit prima dată, prim-ministru era  Ion I. C. Brătianu, iar ministru al instrucţiunii publice – dr. Constantin Angelescu, cel care a iniţiat un vast program de construcţii şcolare după un model ce-i poartă numele. A murit în 1948 în închisoare.
    Până la reforma de tip sovietic din august 1948, serbarea de sfârşit de an era la 29 iunie, de Sânpetru, în fiecare şcoală, iar pe 30 iunie se sărbătorea, cu mare fast, pe grupuri de localităţi, „Ziua Învăţătorului“. Este epoca în care cei mai stimaţi oameni din sat erau primarul, preotul şi învăţătorul. Apoi, până la formarea judeţelor în 1968, „Ziua Învăţătorului“ se sărbătorea la aceeaşi dată, însă la centrul de raion, uneori două-trei zile. După formarea judeţelor s-a sărbătorit pe centre pedagogice. Potrivit tradiţiei, cu această ocazie se făcea un bilanţ al rezultatelor şcolare obţinute de cadrele didactice din preuniversitar în pregătirea elevilor.
    La 29 octombrie 2007, Parlamentul României a stabilit, prin Legea nr. 289, ca „Ziua Învăţătorului“ să fie sărbătorită, în fiecare an, la 5 iunie, când „cadrelor didactice li se vor acorda premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice pentru merite deosebite“. Total aiurea, la această dată neputându-se cuantifica activitatea cadrelor didactice în funcţie de rezultatele elevilor.
A venit apoi Legea educaţiei naţionale nr. 1 /2011, elaborată sub minsteriatul lui Daniel Funeriu şi asumată de guvernarea Băsescu-Boc fără a fi discutată în Parlament, care abrogă întreaga legislaţie şcolară anterioară. Din 2011 nu mai avem funcţiile didactice de educatoare şi  învăţător, ci de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar şi profesor pentru gimnaziu şi liceu (art. 247, lit. b, c, d). Presat de opinia publică să-şi prezinte diploma de bacalaureat (pe care n-o avea), Daniel Funeriu a uitat să abroge şi Legea nr. 289/2007 referitoare la „Ziua Învăţătorului“, care a rămas doar ca amintire. Înceta astfel o tradiţie a şcolii româneşti veche de opt decenii...

„World Teacher’s Day“ – „Ziua Mondială a Profesorului“

Denumită şi „Ziua Internaţională a Educaţiei“, „Ziua Mondială a Profesorului“ este celebrată la 5 octombrie din anul 1994, ca urmare a recomandărilor UNESCO/ILO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură şi Organizaţia Internaţională a Muncii) privind importanţa educaţiei, ca serviciu public şi rolul major al profesorului ca expert în domeniul educaţiei.
Ce criteriu a aplicat Daniel Funeriu când a numit toate cadrele didactice profesori nu ştim. S-o fi gândit probabil la o afirmaţie în sens general a lui Nicolae Iorga, potrivit căreia „profesor îţi este orice om de la care poţi să înveţi ceva“. Un intelectual însă care are în casă câteva dicţionare nu se poate să nu afle cum sunt denumite funcţiile didactice în ţările de al căror sistem educaţional ne străduim să ne apropiem. Răsfoindu-le, o primă concluzie ar fi aceea că în nicio limbă de mare circulaţie (romanică sau germanică) nu se suprapun noţiunile. Nici măcar atunci când funcţiile sunt denumite prin cuvinte compuse, cu părţile componente sudate sau nu.
Funcţia didactică de învăţător este denumită în franceză maître d’école sau instituteur, în italiană – maestro elementare  sau institutore, în spaniolă –  maestro de escuela, în engleză – schoolmaster, provenite din lat. magister, respectiv institutor. Contrase în maître, maestro sau master, acestea nu se echivalează cu professeur în franceză, professore di Universitá în italiană (profesorul de liceu fiind numit  insegnante), cu profesor în spaniolă sau professor (universitar) în engleză (cel de liceu numindu-se  teacher), provenite din lat. professor.
Faptul că extinderea denumirii de profesor la toate treptele şcolii noastre este o aberaţie e demonstrată de germană, unde a învăţa (pe altul) se spune lehren, învăţător şi profesor pentru şcoala elmentară – Lehrer, profesor de liceu –Studienrat, cuvântul Professor denumindu-l doar pe cel din învăţământul superior. Nu ştim cum, la noi, o educatoare care îl învaţă pe copilul de trei ani cum să-şi facă igiena gurii i s-ar putea adresa unui profesor universitar, autor al unui raft de cărţi, de „ziua“ lor, „La mulţi ani, colega!“
Curioasă este etimologia românescului a învăţa, provenit din latinescul neatestat *inAvitiare, al doilea cuvânt derivat din vitium, care înseamnă viciu, defect, vină. Domnul Costică Neagu este la bază învăţător şi poate de aici i se trage acest  „viciu“, acest „defect“ căruia i s-a dedicat toată viaţa: învăţătura.

Personalitatea profesorului Costică Neagu ot Negrileşti

Adăugarea unui arhaism la numele profesorului Costică Neagu nu este o glumă şi nici pe departe nu are o conotaţie peiorativă, ci întregeşte un blazon al unui om care reînvie cu har şi dăruire o parte din trecutul fabulos al Ţării Vrancei. Conferenţiar universitar cu doctorat în ştiinţele educaţiei, Costică Neagu se ocupă cu Metodica predării limbii şi literaturii române în învăţănântul primar şi cu Metodica educării limbajului (ce curs, Doamne, de la care n-ar trebui să lipseasca niciun BulBuciEscu sau Cârcotash!) la Departamentul de Formare a Profesorilor  Focşani din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii Bucureşti.
Ca director al Casei Corpului Didactic două decenii, a făcut din sediul acesteia, cândva gata să se prăbuşească, o clădire modernă, multifuncţională, în care azi se intră ca într-un lăcaş de cult. Aici a organizat de un sfert de veac „Zilele Simion Mehedinţi“, publicând şi un Buletin al Asociaţiei „Simion Mehedinţi“ cu toate comunicările ştiinţifice prezentate de profesori universitari şi cercetători ştiinţifici la manifestare. Ca editor, a înfiinţat Editura Terra şi a reluat, într-o serie nouă, prestigioasa „Milcovia – revistă regională de studii“. Este autorul a nouă cărţi şi coautor al altor nouă, a publicat zeci de studii şi articole în volume colective, reviste de specialitate şi în presa locală. Are meritul de a fi subliniat rolul unor personalităţi locale uitate în dezvoltarea economică, socială şi culturală a acestui colţ de ţară precum Neculai Jechianu, Ion Ciocârlan, Vasile Ţiroiu, Simion Hârnea ş.a.
Activitatea sa capitală rămâne retipărirea integrală a operei savantului Simion Mehedinţi, întemeietorul geografiei româneşti ca ştiinţă, pentru care în 2012 a fost distins de Academia Română cu o Diplomă de onoare, singura de acest gen acordată unui vrâncean în ultima jumătate de secol. Mai mult decât atât, în 1993 a organizat reînhumarea rămăşiţelor pământeşti ale savantului la Soveja, îndeplinid astfel ultima dorinţă testamentară a magistrului.
Ca metodist, coordonează practica pedagogică a studenţilor, efectuează inspecţii speciale pentru acordarea gradelor didactice, participă în comisiile de acordare a acestora. Între timp (care timp, numai Dumnezeu ştie!) se ocupă şi de înfiinţarea unei Case Memoriale „Dumitru Pricop“ la Negrileşti (una din cele mai reprezentative localităţi ale Ţării Vrancei), rezistând tuturor brontozaurilor care încearcă să-l demobilizeze.
Da, domnilor, viaţa şi opera profesorului Costică Neagu poate constitui o temă de doctorat în orice domeniu doriţi: pedagogie, sociologie, filologie sau comunicare şi relaţii publice. Dacă nu vă decideţi, întrebaţi-l pe profesor cum pot fi abordate, ca personalităţi de statura savantului Simion Mehedinţi, un Duiliu Zamfirescu, Gheorghe Tattarescu, Anghel Saligny sau Ion Mincu. De nu vă încumetaţi, staţi cuminţi în banca dumneavoastră şi mâncaţi seminţe. Este, oricum, mai sănătos...

Spiru Haret – întemeietorul învăţământului românesc modern

Un „fantomas“ cu oarece ştiinţă de carte îl taxează, până la un punct corect, pe Costică Neagu în privinţa „Zilei Învăţătorului“, dar cade într-o mare eroare când afirmă că 5 iunie este „ziua de naştere a întemeietorului învăţământului românesc modern“. Gheorghe Lazăr, căci despre el este vorba, propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească, a înfiinţat, în 1818, la Mănăstirea Sf. Sava din Bucureşti, prima şcoală în limba română. Participând la răscoala lui Tudor Vladimirescu din 1821, a fost obligat să se retragă, după înfrângerea acestuia, la Avrig, lângă Sibiu, unde se născuse în 1779 şi unde a murit în 1823. După o întrerupere de un an, conducerea şcolii a fost preluată, pentru cinci ani, de Ion Heliade Rădulescu (1802-1872), care a desfiinţat pentru totdeauna şcolile greceşti.
Întemeietorul învăţământului românesc modern este însă Spiru Haret (1851-1912), membru al Academiei Române, ministru al instrucţiunii publice în mai multe guverne liberale. Numit ministru în 1897, elaborează, împreună cu C. Dumitrescu-Iaşi, un proiect de reformă a învăţământului, considerat, la vremea aceea, printre cele mai avansate din Europa. Organizat pe baze ştiinţifice, se introducea pentru prima dată obligativitatea învăţământului primar cu aceleaşi programe şi la sate, şi la oraşe, gimnaziul a devenit unic, cursul superior s-a divizat în secţiile clasică, reală şi modernă, s-a înfiinţat învăţământul profesional cu şcoli de agricultură, de meserii şi comerciale, universităţile au primit şi sarcina de a efectua cercetare ştiinţifică etc. Prestigiul de care s-a bucurat Spiru Haret l-a determinat pe Regele Carol I, în 1901, când savantul revenise în fruntea Ministerului Instrucţiunii Publice, să amâne cu două ore depunerea jurământului noului guvern liberal prezidat de Dimitrie A. Sturdza, pentru că ministrul instrucţiunii avea curs la Universitate. Ce plin de învăţăminte gest regal...

Punct şi de la capăt. Dacă se mai poate...

Punctul de vedere exprimat de profesorul Costică Neagu ot Negrileşti în „Ziarul de Vrancea“ din 29 iunie a.c. a avut darul de a readuce în scenă o dramă deloc colaterală sistemului de învăţământ. După preluarea guvernării de către USL, Legea educaţiei naţionale patentată de Daniel Funeriu în 2011 a suferit peste 200 de modificări. Acum se lucrează la o altă variantă care va fi adoptată, probabil, înainte de alegerile din 2016. În cazul schimbării culorii guvernului, se va alege praful şi de aceea.
Problema care rămâne pentru slujitorii şcolii, pentru oamenii din presă şi pentru „fantomele“ din spaţiul virtual al jurnalelor (rugate să nu mai siluiască limba română şi să scrie cu diacritice, aşa cum le-a spus învăţătorul lor când erau mai tinere şi la gând curate) este să determine legiuitorul să se revină la denumirea tradiţională de educatoare şi învăţători, menţinându-se şi o ierarhie existentă în alte domenii de activitate (muncitor calificat, maistru, subinginer, inginer), precum şi la „Ziua Învăţătorului“ pe 30 iunie.
Iar cei care se cred mari pamfletari (specializaţi pe invective) să nu ne oblige să le răspundem pe măsură, chiar dacă se ascund în continuare sub masca anonimatului, căci nu vom ezita s-o facem....


        Prof. Valeriu Anghel



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
leviathan, acum 1461 zile, 22 ore, 5 minute, 56 secunde
Un alt dinozaur comunistoid se produce, iata, in paginile Ziarului de Vrancea, aducand inca o data aminte, daca mai era nevoie, ca bunele obiceiuri deprinse pe vremea plenarelor PCR cand infierau cu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.