Tu cum ai petrecut Zilele Focşaniului?
Au fost „Zilele Municipiului Focşani” şi ele trebuie să se aniverseze. Nu putem renunţa la istoria spaţiului pentru că nicio localitate din lume nu o face. E parte din întregul ce defineşte locul, însă, fiecare loc este sfinţit de cei care-l locuiesc. Cu bune sau cu rele, fiecare dintre voi aţi observat, în timp ce v-aţi deplasat, pentru a trăi câteva momente ce au marcat o aniversare. Aniversarea oraşului în care trăiţi, nu neapărat în care v-aţi născut, mai ales că în epoca modernă vorbim şi despre mobilitate teritorială, pe lângă multele probleme fundamentale ale societăţii globale. Sigur că, veţi spune, acum când ar trebui să sărbătorim pe proaspătul ministru al Transporturilor, ar fi cam expirat textul cu sărbătoarea Focşaniului, nu-i aşa?
Ştiu că e greu să sărbătoreşti sau să asişti la sărbători ale oraşului în timp ce multe cartiere zac în mocirlă şi gropi neastupate de decenii.
Eu nu sper nici la Autostradă, nici la aeroport, eu sper să se astupe toate gropile din municipiu şi să se repare toate drumurile judeţene rupte (vezi Valea Sării – Nereju, vezi Grumaz-Vrâncioaia, vezi Valea Milcovului, vezi Valea Vizăuţului, vezi Lepşa -Soveja), craterizate şi cu poduri şi podeţe care arată ca bombardate de meteoriţi şi câte or mai fi. Este frustrant să vezi cum se aruncă banii pe diverse manifestări care nu au nicio legătură cu managementul edilitar sau judeţean, dar, repet, istoria trebuie respectată, spun asta fără să fiu părtinitoare.
Dincolo de micii şi berea ce însoţesc fiecare festival sau sărbătoare, şi fumul care, probabil, a ajuns pe acoperişurile blocurilor, nu pot să nu remarc o uşoară îmbunătăţire a programului din acest an. Am avut impresia, chiar şi preţ de câteva secunde, că parcă organizatorii au ţinut cont şi de sugestiile mele dintr-un articol anterior. Bineînţeles, bugetul va fi limita oricărei planificări, dar diversitatea manifestărilor incluse şi veşnica veselie a Focşănenilor nu aş fi putut să nu le remarc.
În limita timpului meu m-am deplasat acolo unde am putut. Am refuzat să particip la show urile de după ora 19, cu care nu sunt de acord cât timp se aruncă prea mulţi bani către acei artişti care vin şi pleacă fără să le pese de unde, în timp ce alte nevoi aşteaptă să fie rezolvate. Unii sunt abonaţi veşnic la megaspectacolele din Piaţa Unirii, iar piaţa se umple şi oamenii cântă de bucurie, fără ca ei să-şi dea seama că de fapt spectacolele nu sunt deloc pe gratis. Desigur, noutatea din acest an a fost formaţia Phoenix dar, din auzite, cei care ar fi vrut să vadă fuste scurte şi decolteuri mai multe pe scenă, nu au mai rămas la concert. Bine că s-au salvat banii pentru artificii şi au fost dăruiţi elevilor merituoşi ai oraşului.
Şi de ce ar fi trebuit organizat, separat, un Festival de Jazz cu scopul caritabil de a strânge banii pentru un pian de concert la Ateneu? Am auzit că a fost superb spectacolul şi îmi pare rău că am fost plecată din oraş. Ceea ce vreau să remarc este faptul că, pe de o parte, se risipesc banii pentru artiştii ţării participanţi la festivalurile oraşului, iar pe de altă parte alţi oameni de bine din oraş, fundaţii şi ONG uri se dau cu capul de pereţi să găsească bani pentru salvarea de vieţi ori pentru salvarea culturii locale, organizând evenimente „altfel”, dar care ar trebui să existe şi într-o agendă comună. Paradoxal, nu?
Ce mi-a plăcut şi ce nu mi-a plăcut
Mi-a plăcut vernisajul expoziţiei „Colţul lui Pavel” şi faptul că au fost câţiva invitaţi speciali din Serbia, Liban şi Armenia, discursul Excelenţei sale Ambasadorul Armeniei la Bucureşti fiind unul diplomat, complet şi, totodată, sensibil. Mi-a plăcut că s-au realizat şi împărţit cocarde personalizate şi că s-a distribuit şi revista municipiului. Nu mi-a plăcut faptul că prea puţine persoane obişnuite au fost interesate de acest eveniment şi de expoziţia care a rămas deschisă mai multe zile, unde s-ar fi putut vedea multe aspecte ale vieţii sociale prin ochiul critic al lui Constantin Pavel.
Mi-a plăcut Festivalul Coral „Pastorala”, la Teatrul „Mr. Gh. Pastia”, unde am reuşit să văd corul de copii ”Vulturaşii” din Vrancea şi Corul de Cameră „Madrigal”, dar nu mi-a plăcut că nu am reuşit să rămân mai mult, fiind pus în program aproape în acelaşi timp cu un alt eveniment la care trebuia să fiu, la Ateneu.
Mi-a plăcut lansarea albumului de colecţie al lui Sorin Tudose „Focşanii de altădată – o istorie ilustrată”, un album la care autorul a muncit peste 4 ani şi care a avut norocul să întâlnească persoane minunate să-l ajute ca acest album să vadă lumina tiparului. Nu mi-a plăcut că acest eveniment nu a fost inclus în programul oficial al evenimentelor, că în afară de doi consilieri locali prezenţa oficialilor a lăsat de dorit, explicabil de altfel, dat fiind faptul că „a te simţi vinovat” că ai participat cumva la demolarea oraşului nu e lucru uşor sau de recunoscut. Nu mi-a plăcut nici faptul că prea puţini oameni, faţă de câţi ar fi trebuit să fie, au fost prezenţi, în timp ce Piaţa Unirii era plină şi boxele bubuiau pe ritmuri de The One. Mi-ar fi plăcut să văd tirajul epuizat din prima şi că Primăria îşi calcă pe orgoliu şi cumpără şi al doilea tiraj pentru a fi dăruit tuturor vizitatorilor. Având în vedere că nu prea mai există obiective turistice de promovat, măcar să arătăm un album cu ce a fost în trecut.
Mi-a plăcut că s-a desfăşurat şi Festivalul Internaţional „Plaiurile Mioriţei” şi că avem şi noi un Ansamblu Folcloric profesionist „Ţara Vrancei” de toată lauda. Doamna Maria Murgoci este neobosită şi a animat Piaţa Unirii în toate nuanţele folclorice, dând tonul tuturor dansurilor, cântecelor şi ritmurilor folclorice tuturor ansamblurilor invitate, din ţară şi străinătate.
Mi-a plăcut Concertul Festiv al Orchestrei de Cameră „Unirea” şi efortul deosebit de a se reuni de fiecare dată la noi, de prin toate Filarmonicile din ţară, sub bagheta magică a lui Vincent Gruger. La acest concert au fost şi invitaţi speciali precum compozitorul şi dirijorul Sabin Păutza, chitaristul Dan Arhire sau soprana Elena Dincă. Totuşi, nu mi-a plăcut aşa zisul imn al oraşului, chiar dacă vocea sopranei a fost minunată. Nu mi-a sunat bine deloc şi m-a dus cu gândul la vremurile de dinainte de î89 sau că a fost făcut în mare grabă. Este totuşi punctul meu de vedere, subiectiv.
Cam la aceste evenimente am participat şi mă bucur că am avut posibilitatea de a alege, cu regretul că nu am reuşit să particip şi la celelalte cum ar fi fost: Festivalul de dans „Ritm”, Corul Pastorala, Simpozionul Pro Saeculum - 100, piesa de teatru „Jocuri bizantine” ori Spectacolul de Jazz. Desigur, lăudabil este şi evenimentul sportiv Vrancea Trophy dar, vorba unui prieten, mă mir cum de nu ne este ruşine să invităm sportivi internaţionali la o bază sportivă „atât de frumoasă”.
Spre final, nu vreau să trec peste aspectele cele mai urâte pe care le-am remarcat în trecere: gunoaiele aruncate la întâmplare sau ascunse printre gardurile vii, urina şi mirosul de urină din spatele tarabelor (probabil ca lipsa toaletelor şi berea prea multă au forţat anumiţi cetăţeni să încalce bunul simţ), îngrămădeala de tarabe din spatele cinematografului Balada, acolo unde peisajul este deplorabil şi unde se vede clar că nu au mai ajuns banii investiţi în Piaţa Unirii. Fântâna arteziană distrusă, ciment macerat şi un puhoi de lume curioasă, fără cultul mersului organizat, dar nostalgică la vremurile când se striveau pentru un tacâm la „Plomba”. Când oare vom învăţa mai multe despre ce înseamnă civilizaţie?
Totuşi, optimismul şi fericirea omului cu cântarul, mi-a lăsat impresia că toate ingredientele unui festival, cu bune şi cu rele, pot fi adunate într-un singur loc: bicicletă VN, un zâmbet, patru mici şi o bere şi, poftiţi la cântar!
Alexandra TĂTARU
Alexandra Tătaru se declară cetăţean, profesor, blogger. Ea scrie pe blogul www.alexandratataru.ro.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
Claudia Mindroiu, acum 2813 zile, 20 ore, 31 minute, 53 secunde 
