Opinii

Lecţie germană de austeritate pentru Grecia

Ziarul de Vrancea
15 iul 2015 945 vizualizări
Săptămâna trecută, imediat după referendumul din Grecia, am fost solicitat de un post tv din Moldova să îmi exprim, în direct, opinia în legătură cu respingerea de către greci a condiţiilor puse ţării lor de către creditorii internaţionali referitoare la plata datoriei externe.

În cele 10 minute acordate de moderator am făcut o paralelă între Grecia şi România, spunând că elenii au fost mai norocoşi în istorie decât românii.
Cel mai mare noroc pentru ei a fost la împărţirea Europei de către Stalin şi Churchill, la Yalta (4-12 februarie 1945), când fiecare ar fi vrut Grecia în sfera lui de influenţă. A câştigat Churchill şi Grecia a rămas parte a lumii libere.
Nefericirea/nenorocirea românilor a fost cauzată de ocuparea şi comunizarea ţării noastre de către URSS, în timp ce refacerea economică postbelică a Greciei a venit de la Planul Marshall (oferta planului fusese făcută şi României, dar, la presiunile ocupantului sovietic, guvernanţii noştri au respins-o).
Un alt moment favorabil pentru eleni a venit odată cu aderarea ţării lor la UE, în 1981. Atunci, conducătorii Greciei au primit „în plic” tot aquis-ul comunitar. Li s-a spus doar atât: traduceţi în limba greacă tot pachetul legislativ comunitar, treceţi legile prin parlamentul vostru şi puneţi-le în aplicare! Iar Grecia a absorbit aproape toţi banii puşi la dispoziţie de Comisia Europeană. În orice caz, a primit cu mult mai mult decât a cotizat.
Cu România s-a întâmplat invers: aquis-ul comunitar a fost negociat vreo 10 ani, cuvânt cu cuvânt, virgulă cu virgulă. Ai noştri au negociat mai mult din poziţia „în genunchi”. Cât priveşte absorbţia fondurilor europene, România este un perdant net.
Însă între România şi Grecia nu sunt numai deosebiri; există şi multe şi neplăcute asemănări. Câteva sunt vizibile şi extrem de neproductive pentru ambele ţări. Am în vedere comportamentul balcanic, fanariot al politicienilor, goana lor după îmbogăţire, şiretenia, mitomania şi neseriozitatea acestora. Şi mai au ceva în comun: orgoliul prostesc al liderilor. Ei nu primesc ordin de la nimeni! Aliatul lor este votul popular!
În anul 1980, din cauza acestui orgoliu prostesc, România comunistului ultranaţionalist Ceauşescu a intrat în criza datoriilor externe şi a fost la un pas de faliment (ar fi fost „salvată”, totuşi, de rubla rusească).
Tot din cauza aceluiaşi orgoliu prostesc, ultrastângistul premier elen Alexis Tsipras, un Che Guevara al Greciei (şi Ponta al nostru are simpatii cheguevariste!), s-a derobat de răspunderea guvernării. Câştigând cu promisiuni populiste alegerile parlamentare, Tsipras, pus în situaţia de a achita uriaşele datorii externe ale Greciei reprezentând de aproape două ori mărimea PIB-ului propriu, a invocat greaua moştenire (cum s-au plâns toţi premierii români postdecembrişti), cerând părerea poporului (printr-un referendum) dacă acceptă sau nu să achite aceste datorii şi în ce condiţii.
Iar grecii au dat crezare unui mincinos şi au votat NU, în speranţa că îşi vor menţine privilegiile fanteziste. Adică o pensie egală cu 96 % din salariu, a 14-a pensie, ieşirea la pensie din sistemul bugetar după numai 15-20 de stagiu de cotizare în sistem, vârsta de pensionare la 62 de ani într-o Europă în care media este de 65 de ani, sporuri fără număr pentru militari, salarii suplimentare, scutiri de taxe şi impozite, priorităţi la neplata datoriilor, TVA redus în puzderia de insule greceşti (vreo 1400 la număr).
În finalul intervenţiei mele televizate anticipam evoluţia evenimentelor: finanţatorii Greciei vor ajunge la un acord cu guvernul acestei ţări (poziţia strategică a Eladei fiind determinantă), dar condiţiile puse ei de către negociatori (Germania şi Franţa în primul rând) vor fi mai dure decât cele de până la referendum.
Aveam pe buze cuvântul CAPITULAREA Greciei, dar am manifestat reţinere. În cele din urmă, cam aşa s-a şi întâmplat. Germania lui Merkel a fost inflexibilă în faţa comportamentului şmecheros al lui Tsipras.
Germania avea propria experienţă a datoriei externe. O datorie făcută nu de poporul german, ci venind din istorie, din comportamentul cotropitor al conducătorilor săi în primul şi al Doilea Război Mondial. Nemţii aveau experienţă cum se iese din ruine. Aveau experienţa austerităţii suportată până la limita înfometării în perioada 1945-1951. Au suportat pentru că au avut şi adevăraţi bărbaţi de stat. Prim-miniştri (cancelari) adevăraţi. Unul dintre ei a fost Ludwig Wilhelm Erhard. Un altul – Konrad Adenauer.
După împărţirea Germaniei în patru zone de ocupaţie (SUA, Anglia şi Franţa în Vest – viitoarea RFG -  URSS în Est, viitoarea RDG), cancelarul Ludwig Erhard a introdus regimul extrem de sever al cartelelor. Fostul redactor sef-adjunct al cotidianului România liberă, Mircea Moarcăş, ataşat de presă al României în RFG după 1968, când România a fost prima ţară din blocul sovietic care a normalizat relaţiile cu această ţară, ne spunea că în Germania Federală erau cartele la alimente, îmbrăcăminte, combustibili pentru încălzire, la materii prime, la orice produs finit şi serviciu.
Germania era numai ruine, oraşele se aflau sub munţi de moloz şi mai toată populaţia matură a trecut la roabă şi lopată. Ziaristul Moarcăş  menţiona că refacerea acestei ţări a început cu o alocaţie personală de 40 de mărci/persoană/săptămână. După o perioadă, nemţii s-au plâns cancelarului că suma este insuficientă pentru un trai la limita sărăciei. Cancelarul a mărit permanent suma alocată săptămânal, până în anul 1951, condiţionată însă de o productivitate mai mare.
Când la nivel macroeconomic oferta de bunuri şi servicii a ajuns la egalitate cu cererea, sistemul cartelelor şi cotelor a fost desfiinţat. Este adevărat, Planul Marshall s-a dovedit salvator pentru Germania, dar renaşterea economică a acestei ţări şi prosperitatea ei ulterioară au fost posibile numai prin disciplină şi bună administrare a resurselor umane, economice şi financiare în fiecare localitate, în fiecare colectivitate, în fiecare land şi minister.
Sunt convins că Angela Merkel, născută şi crescută în RDG, era la curent cu lecţia de austeritate a înaintaşilor ei la Cancelaria RFG încă de când a făcut primul pas în politică. Premierul grec Alexis Tsipras, până să facă şi el primul pas în partidul extremist Syriza, era un admirator declarat al revoluţionarului anarhist argentinian Ernesto Che Guevara. În cele 17 ore de negocieri de la Bruxelles a fost pus să treacă prin furcile caudine. Pentru ca Grecia să nu fie excomunicată din zona euro, a trăit aceeaşi umilinţă ca şi Împăratul Henric al IV-lea la Canossa.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.