Opinii

Arhiepiscopia între ”excomunicarea privatizării” şi ”pedagogia excomunicării”

Valentin Muscă
17 mai 2015 1702 vizualizări
Conflictul dintre comunitatea de pe lângă parohia ”Sfântul Andrei” din Focşani şi Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei creşte în intensitate de la o lună la alta, niciuna dintre părţi nefiind dispusă să cedeze

Pornit ca o chestiune eminamente administrativă, între Arhiepiscopie şi preotul paroh Giorgică Vatră, chestiunea s-a transformat într-un conflic deschis între parohie şi Eparhie, preotul ducând conflictul pe terenul comunităţii, iar Arhiepiscopia lăsându-se pe mâna moartă a Protoieriei Focşani 1. Nu trebuie uitat că geneza conflictului a fost susţinută neoficial şi de aşa numiţii baroni ai Bisericii locale, care nu l-au dorit ca arhiepiscop pe IPS Ciprian şi au găsit în acest conflict oportunitatea pentru a-i arăta ca nu este agreat la Focşani. Cât priveşte soluţia extremă luată de curând de Consiliul Eparhial, respectiv excomunicarea şi canonisirea, aceasta are puţine şanse de a opri un tsunami antibisericesc, mutat subtil, sub o formă deschis antiortodoxă, sectară, chiar cu iz de schismă, pe Facebook – ”Comunitatea Sf. Andrei Nectarie”. Başca, unul dintre excomunicaţi a editat şi o broşură apologetică pe care o putem consulta şi online (https://romicagavrila.files.wordpress.com/2015/04/fac89ba-necunoscutc483-din-parohia-sfc3a2ntul-andrei.pdf). Mai mult decât atât, aşa cum anticipa ”Ziarul de Vrancea” în ediţia din 21.XII.2014 (”La Biserica fostului preot Vatră miroase a Rugineşti”, aluzie la conflictul care a făcut ca o parte din parohia din Rugineşti să treacă la ”Biserica KGB” a răspopitului Preoteasa), se pare că au fost făcuţi primii paşi spre alipirea unei părţi din parohie la o Biserică necanonică, iar recentele decizii ale Eparhiei, din nefericire, au grăbit lucrurile. 

Vinovăţie colectivă, pedepse nominale!

Pentru oricine a urmărit naşterea şi evoluţia acestui conflict, transformat de ambele părţi într-unul public, este limpede că fiecare are partea sa de vină. Preotul paroh s-a lăsat luat de valul populist al mulţimii, manipulat iniţial şi încurajat neoficial de unii preoţi din Focşani trecuţi sub IPS Ciprian pe linie moartă. Grupul dur al contestatarilor a crezut că prin ieşirea în mass-media şi prin mitinguri va determina Arhiepiscopia să cedeze. Aceasta din urmă, în loc să dialogheze în taină cu acest grup şi cu preotul Vatră, s-a lansat într-o campanie de presă, care a agravat conflictul. Când totul părea să se calmeze a apărut decizia Consiliului Eparhial care a excomunicat trei persoane şi a oprit de la Taina Euharistiei alte opt. Nu intrăm în discuţii juridice, dacă a fost sau nu legală (Vezi Toni Neacşu, ”Excomunicare şi justiţie” pe http://jurindex.ro/excomunicare-si-justitie), ci vrem să accentuăm faptul că situaţia penibilă în care este pusă în acest moment Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei şi IPS Ciprian este cauzată de o vinovăţie colectivă. Vinovaţi nu sunt doar cei 11 - care s-au situat în afara comuniunii din momentul în care preotul Vatră îl pomenea pe IPS Ciprian la Sfânta Liturghie, iar grupul striga în curtea Bisericii lozinci ofensatoare la adresa Întâi Stătătorului - ci şi consilierii Arhiepiscopiei, care au tratat cu lejeritate conflictul de la Focşani şi au sfidat disperarea unor persoane, uneori exaltate şi exagerate, dar membre ale unei parohii născută din cenuşă în jurul unui duhovnic cu har, dar prea naiv. Nu în ultimul rând, vinovaţi sunt şi funcţionarii Protoieriei Focşani 1, care au asistat indolenţi la coacerea conflictului, iar când numele arhiepiscopului Ciprian era batjocorit public în faţa Protoieriei, aceştia stăteau liniştiţi în spatele jaluzelelor. În concluzie, ”excomunicarea privatizării” (cum o numeşte pr. Eugen Tănăsescu), numită de Arhiepiscopie ”măsură pedagogică, spre îndreptare”, are puţine şanse să aducă pacea la parohia ”Sfântul Andrei”. Cât despre recomandările grandilocvente, sfidătoare şi deschis polemice ale Biroului de presă al Arhiepiscopiei din comunicatul din 16 mai a.c. (http://www.arhiepiscopiabzvn.ro/comunicate/excomunicarea-nu-este-o-masura-punitiva-ci-una-pedagogica-spre-indreptare-2171), acestea nu fac decât să alimenteze atitudinile ofensatoare ale contestatarilor împotriva IPS Ciprian şi nu vor aduce niciodată liniştea şi pacea între părţile aflate în conflict. Toate acuzele şi jignirile subliminale strecurate de consilierii Arhiepiscopiei în comunicatele de presă se regăsesc, din păcate, în atitudinea negativă a comunităţii din Vrancea împotriva Întâi Stătătorului. (Valentin MUSCĂ)



Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
, acum 2110 zile, 11 ore, 30 minute, 27 secunde
Pentru potolirea conflictului sa treaca parohiile din Focsani sub directa supraveghere a Panciului. Un ochi de mare specialist cu siguranta v-a rezolva problema. S-au mai bine sa plece el la Focsani.
, acum 2110 zile, 14 ore, 34 secunde
Sa-i faca o frectie colegul.
danb, acum 2110 zile, 17 ore, 20 minute, 1 secunda
Asa mai Musca mai gadila si tu nebunul intre coarne ca nu-i destul de dus cu capu. El trebuie sa-si ia pastilele ca daca-l iei repede nu stie cum il cheama; daca-i Julieta, Napoleon sau mama lu Stefan citeste integral
Rasputin, acum 2111 zile, 1 minut, 4 secunde
Acest preot - EugenTanasescu este cumnatul arhieresc al lui IPS Ciprian.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.