Opinii

Guvernul are nevoie de tine(ri)!

Ziarul de Vrancea
6 mai 2015 1573 vizualizări
S-au împlinit doi ani şi jumătate de când lucrez pentru Cancelaria Prim-Ministrului României. Îmi amintesc prima zi la Palatul Victoria de parcă ar fi fost ieri. Ştiam tot ce trebuia să ştiu despre Executiv încă din facultate, însă era pentru prima dată când păşeam efectiv dincolo de bariera păzită de la intrarea clădirii din Piaţa Victoriei nr. 1.

Îmi amintesc şi ideile pe care le pregătisem cu o seară înainte, descrise în câteva cuvinte fiecare pe întinderea a două pagini A4, idei pentru transparenţă şi guvernare digitală pe care le remarcasem în democraţiile vestice consolidate şi despre care ştiam că România are nevoie pentru creşterea gradului de responsabilitate al angajaţilor din sistemul public şi pentru performanţa per ansamblu a administraţiei. O parte dintre aceste idei şi-au văzut realizarea; pentru celelalte, chiar şi pentru cele mai radicale, am învăţat să am răbdare. Totuşi, am avut şi reuşite remarcabile, nu ale mele individuale, ci ale unei echipe restrânse care, dincolo de dezbaterea politică, a înţeles că Exectivul are prerogativa de a lucra în interesul comun al nostru, al tuturor. Pentru că indiferent dacă suntem de dreapta sau de stânga, ideile bune pentru România sunt idei bune pentru România.
În cei doi ani şi jumătate petrecuţi la cel mai înalt palier al administraţiei am cunoscut mulţi oameni demni de toată aprecierea, oameni foarte competenţi în domeniile lor de activitate şi care înţeleg că sarcinile pe care le întreprind nu reprezintă simple obligeţii ce deriveă dintr-un loc de muncă, ci un serviciu pe care cu toţii suntem datori să îl aducem naţiunii. În egală măsură, am cunoscut şi oameni al cărui rost în interiorul sistemului public nu l-am înţeles şi pe care încă nu îl înţeleg.
Am considerat şi consider în continuare că deciziile privind cursul unei naţiuni trebuie să se afle în grija personalităţilor de bună credinţă, integre, recunoscute de întreaga societate drept valori consacrate în sfera lor de activitate. Am plăcerea să mă aflu uneori în compania unor astfel de valori din interiorul administraţiei precum sunt doctorul Raed Arafat, „părintele SMURD”, campioana olimpică şi mondială Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului şi profesorul de drept internaţional Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe.
Programul oficial de internship al Guvernului României
În 2013 am pornit o misiune improbabilă de a aduce tineri în administraţie. De ce? La nivelul anului respectiv, sub 4% din totalul funcţionarilor publici din România aveau vârsta sub 30 de ani şi, ca şi cum asta n-ar fi ridicat suficiente semne de întrebare, estimările oficiale erau că în următorii zece ani aproape jumătate din sistemul public urma să atingă vârsta de pensionare, rămânându-ne astfel o administraţie înjumătăţită.
Dincolo de necesitatea în sine de întinerire a administraţiei, am observat deseori în sistemul de stat reticenţa de a gândi neconvenţional (outside the box), de a propune soluţii îndrăzneţe sau care contravin practicilor actuale, de a exprima liber critici justificate sau, pentru a rezuma, de a înnota împotriva curentului. Am văzut prea puţini birocraţi contrazicându-şi superiorii ierarhici – chiar şi atunci când situaţia o impunea, puţine exemple de iniţiativă individuală şi, per ansamblu, prea puţină pro-activitate. Din păcate, administraţia în România funcţionează preponderent reactiv faţă de evenimente aflate în desfăşurare, mai degrabă decât pro-activ, construind politici şi programe pe o perspectiveă de 5, 10 ani.
Am lansat astfel primul program oficial de internship organizat de Guvernul României. Nu, nu un stagiu de practiceă în accepţiunea juridică a legislaţiei din ţara noastră, ci un program menit a familiariza efectiv tinerii cu felul în care lucrurile funcţionează în Palatul Victoria. Fără a le impune să empatizeze cu puterea politică aflată la guvernare şi fără a-i constrânge să se înscrie în vreun partid politic.
Aşadar, am pornit cu 25 de tineri cu studii academice variate care, timp de două luni, au lucrat în diferite structuri din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului şi Secretariatului General al Guvernului, selectaţi din peste 900 de candidaţi din ţară ori aflaţi la studii în străinătate. Pe durata verii anului 2013, tinerii noştri s-au întâlnit cu prim-ministrul României, 9 miniştri ai Executivului, secretarul general al Guvernului, purtătorul de cuvânt al Guvernului, au ascultat povestea naşterii SMURD chiar de la dr. Raed Arafat şi apoi au întreprins vizite de teren la bazele din Bucureşti, au fost primiţi la Academia Română de preşedintele Ionel Haiduc, au participat la discuţii de tip masă rotundă cu preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţinarilor Publici, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, preşedintele Consiliului Concurenţei, ambasadorul României la Paris, judecătorul român la Tribunalul Curţii Europene de Justiţie şi cu şeful Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni din cadrul Ministerului Justiţiei. Poveştile stagiarilor din prima generaţie se regăsesc pe larg în Raportul din 2013.
A doua generaţie
În 2014 am mers mai departe, bazându-ne pe angajamentul politic prevăzut în Programul de Guvernare. Am extins astfel Programul de internship la nivelul tuturor ministerelor şi departamentelor conduse de miniştri. De această dată, am selectat 150 de tineri din mai bine de 1.700 de candidaţi prin intermediul aceloraşi criterii: excelenţă academică, motivaţie şi idei de inovare, implicare civică demonstrată anterior, abilităţi lingvistice şi IT.
În ediţia de anul trecut, 12 membri ai Cabinetului şi-au alocat timp pentru a cunoaşte stagiarii şi pentru a le relata progresul înregistrat în domeniul lor de activitate. Aceştia au fost secondaţi de alţi 8 înalţi demnitari ai statului român între care, din nou, dr. Raed Arafat şi prof. Bogdan Aurescu. Totodată, stagiarii au avut oportunitatea de a discuta la Palatul Victoria despre parteneriatul strategic dintre ţara noastră şi Statele Unite ale Americii cu înaltul însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA, domnul Dean Thompson; au fost primiţi la Ambasada Italiei de către ambasadorul Diego Brasioli şi au dezbătut relaţia României cu Republica Federală Germania în compania şefului misiunii diplomatice la Bucureşti, ambasadorul Werner Hans Lauk.
Au întreprins 8 vizite de teren, inclusiv la Parlamentul României şi la Banca Naţională, au participat la 4 evenimente comune printre care şi o simulare de summit NATO şi au implementat 5 proiecte de echipă prin propriile eforturi. Toate acestea în cursul a două luni de vară pe care stagiarii noştri au preferat să le petreacă lucrând în şi pentru administraţie.
Cei 300
Anul acesta organizăm cel mai amplu demers destinat tinerilor din istoria administraţiei din România şi, concomitent, primul internship remunerat din sistemul public din ţara noastră.
Asemeni regelui Leonidas, suntem în căutarea a 300 de stagiari ce vor activa în cadrul a 77 de instituţii centrale, de la Palatul Victoria şi ministerele ce alcătuiesc Executivul până la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică şi multe altele.
Toate informaţiile privind poziţiile disponibile şi procedura de selecţie pentru programul de internship se regăsesc online pe http://internship.gov.ro.
Încercăm să construim astfel ceea ce sper a fi următoarea generaţie de birocraţi, tineri care vor să facă din administraţie o carieră; studentţi acasă ori în străinătate ori proaspăt absolvenţi; motivaţi să înţeleagă modul în care funcţionează administraţia şi, în acelaşi timp, dispuşi să critice momentele în care administraţia nu funcţionează; capabili să inoveze cu soluţii considerate neconvenţionale de funcţionarul tradiţional şi dispuşi să se concentreze pe politici publice, mai degrabă decât pe politică şi pe politicieni; tineri dornici să performeze în administraţie şi capabili să creeze o administraţie performantă.
Acesta este, în câteva cuvinte, publicul-ţintă al programului de Internship organizat de Guvernul României. La mai bine de 25 de ani de la revoluţie, construim o nouă generaţie sub 25 de ani axată nu atât pe repararea trecutului, ci pe clădirea viitorului.

Cristian Botan este consilier în cadrul Cancelariei Prim-ministrului României pe probleme de transparenţă guvernamentală. Numirea sa la Palatul Victoria a survenit ca urmare a iniţiativei sale de a reuni posturile vacante în administraţia publică din România într-un portal online unic (PublicJob.ro), cu scopul combaterii favoritismului şi nepotismului în managementul resursei umane din sectorul public. Scrie pe cristianbotan.ro.

Cristian BOTAN


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3274 zile, 10 ore, 32 minute, 58 secunde
Poate ar trebui sa facem diferenta intre promovarea valorilor si cea a pupincuristilor, exclusiv in scopuri de reclama politica. Marele site al acestui parazit bugetar, pentru ca asta este autorul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.